Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
Istoria ca poveste de Alex. Ştefănescu

Adrian Cioroianu, Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis, Bucureşti, Ed. Curtea Veche, 2010. Coperta: Griffon and Swans. 464 pag.

Ministru de Externe al României în perioada 5 aprilie 2007 – 15 aprilie 2008, profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti (şi, în prezent, ambasador al României la UNESCO), prezenţă cuceritoare şi surprinzător de elevată, în contrast cu ceea ce suntem obişnuiţi, la talkshow- urile TV, Adrian Cioroianu este un intelectual dintr- o Românie la care deocamdată doar visăm.

El ilustrează un nou mod, occidental, de a fi istoric, făcând din istorie un instrument de orientare pentru societate. Publicistica sa reprezintă o formă elegantă de a acorda consultaţii de specialitate contemporanilor, care vor să afle (chiar şi când nu ştiu că vor aceasta) cum sunt văzute faptele lor din perspectivă istorică.

O culegere de articole edificatoare în această privinţă este Visul lui Machiavelli. 150 de poveşti despre lucruri pentru care aţi putea renunţa la Paradis. Autorul nu e doar un publicist, nu e doar un istoric, nu e doar un om de idei, e un scriitor liber, fără complexe, care te cucereşte de la prima pagină.

Se remarcă imediat faptul că Adrian Cioroianu ştie mult mai mult decât spune. Alţi publicişti nu ştiu mai nimic, dar simulează competenţa, dezvoltând ample comentarii în gol. Autorul „poveştilor” dezvăluie în treacăt câte ceva din vasta lui cultură politică, mereu adusă la zi, aţâţând curiozitatea cititorilor. Unor cunoscuţi ai mei le-ar plăcea să se organizeze o conferinţă de presă, în cursul căreia lui Adrian Cioroianu să i se adreseze rafale de întrebări, pentru ca el să facă mărturisiri complete în legătură cu tot ceea ce a aflat sau a înţeles despre culisele vieţii politice româneşti şi străine. Până şi despre ermetica politică a Rusiei, Adrian Cioroianu ştie mai multe decât şi-ar putea imagina cineva.

Dar el nu face paradă, ci risipă de cultură politică. Fiecare text este compus după o logică literară, nu politologică. Tonul este dat chiar din prefaţă; declarând, din curtoazie, că articolele sale datorează mult atmosferei din redacţia revistei Dilema, Adrian Cioroianu descrie o scenă care pare inventată de Bulgakov:

„Adevărul e că echipa de la Dilema avea în ea ceva magic (şi a păstrat în bună măsură): cei care au vizitato au observat, probabil, că în redacţie deseori se mai văd creioane care scriu singure şi gume care singure şterg ce cred de cuviinţă, calculatoare care afişează după capul lor şi imprimante care printează ce vor ele – în timp ce membrii redacţiei stau la taclale, uneori cu o sticlă de inspiraţie pe masă.”

Cu aceeaşi fineţe este folosită pe parcursul cărţii şi ironia. Într-un articol, Adrian Cioroianu îi trece în revistă pe demnitarii comunişti supranumiţi „aristocraţi”: „Mai anii trecuţi, la moartea lui Bârlădeanu s-a spus că a murit un aristocrat al politicii.”; „La moartea [lui Ion Gheorghe Maurer], ziarele – de la stânga la dreapta orientărilor lor – au titrat: Odată cu Maurer, a murit un aristocrat al comunismului. (Până acum, doi!) Zilele trecute Corneliu Mănescu a plecat spre cele veşnice. [...] La moartea lui vreo trei posturi de televiziune au anunţat – aţi ghicit – că a dispărut un aristocrat al fostului regim. Şi poate că aşa a şi fost, în toate cele trei cazuri. Dar lista nobiliară, în loc să scadă, creşte!”

După ce menţionează şi alte cazuri de „aristocraţi”, eseistul conchide:

„...habar n-avea nefericitul prinţ de Scorniceşti că, sub el, geme ierarhia partidului de conţi, viconţi, lorzi, ducese şi baroni ai politicii. Ţăranca posesoare de călcâie sparte şi amărâtul proletar veşnic nebărbierit nu mai puteau să respire de atâta nobilime, travestită ideologic, dar neîntinată în privinţa subtilului blazon.

De unde trag şi eu concluzia: poate că tocmai din acest motiv comunismul românesc a sfârşit atât de glorios, precum chica lui Ludovic al XVI-lea sub lama ghilotinei.”

Diversitatea subiectelor este ameţitoare, ca vârtejul însuşi al vieţii. Fotbalul de azi şi holera din 1831, procesele politice din timpul lui Dej şi antrenamentele chinuitoare ale gimnastelor românce, Securitatea şi Stasi, dacologia şi moartea vestitului iluzionist Harry Houdini etc. etc.

Adrian Cioroianu ştie tot ce se întâmplă în lumea asta mare, ce s-a întâmplat şi, în unele cazuri, şi ceea ce se va întâmpla. Şi povesteşte inventiv, cu artă, o parte, infimă, din ceea ce ştie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara