Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Dans:
Hipersensibilităţi contemporane de Liana Tugearu


Centrul Multi Art Dans, sau pe scurt MAD-ul cum este de acum bine cunoscut de toată lumea dansului, după doi ani de existenţă, a deschis, începând din luna septembrie a acestui an, un program de rezidenţe artistice destinat tinerilor coregrafi şi dansatori.

Beficiarul acestui program este în prezent Ioana Macarie, absolventă din 2002 a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, lucrarea prezentată de curând la MAD, cu titlul Astăzi la ora 19.00, fiind spectacolul ei de absolvenţă. În cadrul rezidenţei ce i s-a acordat, Ioana Macarie a itinerat deja acest spectacol la Festivalul Saltimbancilor de la Timişoara şi la Gala EuroDans de la Iaşi, iar începând din primele luni ale anului 2003, Centrul MAD va promova creaţia ei, în ianuarie, la Teatrul City Ballet din Belgrad şi, în februarie, la Festivalul Aerowaves de la Londra.

Am urmărit evoluţia artistică a tinerei coregrafe de astăzi, încă de când era elevă în clasa a XII-a a Liceului de Coregrafie "Floria Capsali" din Bucureşti. Atunci, împreună cu colegele ei Maria Baroncea şi Violeta Dumitrescu, a participat la Platforma dansului contemporan românesc din 1998, cu lucrarea Piesă pentru mai târziu, creată şi interpretată de toate trei. Spuneam în cronica Panoramicului că experimentul lor, aflat într-o fază de tatonări, degaja multă puritate şi delicateţe. Între timp, Ioana Macarie, absolventă a UNATC, în clasa coregrafului Sergiu Anghel şi membră a Companiei Orion Balet, condusă de acelaşi coregraf, a continuat să se îmbogăţească creator, participând şi la stagii făcute cu o serie de coregrafi români şi străini, veniţi în ţară din Franţa, Portugalia, Olanda, Austria şi S.U.A.

Spectacolul Astăzi la ora 19.00 dovedeşte faptul că Ioana Macarie s-a maturizat şi şi-a cizelat cu inteligenţă mijloacele de expresie, realizând o creaţie bine construită, cu trei cupluri, fiecare degajând o stare interioară anume, dar toate trei integrate aceleiaşi atmosfere de nesiguranţă şi intens dramatism. Fluturaşul de sală pomeneşte şi el de compoziţia bine construită a spectacolului, care este într-adevăr prima şi una dintre marile lui calităţi, dar mai apreciază, în mod cu totul surprinzător şi eronat, că o altă calitate a lui ar fi seninătatea. Or, nimic nu este senin în piesa Ioanei Macarie, dovedind, din contră, acuta sensibilitate a coregrafei, care înregistrează fidel frământările epocii contemporane, fără a sugera nici o deschidere luminoasă la capătul tunelului. Dar aceasta din urmă este o altă problemă, care ţine poate de lipsa unor repere spirituale, uneori ne este teamă că ţine şi de modă, şi este specifică ultimelor generaţii de coregrafi.

Revenind însă la ceea ce este, nu la ceea ce nu este, spectacolul Ioanei Macarie, pe muzică de Counting Crows, Tori Amos, Radiohead, Muslimgauze, el debutează cu partitura interpretată de Andreea Duţă, partitură în care toate mişcările sunt permanent ameninţate de pierderea echilibrului, ca şi când coloana vertebrală a existenţei s-ar fi dezechilibrat, ceea ce anunţă de la început totul general tensionat al piesei. În compoziţia coregrafică a următoarei interprete, Ioana Marchidan, deşi nu lipseşte dramatismul, el pare atenuat, ca şi când nu ar fi pătruns încă prea adânc în carnea personajului, în parte şi datorită liniei rafinate, suave chiar, a dansatoarei. Tensiunea maximă este declanşată de cea de a treia interpretă, Silvia Mihai, ale cărei mişcări sunt un tremur continuu, cu zvâcniri ale membrelor şi capului care antrenează în unele momente întregul corp. Ea pare a însuma zbuciumul tuturor, integrându-le în final şi pe celelalte interprete în mişcarea ei, ca o zbatere în gol.

Cei trei interpreţi, Mihai Marinescu, Gabi Călinescu şi Ionuţ Kivu, care le secondează şi le încadrează pe cele trei dansatoare, buni parteneri, dar numai parţial implicaţi, par a fi mai curând martorii care le ascultă plângerea.

Scenografia, şi anume costumele, aproape de cele întâlnite astăzi în viaţa publică, sunt şi ele reduse coloristic la negru, cu unele detalii vestimentare roşii, ceea ce trimite spre aceeaşi atmosferă tensionată ca şi cea a coregrafei.

Putem considera, deci, spectacolul realizat de foarte tânăra coregrafă Ioana Macarie, ca pe o bună recomandare pentru creaţia ei din anii care vor urma.