Au rămas în istorie visà-
vis-urile dintre dictatorul
sovietic Stalin
şi marele compozitor
Dmitri Şostakovici. Nu
s-au întâlnit dar s-au
cunoscut. Şi-au evaluat
poziţiile. Dictatorul roşu l-a
tolerat pe artist. În anumite
limite.
L-a avertizat. Compozitorul a
trebuit să cedeze. A făcut-o fără a-
şi altera fundamental crezul. Doar
Anna Politkovskaya, celebru militant
social, l-a înfruntat deschis pe Putin.
Mai recent, cunoscutul jurnalist Hrant
Dink a fost asasinat la Istanbul.
Amândoi au plătit cu viaţa curajul
de a spune adevărul, de a-şi fi etalat
deschis crezul.
De câţiva ani buni, programul
european Musica Suprimata încearcă
să aducă o dreptate postumă artiştilor
muzicieni ale căror destine au fost
mistuite în vâltoarea intoleranţelor
rasiale, religioase, în tăvălugul
acuzaţiilor privind delictul de opinie.
Este un program ce se desfăşoară
prioritar în România, în spaţiul
transilvan.
S-au împlinit recent 70 de ani de
la trecerea în lumea celor drepţi a
compozitorului german Norbert von
Hannenheim, originar din Sibiu. În
perioada interbelică a făcut parte din
celebra clasă de compoziţie condusă
de Arnold Schönberg, la Academia
de Arte din Berlin. La Bucureşti a
primit o importantă distincţie în cadrul
cunoscutului Concurs de compoziţie
George Enescu.
Sub genericul Musica Suprimata,
pe parcursul unui impresionant serial
de concerte, de expuneri susţinute
la Sibiu, Braşov, la Academia de
Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj,
programul recentei ediţii – o ediţie
autentic festivalieră – a fost în întregime
dedicat personalităţii lui Hannenheim.
Profilul componistic al autorului a
fost plasat într-o perspectivă largă a
muzicii europene, de la Arnold Schönberg,
Alban Berg, Viktor Ullmann, la
creatorii actuali, mulţi dintre domniile
lor fiind prezenţi în Studioul de Concerte
al Academiei clujene de muzică.
Din creaţia artistului comemorat
au putut fi audiate lucrări camerale
ce autentifică o nedisimulată rigoare
a expresiei educată la clasa mentorului
său berlinez, o autoimpusă conduită
privind construcţia muzicală ataşată
gândirii seriale.
Duo-ul pentru vioară şi violă,
Sonata pentru violă şi pian, Trio-ul
pentru corzi au fost prezentate de
Barna Kobori, Georg Hamann, Christoph
Pantillon, Aurelia Vişovan, artişti
dedicaţi domeniului cameral poate
mai puţin spectaculos dar atât de
generos, de spiritualizat, al genului.
Cunoscutul cuplu cameral berlinez
vioară-violoncel al fraţilor Marianne
şi Wolfgang Boettcher a prezentat
un captivant duo ce are la origini
relaţia practicată între cele două
instrumente în repertoriul de gen al
secolului anterior. Sonata pentru pian
notată cu nr. 6 a beneficiat de o
abordare pozitiv-pragmatică datorată
pianistului Moritz Ernst. Un excelent
duo temeinic constituit – soprana
Irena Troupová şi pianistul Jan Dušek,
au prezentat Trei lieduri, lucrări
ataşate tradiţiei postromantice a
genului.
Aceleiaşi tradiţii îi aparţin şi cele
Cinci lieduri scrise cu ani în urmă de
compozitorul Adrian Pop pe versuri
de Rainer Maria Rilke. O lucrare care
depăşeşte timpul în care a fost scrisă,
cu mai bine de o jumătate de secol
în urmă, se dovedeşte a fi Sonata
ostinato pentru pian, datorată lui
Cornel Ţăranu, creaţie ce aparţine
zonei clasice a muzicii noastre. Un
sound de un uimitor rafinament
timbral, o construcţie inspirat imaginată,
dezvăluie Trio-ul pentru corzi de
Gabriel Iranyi, compozitor originar
din Cluj, actualmente stabilit la
München. Am apreciat mult – şi nu
pentru prima dată – evoluţia pianistului
ceh Jan Dušek, un muzician total
ce abordează stiluri dintre cele mai
diferite şi dispune de o deschidere
pertinentă, spre exemplu, atât pentru
Sonata monopartită, op.1 de Alban
Berg, cât şi pentru ciclul momentelor
de gen Les Soirées de Naselles de Fr.
Poulenc. Este artistul profesionalismului
ce devine artă.
Au putut fi audiate creaţii captivante.
Mă refer la Capriccio pentru violoncel
solo de Tigran Mansurian, la Variaţiuni
şi dublă fugă de Viktor Ullmann, la
Satya 1 pentru vioară solo de Violeta
Dinescu.
Expuneri asupra unor creaţii
semnificative rămase de la Hannenheim,
au susţinut prof. dr. Siegfried Mauser
şi prof. Ludwig Holtmeier. Colocviile
s-au constituit în prilejuri importante
privind înţelegerea drumului creator
al acestui compozitor german care
şi-a urmat chemarea, în pofida conjuncturilor
dintre cele mai neprielnice
ale epocii.
Hannenheim aparţine perioadei
de maximă efervescenţă artistică
europeană din prima jumătate a
secolului trecut. S-a integrat trup
şi suflet epocii, fără, însă, a o fi
influenţat. Timpul, timpurile nu i-au
fost favorabile. După anul 1933 nu
i s-a permis a exista în calitate de
artist liber.
A lăsat în urma sa peste două sute
de creaţii catalogate. Prioritar camerale.
Date fiind vicisitudinile războiului,
marea majoritate a acestora s-a
pierdut; sunt cunoscute actualmente
aproximativ cincizeci de lucrări.
Notam că Hannenheim s-a născut
la Sibiu în ultimii ani ai secolului al
XIX-lea. A ieşit din scena vieţii în
1945, într-un sanatoriu de boli mintale
din Pomerania, la graniţa cu Polonia,
strivit de asaltul trupelor sovietice,
la numai câteva luni după terminarea
razboiului. Nu împlinise cincizeci de
ani.
Anii copilăriei, ai adolescenţei i-a
petrecut într-o familie relativ numeroasă,
bine situată, în comunitatea germană
a Sibiului. Particula ce desemnează
rangul nobiliar a moştenit-o din
familie. La începutul secolului al
XVIII-lea a fost conferită de conducerea
imperiului habsburgic unui strămoş,
originar din Mediaş, care a luptat
împotriva turcilor.
Primele studii muzicale le primeşte
în oraşul natal, apoi la Budapesta,
iar mai târziu la Berlin. În anul 1925,
la Bucureşti, obţine o distincţie oferită
în cadrul Concursului de Compoziţie
„George Enescu”. Nu este sigur dacă
întâlnirea cu marele compozitor român
a avut loc. Ulterior este admis la
Şcoala de compoziţie condusă de
Arnold Schönberg, una dintre instituţiile
muzicale cele mai pretenţioase, mai
prestigioase, mai speciale, din capitala
federală a Germaniei. Maxima libertate
era aici asociată unei rigori maxime
în plan compoziţional. Aici îşi însuşeşte
tehnica dodecafonică.
În anul 1933, prin venirea la putere
a lui Hitler, verdictul asupra drumului
creator al lui Hannenheim a fost dat.
Creaţia sa şi a altor artişti ai timpului
a intrat în zona cenuşie a marginalizării
forţate. Nu s-a putut adapta rigorilor
impuse de comandamentele ideologice
ale partidului naţional-socialist în
perioada celui de al III-lea Reich.
Libertatea de gândire, de creaţie
constituiau pentru Hannenheim valori
supreme de la care nu a înţeles a
abdica cu nici un chip. A fost marginalizat.
A ajuns într-un ospiciu. Căci numai
un nebun – nu-i aşa? – se putea
înpotrivi elanului expansionist al
Führer-ului susţinut de entuziasmul
maselor hipnotizate. A fost o victimă
a regimului nazist care a subjugat
Germania pe o perioadă de 12 ani.
În mod cert, colocviile, concertele
organizate în ultimii ani în cadrul
programului Musica Suprimata se
dovedesc a fi o victorie a conştiinţei
asupra spiritului gregar. Instituţii şi
susţinători individuali din Austria,
din Germania, din România transilvană
sunt angajaţi de ani buni în reabilitarea
unor valori care, cu siguranţă, nu
ar fi schimbat drumul muzicii în
secolul trecut dar, în orice caz, ar fi
dat consistenţă unei epoci, în ţări cu
mare tradiţie culturală-artistică,
într-o Europă atât de turmentată
precum cea a secolului trecut.
