Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
Iminenţă autumnală (2) de Emil Brumaru


(Enorm sîmbure răsucit în carnea odăii)

Existau semne, semnale, profeţii, portofele, portofolii! Rezultatul? Majoritatea zîmbea, minoritatea nu mă auzea (mijloc infailibil de-a se apăra), timpanele nu vibrau la şoapta, la ţipătul, la "grosolănia" mea de-a anunţa inevitabilul. Şi eu tocmai descoperisem prima frunză galbenă, receptasem claxonul divin! Şi mă sîcîia şi Rilke, dulce, metodic, cu acea carte rătăcită, căutată, intruvabilă (Însemnările lui Malte Laurids Brigge) în cotloanele încăperilor apartamentului năpădit de bălării minuscule, otrăvitoare. Mă îndurera lipsa lui, ca mentor suprem, prieten şi ajutor în susţinerea toamnei în toiul vipiei solare. Nimeni nu mai credea că va veni (la mine deja apăruse!) şi alt anotimp. Se încăpăţînau să clocotească în hotărîrea caniculei. Şi, oh!, cîtă dezordine în odaia ticsită de ziare şi volume sprijinind pereţii să nu cadă peste trupul celui ce încă sufla. Se împlinise un fruct ciudat şi eu, enorm sîmbure răsucit în carnea odăii, aşteptam, doldora de insomnii, trezit de spaime ascuţite în chiar clipa aţipirii, pîndeam momentul de a-mi convinge concetăţenii că e foarte înţelept să înţeleagă iminenţa autumnală. Şi iarăşi desfăceam sufletul cîte unui tom legat în pînză aspră la pipăit, rătăceam pe rîndurile negre, încremeneam apoi cu privirea pe varul gălbui, repetam în gînd, murmurat, cu glas tare, urlat, că da, da, s-a iscat toamna. Pe urmă ieşii pe stradă. Şi atunci, vai, ce întîmplare! Mă împuşcă un fluture plătit şi, cu sîngele ţîşnindu-mi din vîrful degetelor, mai reuşii să scriu, necuviincios, în aerul amurgului sălbăticit: TOAMNA!