În octombrie 2014, în cadrul
ediţiei a doua a FILIT
(Festivalul Internaţional
de Literatură şi Traducere
Iaşi), revista „Timpul” a
organizat la Biblioteca
Centrală Universitară o
dezbatere pe tema „Jurnalismul
cultural în epoca new-media”,
moderată de Daniel Şandru şi
cu următorii participanţi: Carmen
Muşat („Observator Cultural”),
Alexandru Lăzescu („22”), George
Bondor („Timpul”), Marius Chivu
(„Dilema Veche”) şi, cu voia
dumneavoastră, ultimul pe listă,
subsemnatul (de la revista online
„Literatura de azi”).
Nu am idee dacă organizatorii
dezbaterii se vor fi gîndit întîi la
revistele cu pricina, şi apoi la eventuali
reprezentanţi ai lor, care să vină la
Iaşi pentru a participa la dezbaterea
respectivă; sau dacă au selectat de
pe lista participanţilor la FILIT nume
care să fie legate de redacţiile unor
reviste culturale. În ambele variante,
fiecare dintre noi şi-a formulat opiniile
nu doar în nume propriu, ci şi în
numele cîte unei publicaţii culturale
– şi aceasta era şi miza dezbaterii.
Într-o dezbatere cu tema „Jurnalismul
cultural în epoca new-media”, relevant
era şi rămîne tocmai felul în care un
om din interior, un insider al domeniului
jurnalismului cultural, vede problemele.
Dacă, bunăoară, eu aş fi invitat să
vorbesc la un colocviu pe tematică
apicolă, aş declina invitaţia, nu din
lipsă de respect pentru apicultori, nici
pentru albine, ci din lipsă de competenţă
în domeniu. Faptul că îmi place mierea
nu mă califică drept un specialist în
apicultură şi nu justifică intervenţiile
mele pe o astfel de tematică şi problematică.
Acesta fiind cadrul, intervenţiile
colegului nostru Marius Chivu la
dezbaterea de la Iaşi au fost atît de
exotice (am căutat şi am găsit un
eufemism), încît le-am inclus într-un
articol din „Timpul”. Pentru Marius
Chivu, cultura este „legată de ideea
de entertainment”, iar o revistă
culturală „nu formează pe nimeni”.
„Nu mai sîntem pe vremea Daciei
literare, cînd venea revista cu trăsura
şi nu mai aveam nimic altceva de citit
timp de trei luni”. Noi „nu trăim în
cultura românească”, iar specialiştii
români, precum Armand Goşu (a
nominalizat halucinant Marius Chivu),
nu se compară cu cei străini.
Cînd am auzit, în Aula Bibliotecii
Centrale Universitare din Iaşi, şi că
şcoala nu are un rol formator, tinerii
formîndu-se singuri, în cluburi şi pe
Facebook, mi-a devenit clar că
asist la un episod de stand-up comedy.
„Reprezentantul” „Dilemei Vechi”,
revistă condusă de una dintre cele
mai strălucite minţi din România,
miza de bună seamă pe rafinamentul
ascultătorilor de a gusta enormităţi.
La final, comediantul avea să ne facă
cu ochiul şi să rîdă, alături de noi, de
comedia pe care o jucase.
Din păcate, comedia nu era comedie,
ci trista realitate a gîndirii lui Marius
Chivu. Elementele comice sînt de fapt
colaterale şi pot fi expuse succint.
Marius Chivu, înainte de a reprezenta
„Dilema Veche” la dezbaterea de la
BCU, a fost redactor ori colaborator la
„22”, România literară, „Cultura”,
adică exact la nişte reviste culturale
despre care susţinea că „nu formează
pe nimeni”, dar unde, orişicîtuşi, el
şi-a făcut un nume. Propriul nume,
Marius Chivu nu şi l-a făcut pe Facebook;
şi nu datorită formării sale în cluburi
a reprezentat el România la Tîrguri
Internaţionale de Carte. A vorbi cu
atîta dispreţ (nedisimulat) despre
inutilitatea revistelor culturale nu se
potrivea defel cu cariera vorbitorului.
Fiindcă Marius Chivu nu a fost capabil
să facă un doctorat, iar în anul II de
Litere abia auzise de Baudelaire (!), e
limpede că nu o carieră universitară
l-a proiectat pe scena dezbaterii de la
BCU, ci exact evoluţia sa în spaţiul
revuistic autohton.
Or, aceasta arată capacitatea
revistelor noastre culturale de a face
din cei ce semnează în paginile lor
nume pe care nu numai comunitatea
academică, ci şi publicul cultivat le
poate urmări. Ce-aş fi eu, mă întreb,
fără „Adevărul literar şi artistic”,
România literară, „Observator
Cultural”, „Cultura”, „22”, săptămînalele
culturale la care am colaborat din
1997 încoace? Ce ar însemna numele
meu fără aceste reviste şi cum ar
arăta CV-ul personal fără sutele de
contribuţii pe care publicaţiile respective
mi-au făcut onoarea să le publice?
Şi apoi, paginile de cultură ale
ziarelor, emisiunile de cultură de
la televiziuni şi radiouri, un post ca
TVR Cultural desfiinţat de o aceeaşi
gîndire aculturală precum cea a lui
Marius Chivu: toate acestea să nu fi
însemnat nimic în formarea publicului
românesc? Oare „Adevărul literar şi
artistic”, suplimentul ziarului „Adevărul”
girat de Cristian Tudor Popescu şi
C. Stănescu, „LA&I”, suplimentul
ziarului „Cotidianul” realizat de Dan
C. Mihăilescu, „Idei în Dialog”, lunarul
condus de Horia-Roman Patapievici
– nu au însemnat nimic pentru noi
fiindcă... noi nu mai trăim pe vremea
„Daciei literare”?
Mărturisesc că nu mă regăsesc în
acest „noi” acultural şi agresiv care ar
vrea să facă tabula rasa din instrumentele
şi spaţiile formării mele. Într-o asemenea
perspectivă pe cît de comică, pe atît
de jalnică, şi bibliotecile ar trebui
închise, fiindcă nu oferă entertainment-ul
dorit de Marius Chivu; şi muzeele;
ba chiar şi şcolile, unde e prea multă
plictiseală şi prea puţin antren. – Pe
bune, cine dreak mai e şi Baudelaire
ăsta? – Cică nu scrie naşpa… – E cool,
frate? – Sparge, frăţioare! Îmi imaginez
treptele formării lui Marius Chivu nu
la Literele pe care (totuşi) le-a absolvit,
ci în spaţiul conturat de însăşi gîndirea
sa de astăzi, agresivă, primitivă şi
aculturală. Aşa arată o societate fără
cultură, fără reviste culturale, fără
biblioteci, fără muzee, fără ziare
interesate şi de altceva decît de rating-ul
prin obscenităţi. O asemenea societate
ar fi ea însăşi o obscenitate.
Spunea un autor ceva mai important
decît „reprezentantul” „Dilemei
Vechi”, şi anume regretatul Octavian
Paler, că merită să ne bucurăm că în
România diferenţa dintre cultură şi
subcultură încă se observă. El, scepticul!
Găsise totuşi un element pozitiv în
reconstrucţia spaţiului nostru public,
făcută de noi toţi, după 1990, în
democraţie şi libertate a opţiunii.
Şi avea dreptate, scepticul Paler,
să se bucure că subcultura încă ni se
părea altceva decît cultura. Dar meritul
pentru asta nu e al gîndirii şi al practicii
de tip Marius Chivu. Meritul este al
regretatului Iosif Sava, al lui Andrei
Pleşu la „Dilema Veche”, al Danielei
Zeca şi al lui Dan C. Mihăilescu la
televiziuni, al Teodorei Stanciu la
radio, al lui Cristian Tudor Popescu şi
C. Stănescu la suplimentul unui mare
ziar, al lui Augustin Buzura la „Cultura”,
Horia-Roman Patapievici şi George
Arun la „Idei în Dialog”, Carmen Muşat
la „Observator Cultural” ş.a.m.d. Oricît
de diferite ar fi între ele opiniile acestor
intelectuali, ei au avut ceva mai important
în comun: cultura însăşi. O elocventă
„replică” dată gîndirii aculturale şi
nivelatoare este chiar diversitatea
culturii noastre, o diversitate în al cărei
spirit eu m-am format.
Rămîi pe Facebook, entertainer-ule
Marius Chivu, şi nu te mai discredita
semnînd articole în publicaţiile culturale,
care oferă, bietele de ele, numai
cultură. Facebook-ul şi, din cînd în
cînd, un episod de comedie precum
cel de la Iaşi sînt suficiente pentru
a-ţi cuprinde şi exprima integral
gîndirea aculturală.
