In memoriam Mihai-Alexandru Canciovici
Anunțăm, cu profund regret, dispariția colaboratorului nostru Mihai-Alexandru Canciovici, reputat cronicar al paginilor de Arte și un specialist recunoscut în etnografie și folclor. Prin despărțirea de Mihai- Alexandru Canciovici, viața noastră culturală suferă o grea pierdere.
Un mare iubitor al Operei și al Baletului
Nu cunosc un mai mare iubitor al spectacolelor de Operăși de Balet decât cronicarul abia plecat dintre noi, Mihai-Alexandru Canciovici. Abia plecat dintre noi nu este o figură de stil, ci o realitate adeverită de cronicile din chiar această primăvară, apărute în Romania literară, atât cronici de operă, cât și de balet.
În martie 2017 scria despre „Carmina Burana“ de Carl Orff la Opera Națională din Iași, iar în aprilie despre „Bal mascat“ de Giuseppe Verdi la Opera Națională București. Și cronicarul mai scria și la „Plai străbun“, unde era și în Colectivul de redacție, căci mai puțină lume știa de specialitatea lui în etnografie și folclor. Datorită acestei specialități a fost la curent cu venirea în țară a unei trupe de derviși turci și m-a anunțat și pe mine, dându-mi astfel ocazia unică să urmăresc pe viu derviși rotitori, aduși de Ambasada Turciei la București. Ne întâlneam la spectacole și vorbeam la telefon și dacă eram mai perspicace aș fi înțeles mai repede că traversa o perioadă din cale-afară de grea dacă nu a putut veni la spectacolele date în cadrul programului FranceDanse de care îl anunțasem și pe care ar fi vrut să le vadă, dar nu se mai simțea în stare să ajungă la locurile lor de desfășurare. Așa că vestea dispariție lui a venit ca un trăsnet ca și împrejurările dramatice care trebuie să o fi însoțit.
Mihai, trecerea ta prin viața culturală a operei și baletului acestei țări se înscrie temeinic în istoria lor. Tot ce ai simțit și ai consemnat în scris a rămas ca o mărturie de neșters, fie că e vorba de cronici, de evocarea unor mari artiști ai dansului, ca Gelu Barbu, sau de cartea pe care ai scris-o cu atâta răbdare și dragoste, consemnând și prelucrând tot ce ți-a povestit Sergiu Ștefanski despre cariera sa. Și ultimele tale gânduri pe care mi le-ai împărtășit erau îndreptate tot spre mari artiști ai dansului, spre Gigi Căciuleanu, cu care ai fi vrut să stai de vorbă, și spre Sergiu, pe care îl așteptai să vină din nou în țară. Iar frumoasele cronici pe care le-ai scris despre Ioan Tugearu, urmărindu-i creațiile nu numai la București, dar și la Iași și la Sibiu, dar și caldele cuvinte pe care mi le spuneai mie despre creația lui, rămân și ele înscrise în istoria baletului și în sufletele noastre. Știu că erai un om plin de credințăși mă rog Domnului ca, pentru tot ce a fost bun și frumos în viața ta, să-ți dea iertarea de care avem noi toți oamenii nevoie și să-ți înalțe sufletul în lumină.
E pentru prima oară că îmi vine greu să semnez, căci aceasta nu este o cronică.
