Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Ideea critică de Daniel Cristea-Enache


Prima ediţie a cărţii lui Mircea Martin, G. Călinescu şi ,complexele" literaturii române, a apărut în 1981. Cu greu se poate imagina o apariţie mai puţin potrivită în context: în contextul culturii oficiale care, la un deceniu de la emiterea faimoaselor Teze ale lui Nicolae Ceauşescu, îşi sărbătorea preeminenţa în concertul valorilor universale. Naţionalismul deşănţat al regimului descoperise în cultura română nu numai expresia unei substanţe etnice, dar şi o aiuritoare avangardă în mişcarea spiritului european, o întâietate axiologică şi cronologică neconsemnată, ce-i drept, şi de alţi observatori în afara protocroniştilor de serviciu. Legănarea acestei iluzii nu a fost inocentă decât în punctul de pornire: în filele unui savant ca Edgar Papu, rapid instrumentalizate de ,bunii români" pentru a falsifica, în interes propriu, datele istoriei. La antipodul teoriilor lui Roller din anii '50, dar pe acelaşi făgaş strâmb al minciunii ideologice, aceste fantasmagorii autohtoniste se întâlneau cu viziunile megalomanului Conducător, la fel de inventiv în modelarea istoriei ce îl precedase. Dacă voievozii neamului, mari luptători pentru creştinătate, se înşiruiau cuminţi în spatele micului ateu, Europa, cu secolele ei de cultură, lua lecţii de la cutare autor moldovean sau muntean, pe cât de specifist-naţional, pe atât de universal. Ce goală, jalnică fudulie!

O asemenea teză cade cu zgomot la cel mai sumar examen critic, dar în epocă ea a servit partidei naţionaliste ca un steag de luptă şi un front de dispută cu europeniştii. Conflictul interbelic dintre Iorga şi Lovinescu, tradiţionalism şi modernism, se vedea astfel reeditat, cu câteva trepte intelectuale mai jos şi cu o compensatoare virulenţă de limbaj. Colecţia revistei ,Săptămâna" o documentează abundent. Într-un astfel de cadru editorial şi publicistic, studii precum cel semnat de Mircea Martin au funcţia - dacă nu şi efectul - unui duş rece al lucidităţii autoscopice. Complexele literaturii române sunt discutate cu cărţile pe masă şi cu imaginea de ansamblu a culturii noastre, termenul ,compromiţător" apare încă din titlu, iar analiza simptomelor respective are rigoarea şi necruţarea unor proceduri clinice. Temeinic şi meticulos, autorul ia probe din materia vie sau moartă a culturii autohtone, inventariază şi sortează atitudini şi argumente, urmează cursul estetic-evolutiv al literarului constatând, totodată, progresia complexelor înseşi, rafinarea lor. În timp ce pentru paşoptişti întârzierea noastră istorică, rămânerea în urmă oferă impulsul unor febrile înfăptuiri culturale, la autorii mai noi conştiinţa handicapului este mult mai acută, aproape mutilantă. Deşi sincronizarea cu prezentul cultural occidental e în perioada interbelică aproape realizată (cel puţin pe versantul nostru modernist), Fundoianu ori Eugen Ionescu resimt ca pe o traumă apartenenţa lor la spaţiul românesc. Oricât de mari le-ar fi meritele individuale, bariera lingvistică şi culturală le interzice accesul la condiţia de universalitate. ,Fama nu are încă trâmbiţe pentru noi", constata melancolic, dar şi cu o anume speranţă în viitorul ce va să vină, ,mesianicul pozitiv" Kogălniceanu. Pentru scepticul şi sofistul Ionescu, drumul parcurs apare mai degrabă ca o tristă mascaradă ,constructivă": ,De o sută de ani - aţi observat? - se pun neîntrerupt bazele culturii româneşti. Cred că a venit timpul primei cărămizi.".

Criticul urmăreşte cu atenţie distributivă închegarea şi evidenţierea complexelor, stadiile lor de evoluţie şi formele de manifestare, luminând ,drumul de la cauza reală la reprezentarea ei individuală complexă şi, apoi, de la ideologia soluţiei oferite la psihologia care o impregnează" (p. 43). El ţine să precizeze că e vorba despre complexe de ordin cultural (nicidecum fiziologic) încorporate într-un destin colectiv asupra căruia una sau alta dintre individualităţile creatoare meditează optimist ori amar. Avem aşadar aici o bătaie mai lungă decât aceea a simplei exercitări psihologice. Luăm în discuţie, o dată cu Mircea Martin, o serie de complexe (al originii umile şi al existenţei periferice, al întârzierii şi discontinuităţii, al începutului continuu, al ruralităţii, al imitaţiei, al absenţei capilor de serie, al lipsei de audienţă) pe care scriitorul român le poartă cu sine până la prezumtivul prag al conştientizării şi asumării lor. În acest punct ele dispar, resorbite fiind în luciditatea autocritică a subiectului ce se poate obiectiva şi contempla. Dar nu, aşa zicând, ,în toată splendoarea sa", ci la scară reală: ,simpla constatare a inferiorităţii (nu) devine de la sine Ťcomplexť. Descoperirea unor defecte ori deficienţe proprii înseamnă, dimpotrivă, o dovadă de luciditate autocritică. Avem de a face cu un Ťcomplexť atunci când în cuprinsul sau în urma judecăţii defavorabile apar exagerări, respectiv diminuări ale proporţiilor reale, restricţii ori generalizări abuzive, încercări compensatoare în alte planuri sau, pur şi simplu, răsturnarea planurilor ca atare şi, mai ales, a criteriilor." (p. 32).

Această hermeneutică a complexelor, schiţată în liniile ei esenţiale, e doar un capitol introductiv în cartea lui Mircea Martin, o necesară punere în temă. Miza autorului este de a raporta la asemenea deformări individual-colective o personalitate critică exponenţială pentru istoria literaturii noastre şi, mai ales, pentru un anumit mod de a o înţelege. Criticul total, atipic, care are vocaţia şi răbdarea construcţiei monumentale într-un spaţiu al adamismului perpetuu, este, desigur, G. Călinescu. Complexele descrise îşi dezvăluie forţa şi persistenţa inclusiv prin efortul pe care el l-a depus pentru a le depăşi. Trucurile, prestidigitaţiile auctoriale nu sunt de folos aici. Le-am putea găsi, bunăoară, la un Ion Bogdan Lefter, care l-a calificat pe Călinescu drept un critic ,ratat" şi i-a numit Istoria o ,pacoste". Viziunea organică, perspectiva larg-integratoare, dar şi selectivă estetic, sensul continuităţii pe deasupra golurilor istorice, grila clasicistă prin care e citită şi reconstruită o întreagă literatură autohtonă, de la origini şi până în prezentul deceniului patru: toate acestea nu au cum să reprezinte nişte artificii retorice şi subterfugii scripturale. Ele presupun o teribilă încordare intelectuală şi o trudă creatoare pe care o atestă, între altele, şi singularitatea acestei Istorii, absenţa unor opere similare în spaţiul nostru literar. Deşi modelul lui Mircea Martin pare să fie mai curând Tudor Vianu (cu refuzul de principiu al stilului creator în critică), autorul îşi mărturiseşte fascinaţia pentru spiritul călinescian. Ceea ce nu echivalează cu o acceptare necondiţionată a tuturor ipotezelor şi argumentelor avansate. Cartea de faţă este un exemplu de ,vigilenţă" critică, de testare necontenită a validităţii enunţurilor lui G. Călinescu şi, nu rareori, de corectare sau demontare a speculaţiilor sale. Obiecţiile fiind formulate într-un stil sec, cu atât mai savuros. După un citat din ,divinul critic" focalizat pe celtismul nostru (,Celţii s-au revărsat acum două milenii şi ceva în aceste părţi aducând o civilizaţie nu total străină. Teoria că geţii ar fi goţi e dezminţită de feţele noastre. Celtismul nostru e dimpotrivă confirmat..."), vine imediat amenda critică, de un fin umor penalizator: ,evidenţa constatărilor pare să-l scutească de alte probe pe autor". Contrastul între formula exegetului şi cea a obiectului său de studiu e imediat vizibil: pe de o parte, severă autocenzură, cumpănire, desfacerea ideii în toate articulaţiile sale, pentru a nu se pierde nici o nuanţă; pe de altă parte, o expresie bogată, copleşitoare, cu epicizarea discursului şi explozii menite să lumineze calea de acces către esenţa unei opere. Destructurare analitică a unei impunătoare construcţii critice, multiplă interogaţie a unei creaţii. Trebuie însă remarcat că această excepţională analiză, severă metodologic şi stilistic, nu prezintă motivaţii exterioare câmpului de cercetare. Spre deosebire de câţiva comentatori improvizaţi, cărora compromisurile postbelice ale lui Călinescu le spun mai mult decât opera lui critică, Mircea Martin vede în aceasta puntea de convergenţă între diverse tendinţe, centrifugale, coerenţa în fine atinsă a evoluţiei noastre literare. Nu întâmplător, poate, cele mai substanţiale capitole sunt acelea intitulate Organicism şi estetism, respectiv Cucerirea tradiţiei - de la descoperire la invenţie. Din ambele reiese poziţia mediană a criticului pe tabla epocii sale. Între extremismul tradiţionalist al lui Iorga, care absolutizează trecutul şi respinge ,modernismul năvălitor", şi extremismul modernist al lui Lovinescu, care are priză asupra actualităţii literare dar aruncă la coş tradiţia naţională, G. Călinescu caută şi descoperă un sistem de valori pe care îşi aşează Istoria. Preia de la N. Iorga ideea tradiţiei ca ,înaintare organică" (şi aceasta nu este, după cum arată autorul, singura influenţă iorghistă), iar de la E. Lovinescu, prioritatea criteriului estetic. Făcând din ,epoca mijlocie a clasicilor" o platformă înaltă, de la nivelul căreia devenirea trudnică, ieşirea literarului propriu-zis din magma culturalului se văd şi capătă un sens.

O carte realmente europeană aceasta, atât de bogată în idei şi interpretări, lipsită de complexe, dar exactă în descrierea lor. I-aş reproşa autorului doar refuzul categoric al expresivităţii metaforice, menţinerea pe turnantele silogismului critic fără o minimă conversiune plastică. Este motivul pentru care un exeget de valoarea lui Mircea Martin nu are, în prezent, recunoaşterea publică, largă, pe care ar merita-o. Asemenea cărţi epurate de imagini şi puse, de la un capăt la altul, sub semnul ideii critice pot fi gustate numai de lectori avizaţi, buni cunoscători ai fenomenului literar.



Mircea Martin, G. Călinescu şi ,complexele" literaturii române, ediţia a II-a, cu un Argument al autorului, postfaţă de Nicolae Manolescu, Editura Paralela 45, Piteşti, 2002, 212 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara