La o recentă conferinţă de presă, un comisar de poliţie îşi manifesta indignarea faţă de felul în care jurnaliştii foloseau termenul interlop, considerând că ar fi fost improprie desemnarea ca atare a unui cetăţean onorabil, care nu făcea altceva decât să dea bani cu camătă; acelaşi vorbitor îi invita pe ascultătorii săi să caute în DEX definiţia cuvântului.

Recomandarea era totuşi riscantă: majoritatea dicţionarelor noastre nu cuprind utilizarea curentă, dominantă azi, a termenului (ca substantiv, cu sensul „ins care aparţine lumii interlope”), ci doar valoarea centrală, mai generală şi mai veche, ca adjectiv: „care are o reputaţie proastă; rău famat, dubios, suspect, deocheat” (DEX). Definiţia, nu foarte precisă, se potriveşte destul de bine situaţiilor echivoce, în care ilegalitatea este, dacă nu dovedită, măcar bănuită. Lăsând de-o parte problemele etice şi legale (ce anume incriminează legea, ce consideră poliţia sau cetăţeanul obişnuit că este suspect), definiţia din DEX şi sensul curent sunt deopotrivă negative şi destul de cuprinzătoare. În evoluţia termenului s-au petrecut o serie de variaţii, o extindere şi apoi o restrângere semantică, dar esenţială a rămas ideea de ilegalitate.

Adjectivul interlop este, cum arată toate dicţionarele noastre, un împrumut din franceză; în acest caz, nu este vorba de un termen internaţional, ci de unul specific limbii franceze, care poate totuşi intra în categoria „cuvintelor călătoare”, pentru că provine din engleză. Termenul francez interlope a fost iniţial un substantiv masculin, cu sensul „navă care se ocupa cu transportul fraudulos de mărfuri, cu contrabanda, intrând în spaţii concesionate altora sau aflate în blocadă”; e atestat la sfârşitul secolului al XVII-lea, ca împrumut din engl. interloper, cu acelaşi sens. În dicţionarele englezeşti actuale, substantivul interloper este înregistrat ca „persoană care se amestecă în treburile altora” (Concise Oxford Dictionary 1999), deci „nepoftit” sau „băgăcios”. În franceză, substantivul e învechit, dar forma adjectivală este foarte actuală; Petit Robert 1990 indică sensurile „a cărui activitate nu este legală” şi „dubios, suspect”, exemplificate şi prin sintagma curentă le monde interlope. E limpede că acestea au fost preluate în română; de altfel, termenul e atestat de Dicţionarul Academiei (Dicţionarul limbii române, Tomul II, 1934), ca franţuzism, „despre relaţiuni, afaceri, mediu”: „mai mult decât echivoc sau suspect, (aproape) fraudulos, cu nume rău”. Cuvântul a fost folosit de Topîrceanu, în Cioara („Cu alura interlopă/ Ca un muzicant în frac,/ Cuvioasă ca un popă/ Şi smolită ca un drac”). Pare să se fi folosit tot mai mult în sintagma (calchiată după franceză) lume interlopă, desemnare comodă a unui ansamblu de persoane, fenomene şi situaţii definite prin ilegalitate şi marginalitate. Sintagma e curentă în textele poliţieneşti („Un bun investigator acoperit trebuie să aibă mai multe aptitudini, cum ar fi: să aibă cunoştinţă despre lumea interlopă, metodele ei şi modurile de operare; să fie familiarizat cu felul lor de a vorbi”, G.I. Olteanu et al., Metodologie criminalistică, 2008, p. 245). Mai puţin răspândită e utilizarea femininului interlopă, substantivare prin elipsă lexicalizată (după model francez sau prin evoluţie independentă) din sintagma lume interlopă: „cunoscut în interlopă sub numele de «Ceapă», capul unei reţele de tip mafiot” (infoportal.ro); „a strălucit în interlopa gălăţeană” (impact-est.ro).

Noutatea ultimelor decenii este, cum am spus, substantivul masculin interlop, „membru a lumii interlope”, pe care îl găsim des atestat în presă: „Poliţist în comă, după ce a fost bătut de un interlop recidivist” (Evenimentul zilei, 5.09.2010); „Interlopii au prins tupeu şi atacă cu sânge rece” (Adevărul, 19.09.2010 etc.). Utilizarea a fost cuprinsă în Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007), cu o definiţie mai tranşantă şi cu o indicaţie normativă: interlop „(despre oameni) care este certat cu legea; răufăcător; impropriu, substantiv: «Interlopii se adunau în grupuri la lăsarea serii»; lume interlopă «lume a răufăcătorilor»”.

Pentru că se pot explica uşor prin evoluţii interne, nu mi se par condamnabile nici uzul actual substantivizat al termenului interlop (care a corespuns unei necesităţi de desemnare generică) şi nici sensul său „agravat” („răufăcător”), faţă de care definiţiile mai vechi par simple eufemisme.