Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Indiancă, germancă, europeancă... de Rodica Zafiu


Sufixul moţional -că - mijloc prin care se formează feminine de la substantive masculine, mai ales de la nume de locuitori în -(e)an: româncă, italiancă; clujeancă, timişoreancă; orăşeancă, săteancă - e unul dintre elementele derivative care pot provoca discuţii lingvistice şi interpretări contradictorii. Sufixul, de origine slavă, a părut la un moment dat să devină relativ neproductiv, suferind o tendinţă de eliminare în favoarea unui model derivativ mai regulat. La formele de tipul celor citate, adjectivele au desinenţa de feminin -ă, iar substantivele feminine corespunzătoare, specializate pentru desemnarea persoanelor, sufixul -că: unei identităţi formale între adjectiv şi substantiv la masculin şi neutru singular ("un restaurant clujean" / "un clujean") îi corespunde o asimetrie la cel puţin o parte dintre feminine ("o cafenea clujeană" / "o clujeancă"). Al. Graur, în Tendinţele limbii române (1968), sugera existenţa unei extinderi a formei mai regulate, adjectivale, a femininului în -ă, în defavoarea sufixului -că, chiar la substantivele nume de persoane, arătînd că "se zice liceeană, cetăţeană, nu liceeancă, cetăţeancă" (p. 260). Numele etnice mai rar folosite sau mai nou intrate în circulaţie pot deveni un test, permiţîndu-ne să verificăm dacă în cazul competiţiei dintre finalele -ă şi -că funcţionează mai mult presiunea sistemului tradiţional, care şi-ar menţine diferenţierile sale, sau regularizarea analogică şi apropierea de formele "internaţionale". Ca şi în alte cazuri, trebuie să constatăm acum că tendinţele sînt valabile în interiorul unor registre stilistice, şi că schimbarea raportului dintre registre modifică şi chiar inversează presupusele direcţii de evoluţie a limbii. Influenţa tot mai puternică a oralităţii populare şi familiare asupra scrisului contracarează tendinţele stilului cult, livresc. Renunţarea la -că poate fi într-adevăr ilustrată prin citate din presa actuală; dar mi se pare că e percepută în continuare ca o deviere de la normă, certă cel puţin în cazul româncă/română: "Gimnastele române s-au retras de la Jocurile Bunăvoinţei" (Evenimentul zilei = EZ 1847, 1998, 16); în majoritatea exemplelor apare totuşi forma în -că: "amanta sa româncă" (România liberă = RL 2064, 1997, 1), "jucătoarea româncă" (RL 2013, 1996, 15) etc. Sînt şi alte oscilaţii - de pildă între formele substantivale americană şi americancă: "O americană a fost premiată pentru că locuieşte cu 100.000 de gîndaci" (EZ 940, 1995, 3) - dar "americanca" (RL 2013, 1996, 15). în multe cazuri, se observă că sufixul specific substantivelor feminine desemnînd persoane se conservă: "o lituaniancă frumoasă, cu picioare superbe" (EZ 2426, 2000, 14); "a fost urmată de etiopianca G.W." (RL 2072, 1997, 23); "în sferturi elveţianca va da peste Irina Spîrlea" (RL 2072, 1997, 23); "indianca Sushmita Sen, de profesie manechin, este noua Miss Univers" (RL 1261, 1994, 1); "o palestiniancă de profesie medic"; "israeliancă" (RL 2701, 1999, 5); "germanca" (RL 2013, 1996, 15). Se înregistrează tot mai des şi forma substantivală europeancă - "o europeancă a făcut 20 de operaţii ca să aibă trăsături orientale" (Libertatea 2834, 1999, 4); "prostituatele est-europence din Grecia" (EZ 2705, 2001, 14): relativ nouă, pentru că exprimă un grad de conceptualizare care nu constituia, pînă de curînd, un nivel de desemnare curentă a persoanelor. Pentru numele de locuitoare ale unor oraşe - bucureşteancă, timişoreancă - şi ale unor regiuni - munteancă, moldoveancă, ardeleancă - forma în -că e în continuare singura posibilă. La unele derivate din alte categorii semantice apar variaţii: "focşănenii o cinstesc pe marea lor concetăţeancă" - dar "o stradă a oraşului să poarte numele cetăţenei sale de onoare" (RL 2692, 1999, 24). Oscilaţiilor uzului le corespund, în cazul denumirilor etnice, oscilaţiile normei. Principalele sale instrumente - Dicţionarul explicativ (DEX 1996) şi Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 1982) - nu sînt în perfect acord în privinţa femininelor în -că. (E drept că dicţionarele trebuie să opereze o selecţie a derivatelor de la toponime sau antroponime în funcţie de frecvenţa lor în uz.) în DEX, nu sînt înregistrate decît formele substantivale regularizate, identice cu adjectivul, deci fără -că, pentru: americană, europeană, germană, lituaniană, palestiniană, indiană; nu apar deloc nici israelian,-ă, nici israeliancă (există izraelit, dar acesta e un cuvînt diferit). în DOOM, derivatelor cu -că li se acordă ceva mai mult spaţiu - ceea ce ar părea să implice mai multă încredere în puterea lor de impunere. Apar aşadar americancă, europeancă, elveţiancă - dar, fără -că: lituaniană, indiană, germană, palestiniană şi (cu o decizie ortografică discutabilă - izraeliană). Stilul actual al presei româneşti pare totuşi să acorde drept de intrare în dicţionare mai multor derivate în -că, întărind modelul tradiţional de marcare a substantivelor care desemnează persoane.