Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Husen de Rodica Zafiu


Husen este unul dintre cuvin­tele mai puţin frecvente, dar rezistente în timp, ale argoului românesc. Termenul a fost înregistrat în anii '30 ai secolului trecut: de V. Cota, în Argot-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor (1936) şi de M. Negru (într-o notiţă din Adevărul literar, 5.01.1936: "vede husănu material"). Cuvântul circulă în oralitate, cu mai multe variante fonetice - husen, husăn sau husân -, manifestând o stabilitate caracteristică pentru nucleul limbajului interlop.

Personajul denumit husen are în scenariul agresiunii un rol important, fundamental pentru lumea interlopă: e victima, păgubaşul - numită astfel chiar din momentul alegerii sale: "au ochit un husăn de avea banii grubă pe el" (E. Barbu, Groapa, p. 328); "îşi alege... Ťhusenulť (victima) în magazinul ŤUnireať" (Adevărul, 334, 1991). Calitatea de potenţială victimă este şi baza pentru o utilizare peiorativă a cuvântului, cu sensul mai larg de "om naiv, prostănac": "Ce-l jigni pe husăn? Că-l avansai general?" (P. Goma, Ostinato, p. 33); "Ce husen e, mă, ăla, nu ştie nici să treacă strada" (123urban.ro). În internet, se găsesc destul de multe atestări recente ale cuvântului - fie ca element argotic prezentat în scop documentar, cu glosări aproximative, de tipul "husen" - "persoană din mediul rural" (Curierul zilei, 18.03.2009), fie în insulte, adesea destul de vulgare. Majoritatea atestărilor ilustrează sensul de bază: "Dacă tu ai fost husen şi ai luat ţeapă, ce să-ţi fac?" (forum România liberă, 25.02.2009); "Ion Nicolae nu este nici pe departe ceea ce, în limbaj de cartier, numim husen. El este chiar bine înfipt în oraş, deţinând un cumul de calităţi şi funcţii" (Arena vâlceană, 6.10.2006). Cuvântul apare şi în sintagma husen de gară, formată pe tiparul amplificărilor ironice (ca şi fraier cu cioc, fraier cu sonerie) şi în care pare să se ghicească un fapt social real: rolul de victimă perfectă atribuit de hoţii de buzunare provincialilor sosiţi în gară.

Ar mai exista şi un feminin husănoaică (înregistrat de T. Tandin, în Limbajul infractorilor, 1993), care nu pare, însă, tocmai frecvent: nu i-am găsit, deocamdată, nicio atestare în internet.

Originea termenului husen a fost explicată convingător de Al. Graur, într-un articol - "Notes sur quelques mots d'argot" - din 1937; lingvistul a arătat că este vorba de un împrumut din idiş, unde substantivul husn are sensul "logodnic". Etimologia a fost preluată de Micul Dicţionar Academic (MDA, 2002), în care s-a ales varianta fonetică husăn; în DEX cuvântul lipseşte, ca şi în Noul dicţionar universal (NDU, 2006) şi în Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007). În Dicţionarul etimologic al lui Al. Ciorănescu (traducerea românească din 2001), pentru husăn se reia etimologia propusă de Graur, cu o diferenţă de grafie, cuvântul-sursă din idiş fiind scris chôssen. De fapt, în dicţionarele actuale de idiş forma standard a cuvântului (de origine ebraică) este khosn; sensul său este atât "mire", cât şi "logodnic".

Tot Al. Graur are meritul de a fi observat legătura dintre husen şi fraier, două cuvinte care ilustrează aceeaşi evoluţie semantică, trecerea de la sensul de "logodnic" la acela de "naiv", "victimă". E foarte probabil ca sensul argotic al lui husen să se fi dezvoltat după modelul lui fraier, imitând o schimbare semantică încă transparentă în epocă. În privinţa lui fraier, lucrurile sunt destul de clare: cuvântul Freier - la origine cu sensul "logodnic" - are şi în prezent, în germana colocvială, semnificaţii metaforic-peiorative, în primul rând de "client al unei prostituate". Colocvialismul s-a răspândit în mai multe limbi slave, fără să se poată spune cu exactitate dacă idişul a servit sau nu de intermediar. O discuţie foarte interesantă, pe site-ul wordreference (http://forum.word reference.com/showthread.php?t=781472), purtată între anii 2006 şi 2008, compara, din perspectiva vorbitorilor actuali, nuanţele de sens ale reflexelor cuvântului german în registrul colocvial-argotic din limbile slave. În opinia participanţilor, sensul din poloneză al lui frajer este clar depreciativ (şi identic cu cel din română): "naiv, prost, bun de înşelat"; un sens similar există şi în rusă, unde cuvântul Fpaep ar fi, totuşi, învechit; în cehă, slovenă şi croată, cuvântul se pare că are accepţii pozitive ("drăguţ, simpatic, cool") sau neutre ("tip", "prieten/iubit"); în sârbă ar exista ambele sensuri.

Trecerea de la sensul "logodnic" la acela de "victimă" cere nişte lămuriri suplimentare. După Ciorănescu (Dicţionarul etimologic), "semantismul pare să se explice prin ideea că logodnicul este totdeauna tras pe sfoară". S-ar putea presupune şi trecerea de la sensul "client al unei prostituate" la acela de "victimă", prin scenarii destul de tipice ale asocierii dintre prostituţie şi jaf. Am propus însă, cu altă ocazie, o explicaţie prin modelul metaforic (alegoric) al furtului sau înşelăciunii ca nuntă: în viziunea ironică, antifrastică, a limbajului familiar şi argotic, în care cârciuma e numită biserică şi închisoarea pension, nu e nefiresc ca relaţia dintre victimă şi agresor să fie descrisă în termeni amoroşi, iar victima să devină aspirantul pasionat al întâlnirii fatale.

În vreme ce fraier şi-a lărgit extrem de mult sfera de circulaţie, devenind un cuvânt familiar de bază, husen a rămas în cercul restrâns al limbajului lumii interlope, de unde pătrunde accidental şi în stilul expresiv-agresiv a altor vorbitori, cu o anume notă de exotism.