Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
"Intimităţuri" de Daniel Cristea-Enache


Nu e greu de observat, în abundenta producţie editorială postrevoluţionară, firul gros ca o parâmă al literaturii sexualizante. Începând cu generaţia '90, descheiată ostentativ la toţi nasturii, şi continuând cu ,milenariştii" dezabuzaţi (dar nu într-atât încât să nu ne delecteze cu noi provocări), literatorii autohtoni au făcut din fostele teme interzise adevărate laitmotive, şi din vechile tabuuri - tablouri vivante. În poezie, unde cel mai talentat poet al generaţiei 2000 şi-a introdus ,penisul lung şi negru" în... pântecul României, în proză, unde un teribil desant deşănţat tinde să facă regula, ba chiar şi în critica literară şi eseistică, unde un Luca Piţu, bunăoară, îşi împănează paginile cu subtile ori străvezii referinţe anatomice, scriitorii noştri tot seamănă şi culeg roadele câmpului blagoslovit din Povestea poveştilor a lui Creangă. Dar umorului de cea mai bună factură al ,ţăranului" amestecat printre ,boierii" de la Junimea trebuie să-i spunem adio. Cu rarisime excepţii (,magistrul din Cajvana" e una dintre ele), autorii şi autoarele care au făcut din sex cheia de boltă a universului lor ficţional urmăresc secretele şi secreţiile propriilor personaje cu maximă încordare, cu o neobişnuită gravitate. Bizareriile şi perversiunile sexuale sunt descrise cu o răceală clinică şi într-un mod pe cât de meticulos, pe atât de artificial, ca şi cum mai multe dintre degetele scriitorului ar fi ocupate cu răsfoirea unui manual al poziţiilor amoroase. Diferenţa dintre D.H. Lawrence şi Henry Miller, pe de o parte, şi închipuitele bacante dâmboviţene Claudia Golea, Ioana Baetica şi Cecilia Ştefănescu, pe de alta, vine nu numai din izbitoarea denivelare artistică; ci şi din modul radical deosebit în care bucuriile cărnii se amestecă în cele ale scriiturii. La cei doi maeştri, proza respiră erotic şi atracţia sexuală împinge lumea înainte. Universul cărţii e organic la propriu şi la figurat, membrele anatomice realizând o dublă copulaţie, stilistică şi biologică. Romanele pulsează după ritmul interior al personajelor, inspiră şi expiră aerul acestora, devin febrile odată cu ele. La studentele noastre conştiincioase, sexul - ca şi drogul - reprezintă o temă pentru acasă, executată cu râvnă şcolărească. Scenele ,încinse", lungi şi redundante, aproape plicticoase prin mecanica lor, sunt aşezate la rând ca păsărelele pe firul de telegraf. Dacă la Ioana Baetica există, totuşi, o încercare de gradaţie epică, o anumită distribuire a accentelor narative, la celelalte două practicante provocarea îşi schimbă complet semnificaţia. Ne-am dori, realmente, să fim surprinşi, provocaţi, indignaţi de îndrăzneţele pagini pe care le citim; să avem o tresărire, dacă nu o emoţie, pe parcursul lecturii. Ni se oferă, în schimb, capitole şi capitole de iremediabilă platitudine, fie aceasta ,exotică" (în specialităţile asiatice ale Claudiei Golea) ori strict românească (în bucatele nesărate ale Ceciliei Ştefănescu).

Să deschidem romanul Legături bolnăvicioase, al cărui titlu promite seducţii demne de Choderlos de Laclos. O naratoare cu fumuri intelectualiste, studentă la Filologie şi cu un picioruş în aşa-numita lume bună (artişti, actori, fotografi întâlniţi pe la festivaluri de jazz), e disputată de iubiri trecute, prezente şi viitoare, stabile ori pâlpâitoare, preponderent de genul feminin. Kiki, prima dragoste, vine din copilărie, din amintirea mereu proaspătă a acesteia; Alex va ocupa apoi inima largă a protagonistei, zburătăcindu-se cu ea de-a lungul întregului roman. Episodic, mai apar un ,trupete de cartier", Renato, certificând potenţialul heterosexual al eroinei, fratele ei bun, Sandu, pe care surioara îl proiectează în vise incestuoase, şi un Sergiu mai ,rafinat", homosexual, care se învârte abulic prin cadru. Abulie este un termen potrivit pentru a descrie starea personajului-narator, reflectată ca într-o oglindă în paginile pe care se căzneşte să le scrie. Îl foloseşte şi Simona Sora, într-o prezentare promoţională de pe coperta a IV-a a volumului: ,o naratoare abulică, dezabuzată şi vulnerabilă". Mai curioase sunt însă celelalte epitete: povestire ,alertă şi ironică", un scris ,echilibrat", o voce ,sigură pe ea". Despre cine vorbim aici: despre autoare, Cecilia Ştefănescu, sau despre naratoare, iubita lui Kiki? Cine acoperă pe cine?

Din orice unghi am privi lucrurile, romanul de faţă este un eşec lamentabil, un zero pe care nici o cortină narativă nu-l poate ascunde. În ordine compoziţională, hibele sunt imediat vizibile. Capitolele nu constituie unităţi semnificative în economia romanului, ci adiţiuni de scene operate fără o minimă logică discursiv-combinatorie. Autoarea le-a considerat, probabil, încheiate, rotunde, atunci când i s-au terminat foile tip A4 sau mina din pix. În capitolul al treilea, intitulat Renato şi bucătăria, numitul Renato apare târziu, ca să dispară instantaneu. Dar nu-i aşa că sună bine - Renato şi bucătăria? În secvenţele cu titlul My Sweetest Box, în care sunt depozitate preţioase şi dulci amintiri din copilărie, apar personaje care n-au nici o legătură cu trecutul eroinei, ci cu prezentul ei fierbinte. Mai departe. ,Prima dată când am intrat în mansarda de care cred că am mai pomenit...", îşi începe o frază ,alertă şi ironică" naratoarea, care se întreabă retoric altundeva: ,Dar ce-i ăsta, jurnal?" Să admitem că romanul are structură şi formă diaristică: de ce, atunci, totul este atât de fals, de strident, de inadecvat? Cum se justifică incultura unor personaje din lumea Literelor, care este secretul şuvoiului de agramatisme revărsat din filele romanului-jurnal? La nivel lexical şi gramatical, Legături bolnăvicioase e o superbă colecţie de perle, în sensul umorului involuntar. Fragmentele scabroase, pe care Cecilia Ştefănescu mizează adeseori, pălesc pe lângă stilul de o mare candoare filologică al naratoarei. Îmbrăcată domnişoreşte şi atrasă de parfumuricale, acceptând spăşenia iubitei şi revăzându-se, la pubertate, inundată de o avalanşă de roşeaţă, pendulând între amoruri plimbăreţe, fără putere de orientare, strecurate insinuos în inima celei ce vrea să se poarte normal, fetiţeşte, fără a se îndrepta, precum imprevizibila Alex, către bărbătoşenie, eroina e pe măsura romanului pe care ni-l livrează. Un rebut caracterologic şi expresiv, o definiţie arborescentă a ridicolului. Intimităţurile ei cu limba română sunt ucigătoare: ,Privită din afară, mi se părea că aş fi violat cea mai dulce dintre intimităţuri. Aş fi vrut să mă insinuez înapoi sub formă de adiere, musculiţă sau mileu pus pe masa din sufragerie, mă rog, ceva care să nu mă oblige la explicaţii." (p. 152); ,Eram în liceu încă şi mă simţeam nefericită. Mă plimbam pe străzi de una singură, aşteptând-o pe Mădălina să iasă de la meditaţii sau doar de dragul hoinărelii, îndesând călcâiele în pantofi şi lăsându-mă în voia lor, prin prăfăraia şi mizeria Bucureştilor. Mă scuzaţi, domnişoare firicele de praf, că vă deranjez iar. Dacă nu vă supăraţi, am să trec tot pe-aici şi la întoarcere. La revedere, firicelelor! " (pp. 73-74); ,Te-ai pus vreodată în pielea unui morcov în clipa în care îl arunci cu nonşalanţă în oala cu apă clocotită? Mereu mă gândesc la el atunci când mă strecor în cada cu apă caldă..." (p. 120); ,Îmi sprijin gâtul de marginea căzii, ca pregătită pentru descăpăţânare, şi aştept ghilotina să cadă. Într-un sfârşit, ea chiar cade, despicându-mi fruntea, lobotomizându-mă profesionist: într-o parte rămâne creierul leneş, într-alta geamănul gospodar, sepia lui spirtoasă." (p. 121); ,Nu prea vorbeam, lipsite de vlagă, însă îi simţeam mâna strecurându-mi-se obosită în chiloţi, printre picioare, şi cu degetele îşi făcea loc prin despicătură, pipăindu-mă, mai întâi timid, apoi ca pentru a-şi încălzi degetele. Nu era nimic excitant în gestul ei, îmi părea mai degrabă un oftat, la fel de firesc ca o nevoie minimalistă a organismului." (p. 124); ,Nu mai ţin minte decât senzaţia aceea de cuibăreală în adâncitura palmei lui puţin umezite de sudoare şi surescitare. Mi se cuibăriseră în straturile pielii iubirea care mi se scursese prin unghii şi neliniştea care îmi invadase neuronii la gândul că aş putea da ochii cu ţinătorul-meu-de-mână." (pp. 146-147).

Aceasta fiind linia stilistică a romanului, e greu să mai râdem din toată inima la fiecare colţişor de pagină. E obositor. Frecvente sunt şi contradicţiile pe centimetru pătrat, pe care autoarea şi naratoarea şi le pasează cu volubilitate una alteia. Iată un exemplu de incoerenţă la cub. Mai întâi: ,ne-am adulmecat, am ştiut că nu peste mult timp ne vom mai căuta.". În fraza următoare: ,Peste nici patru luni de la incident, ne-am întâlnit într-adevăr.". Iar apoi: ,Eu aproape o uitasem". Abulie, câte se fac în numele tău! Mai mult ca perfectul Ceciliei Ştefănescu e şi el stâlcit şi rostogolit inerţial. Odată gafa făcută, ea se repetă ca nu cumva să credem că a fost o scăpare de corectură: ,scrisesei", ,mutasei"... Cam mulţi naratori care nu ştiu să nareze în proza noastră de azi şi cam mulţi autori care îşi justifică incultura, lipsa de talent, impardonabilele erori cu alibiul folosirii unor instanţe ,autonome", care le scriu, aşa-zicând, romanele, într-o relaţie a intimităţurilor profitabile. Legături bolnăvicioase e acum la ediţia a doua, revăzută. Revăzută de Cecilia Ştefănescu, care se uită în oglindă pe copertă, sau de simpatica sa fantoşă textuală, care spune la revedere firicelelor şi nu vrea să mai dea ochii cu ţinătorul-ei-de-mână? Mă trece un fior de groază: oare cum va arăta ediţia a treia?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara