Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Traducerilor:
Intimitate întunecată de Elisabeta Lăsconi

Despre sine, pentru noi

La interval de nici un an au apărut la noi două romane de Zeruya Shalev, scriitoarea din Israel răsfăţată de toate superlativele posibile - cea mai importantă, cea mai originală, cea mai cunoscută în lume printr-un număr impresionant de traduceri. Invitată la Bookfest, în iunie 2008, cu prilejul lansării primului roman tradus în româneşte, Soţ şi soţie, Zeruya Shalev a fost şi ţinta favorită a jurnalismului cultural, prin interviuri şi prin prezentări ale operei şi ale cărţii publicate.

Aproape că iunie 2008 a devenit "luna Zeruya Shalev": s-au succedat interviurile în presa zilnică, în reviste literare ori specializate, luate de Elena Vlădăreanu (România liberă), Lucia Popa (Cotidianul), Cezar-Paul Bădescu (Adevărul), Ovidiu Şimonca (Observatorul cultural), George Onofrei (Suplimentul de cultură), Iuliana Alexa (Psihologies). Astfel că răspunsurile şi comentariile alcătuiesc un autoportret al unui spirit creator fascinant, ce se reinventează continuu, printr-o tehnica mozaicului.

Zeruya Shalev s-a născut într-o familie căreia îi prisosesc scriitorii - tată, frate, veri (Meir Shalev este unul dintre ei), soţ. Vârsta şi conţinutul lecturilor esenţiale dovedesc o iniţiere literară puţin obişnuită: "Când eram copil, îmi plăceau în mod special Biblia şi Kafka". Scriitorii preferaţi rămân Virginia Woolf şi Vladimir Nabokov, Elsa Morante şi Natalia Ginzburg. Adică mai mult scriitoare, care au comun pasiunea introspecţiei.

Recunoaşte că şi-a dorit întotdeauna să fie psiholog. Dorinţa s-a transferat în scris: "...este adevărat că sunt foarte preocupată de ceea ce se întâmplă în sufletul oamenilor." (interviu - Cotidianul). A găsit mijlocul să exploreze de timpuriu ce se întâmplă dincolo de viaţa exterioară: "În copilărie eram un mic spion, spionam în propria mea casă, dar şi în casele prietenilor mei. Încercam să descifrez secretul dragostei, al intimităţii, al vieţii de cuplu." (interviu - Obsevator cultural).

Trăind într-o ţară obişnuită de multe decenii cu starea de conflict, cu tensiunea războiului, Zeruya Shalev distinge clar între cele două realităţi: " ... simt realitatea israeliană ca pe un foc enorm. Dacă ne apropiem prea mult de el, poate să ardă opera." De aceea crede că e important să scrie despre realitatea lăuntrică: "Un scriitor trebuie să se ocupe de lucrurile esenţiale, cum ar fi dragostea, frustrarea, suferinţa." (interviu - Cotidianul)

Confesiunile probează luciditate acută, o limpede conştiinţă de sine. Caz rar: scriitorul luminează prin comentarii hăţişul operei, în aceeaşi măsură în care datele epice încifrează biografia interioară. Celor două romane, Viaţa amoroasă şi Soţ şi soţie - care alcătuiesc o trilogie, deşi le-am citit invers, în ordinea cronologică a apariţiei traducerilor - li se oferă cheia de lectură profundă chiar în mărturisirea scriitoarei:

"Familia pentru mine este un microcosmos care înglobează în el întreg universul. Este miezul, esenţa a tot cee ce ne este vital. De la familie pornesc toate stările pe care le avem, şi cele bune şi cele neplăcute. Când scriu caut experienţele de bază, modelatoare şi văd ce declanşează acestea, care sunt reverberaţiile de lungă durată. Într-o familie, faptele mărunte pot avea ecouri mulţi ani."



Cartea fiicei şi cea a soţiei-mamă

Viaţa amoroasă ar semnala din titlu iubirea ca temă principală, aşa cum Soţ şi soţie face o trimitere clară la tema cuplului, la iubirea conjugală. Ambele au însă un substrat complex, iubirea sau nevoia de iubire ca experienţe personale fac parte dintr-un lanţ ce începe de la naştere, verigile i se strâng în copilărie şi fac imposibilă eliberarea. Prima iubire este cea care decide viaţa celor două eroine, Yaara şi Naama, iar această prima iubire vine dinspre părinţi. Sau nu vine, şi atunci se naşte frustrarea. Sau se pierde, şi atunci apare disperarea.

Yaara din Viaţa amoroasă parcurge simultan trei experienţe: înstrăinarea de soţul ei Yoni şi atracţia sexuală împinsă până la obsesie provocată de Arie, un bărbat vârstnic, prieten din tinereţe al tatălui, oscilaţiile unui traseu intelectual promiţător, însemnând o carieră universitară deja începută, dar care o interesează tot mai puţin, şi o teză de doctorat căreia nu-i găseşte decât târziu temeiul.

Care este resortul ce o împinge într-o căsătorie banală, într-un adulter sordid şi în fuga de propria carieră? Yaara explorează trecutul şi viaţa părinţilor, pentru că rădăcina dramei ei din prezent se află într-un timp ce nu-i aparţine. Ajunge să cunoască intimitatea cuplurilor şi să le afle secretele, să reconstituie tinereţea părinţilor, îşi găseşte în mod miraculos şi subiectul tezei şi abordarea personală a acestuia.

Şi, treptat, cititorul descoperă odată cu Yaara că nevoia ei de iubire se naşte dintr-un gol al copilăriei, din naşterea şi apoi dispariţia timpurie, la nici doi ani a frăţiorului, că nimic nu-i poate reda părinţii aşa cum îi percepuse în primii ei ani. Yaara cea neiubită se mărită pentru că ştie că Yoni o iubeşte necondiţionat, acceptă partide amoroase umilitoare ori de-a dreptul sordide cu Arie, intuind că bărbatul deţine un secret ce i-a fost ascuns vreme îndelungată.

Yaara culege mărturii disparate: de la Josephine, soţia lui Arie trăindu-şi ultimele zile în spital, de la mătuşa ei Thirza, de la sora lui Arie şi de la Arie însuşi. Pătrunde într-un timp al tinereţii părinţilor şi află de existenţa altui triunghi amoros care a generat nenorociri în vieţile tuturor. Marele personaj din umbră al cărţii se dovedeşte mama Yaarei, ea animă în structura de adâncime a romanului altă poveste, care îi conferă semnificaţii biblice şi psihanalitice.

În Soţ şi soţie paralelismul între două triunghiuri conjugale adulterine are drept pivot tot mama (care şi-a părăsit familia) şi fiica (trăind experienţa celei părăsite). Prin comparaţie cu Yaara, Naama are parte de o iubire timpurie, Udi îi este perechea predestinată încă din copilărie. Şi în plus, este la rândul ei mamă, iar grijile pentru fiica ei, împreună cu viaţa profesională o acaparează în aceeaşi măsură ca boala soţului, ca fisura tot mai adâncă a cuplului.

Ambele romane trăiesc prin personajele feminine extraordinare: Yaara seamănă cu o flacără nesăbuită, Naama cu un foc ce se tot întinde în jur. Forţa primului roman stă în intensitatea şi pasionalitatea vieţii interioare a personajului ei feminin, în timp ce al doilea roman are ca miză densitatea şi complexitatea experienţelor. În fiecare însă zace ascuns un sâmbure, el îşi răsfiră semnificaţiile tot mai rămuroase abia după ce lectura s-a sfârşit: blestemul şi povestea femeii adulterine (în Viaţa amoroasă), boala şi povestea celor doi profeţi (în Soţ şi soţie).


Coduri multiple

Nu doar substanţa epică provoacă şocuri cititorului, ci şi scriitura şi stilul. Zeruya Shalev şi-a revelat în interviuri şi particularitatea inconfundabilă a scrisului ei pe care o vede ca o combinaţie extremă între o scriitură îndrăzneaţă şi profundă şi un stil poetic, conferind o intimitate întunecată. Amestecul neobişnuit de scene sexuale şi referinţe biblice are ca liant poezia grea, vâscoasă şi ameţitoare a frazării.

Autoarea a ales aceeaşi formulă narativă pentru cele două romane: confesiunea amplă şi despletită, tehnica monologului interior ce înglobează în fluxul lui notaţiile despre acte şi reacţii din prezent, frânturile de gânduri şi de emoţii, rememorarea unor scene trecute, cu tăietura dură a unor replici. Nimic arid sau abstract sau artificial, dimpotrivă o colcăială a vieţii trăite, a stărilor lăuntrice gata să se reverse, a pliurilor perfide ale memoriei ce-şi scutură ascunzişurile brusc.

Stilul poetic este cel care învăluie şi seduce la o primă lectură, pentru că Zeruya Shalev îşi confirmă şi altă mărturisire din interviuri: "Poate unde mi-am început cariera ca poet, încă scriu proză aşa cum cineva ar scrie poezie, cu o mare stricteţe în ce priveşte ritmul, stilul, metaforele.". De altfel, recunoaşte că a scris poezie de la 6 ani până la 30, când a început primul ei roman. Poate că adevărul este altul: nu a abandonat niciodată poezia, poate doar a transmutat-o în roman.

Iată un pasaj descriptiv, încărcat de conotaţii simbolice: "Aici era un prun cu fructe roşii, iar lângă el, unul cu fructe galbene, noi îi numiserăm soţ şi soţie, pentru că odată cu trecerea timpului se aplecaseră unul asupra celuilalt, coroanele lor înţesate de frunze se uniseră şi se împletiseră atât de tare, încât numai vara îţi puteai da seama care era diferenţa dintre ei, în funcţie de culoarea fructelor, atunci ştiam care creangă aparţine prunului cu fructe galbene şi care celui cu fructe roşii..." (Soţ şi soţie, pag. 211)

Ce ascunde poeticitatea romanelor? Fireşte, alte coduri de lectură. Primul este cel propus de psihocritică. Cercetat printr-o grilă a complexelor, a relaţiilor din prima copilărie, prin asocierea între acele traume trăite de Yaara şi de Naama, combinate cu modelul familiei şi jocul de roluri al părinţilor, ambele romane seamănă cu zăcăminte abundente, care abia aşteaptă să fie scoase la lumină.


Şi o analogie se impune, între arhetipurile din ciclul Halippilor ("fecioara despletită" şi mama vinovată, bastarda şi sora strălucitoare, taţii şi logodnicii / soţii) şi arhetipurile ce se întrevăd în romanele Zeruyei Shalev: fiica nevinovată, mama nesăbuită şi tatăl cel fără putere etc. Peste personajele feminine ale celor două scriitoare bântuie spectrul Electrei şi al Clitemnestrei...

Şi totuşi, poate că există alt cod de lectură cu adecvarea sporită, maximă. Nenumăratele referinţe biblice, cele două poveşti din Tanah (cea a femeii adultere pe care o citeşte şi o interpretează Yaara într-o manieră surprinzătoare pentru profesorul ei şi cea a celor doi profeţi care îl obsedează pe Udi, a perechii adamice) demonstrează că pentru cititorul din Israel, cunoscător al tradiţiei iudaice, romanele au cu totul alte înţelesuri şi altă vibraţie. Pentru ceilalţi cititori, nu fac decât să-i sporească misterul.

... Mister ce se împleteşte pentru cititorul român cu nerăbdarea şi aşteptarea traducerii celui de-al treilea roman Therra (2005) ce încheie originala trilogie, roman amplu de 500 de pagini, copleşit de superlativele criticii franceze, apreciat drept capodoperă, în replică parcă la elogiile ce au însoţit-o Viaţa amoroasă în spaţiul cultural german: revista Der Spiegel l-a inclus în lista celor mai bune romane din ultimii 40 de ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara