Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cartea Straina:
Generozitatea filozofilor de Andreea Deciu


În februarie anul acesta filozoful german Hans-Georg Gadamer a împlinit vîrsta de 100 de ani. Un asemenea eveniment, pentru cei conştienţi de importanţa lui Gadamer în tradiţia gîndirii occidentale, inevitabil ispiteşte la obişnuitele formule de retorică aniversară, care întotdeauna funcţionează pe principiul unei logici a metonimiei şi sinecdocei. Defineşte cumva opera lui Gadamer întrebările şi răspunsurile secolului nostru? A influenţat filozofia lui curentele de gîndire ale ultimilor o sută de ani, sau s-a lăsat formată de ele? În euforia sărbătoririlor săgeţile cauzale călătoresc de regulă în orice direcţie. Însă în cazul discursului aniversar rostit de filozoful american Richard Rorty, în februarie, la Heidelberg, la mijloc e mai mult decît entuziasm flatant. M-am referit la acest discurs cu cîteva numere în urmă, în "România literară", cu prilejul prezentării cărţii lui Alan Sokal şi Jean Bricmont, promiţînd atunci să revin. Promisiunea s-ar fi dovedit poate vană dacă o altă carte, dedicată aceleeaşi teme mult dezbătute astăzi, poststructuralismul, nu mi-ar fi readus în memorie argumentele lui Rorty. Cartea cu pricina îi aparţine francezului François Dosse, ea a apărut la Paris în 1995 şi a fost tradusă în engleză anul trecut de Hassan Melehy, un cunoscut teoretician american. Imperiul semnificaţiei: Umanizarea ştiinţelor sociale (The Empire of Meaning: The Humanization of Social Sciences) nu este un studiu teoretic conceput din perspectiva unui filozof cu viziuni personale şi o contribuţie distinctă la înţelepţirea umanităţii. Dosse scrie o istorie a filozofiei recente, rezumînd cu o concizie poate chiar suspectă mişcări intelectuale nu doar greu de redus la cîteva pagini de comentariu, ci uneori de-a dreptul imposibil, cel puţin imposibil fără riscul unei simplificări în pragul falsificării. Volume precum cel tradus de Hassan Melehy îşi vor găsi însă întotdeauna un public bucuros să le citească, tocmai pentru că promit scurtături miraculoase în hăţişul des şi deseori dezorientant al gîndirii contemporane. Peste Ocean, în plus, asemenea cărţi au succes garantat datorită exotismului lor: Dosse oferă o mini-istorie (şi o sociologie, ceea ce e cu atît mai apetisant) a coteriilor intelectuale din Franţa, tărîmul spiritual de care Noua Lume nu încetează să se minuneze şi să se teamă. Autorul volumului nu poate fi acuzat de vreo deformare sau supra-simplificare a teoriilor pe care le prezintă. Prezentarea lui are acurateţe, discernămînt al alegerii detaliilor, ingeniozitate a sintezei, şi mai ales oferă o interesantă viziune asupra structurării principalelor direcţii în ştiinţele sociale astăzi. Nu ştiu în ce măsură Imperiul semnificaţiilor poate desluşi misterele unor teorii de ultimă oră din sociologie sau filozofia limbajului cuiva care nu e deja familiarizat cu ele. Mai degrabă pune la dispoziţie unor cititori destul de specializaţi ca formaţie intelectuală un instrument util de abordare a cîteva decenii de gîndire. Util fiindcă Dosse e un bun cunoscător al peisajului intelectual contemporan, nu doar cel francez sau european, ci şi cel american. Prin urmare, istoria pe care o scrie are în subsidiar criterii comparatiste, deci valorice.
Nu uit că am pornit de la aniversarea centenarului Gadamer şi de la discursul rostit cu acest prilej de Richard Rorty. Legătura între cele două şi volumul semnat de Dosse e poate mai greu de bănuit, dar, cum se va vedea, sper, destul de interesantă. Dosse îşi deschide cartea constatînd că lumea intelectuală franceză este divizată în două tabere aparent ireconciliabile: cea a celebrităţilor care abia mai află răgazul de a scrie un studiu serios între două emisiuni de televiziune şi cea a specialiştilor inaccesibili atît publicului larg cît şi specialiştilor din alte domenii. Există vreo formă de comunicare între filozoful descins în mulţime şi cel închis în turnul său de fildeş? - se întreabă Dosse. Numai că în locul unui răspuns aflăm altceva, o ipoteză interesantă privitoare la dinamica lumii intelectuale contemporane: convingerea autorului este că această scindare la care mă refeream mai sus are drept urmare o dispariţie a autorităţii, a conducătorilor de direcţie, care, la rîndul său duce la o creştere a nevoii de interdisciplinaritate, de colaborare între domenii şi specialişti, ca efort de aflare a unei agende comune de cercetare, a unui set împărtăşit de probleme şi soluţii.
Ipoteza lui Dosse nu mi se pare că ar decurge logic din constatarea sa privitoare la schisma intelectuală. Dimpotrivă, dispariţia unor lideri recunoscuţi, cuplată cu tehnicizarea mărită a vocabularelor şi metodelor garantează reţata sigură pentru segregaţionism total. Dar ideea lui Dosse se leagă de ipoteza formulată de Rorty în discursul rostit la aniversarea lui Gadamer. Pornind de la o celebră frază gadameriană (Sein, das verstanden werden kann, ist Sprache - rom. Fiinţarea care poate fi înţeleasă este limbă) Rorty susţine că filozofia lui Gadamer a marcat o nouă epocă de gîndire, una a fuziunii orizonturilor, a anulării dihotomiilor de genul aparenţă/realitate, sau raţiune/imaginaţie. Pentru cei nutriţi la teoriile din Adevăr şi metodă e limpede, crede Rorty, că nu există un punct terminus al efortului de înţelegere şi cunoaştere a lumii pur şi simplu pentru că oricînd putem recontextualiza şi astfel inova vechi concepte, oricînd putem afla o nouă descriere a unui fenomen. Cunoaşterea e un proiect cu final imposibil pentru că ea este înainte de orice, fiind ancorată în limbaj, reciclabilă. Odată ce acceptăm drept dogmă înţelepciunea gadameriană, speră Rorty, ne vom lecui şi de competitivitatea care parazitează de la sfîrşitul secolului 19 gîndirea occidentală, şi nu ne vom mai întreba de la cine va sosi mîntuitorul adevăr, de la poeţi sau filozofi, biologi sau preoţi. Ci, mai curînd, vom trece într-o nouă vîrstă, a reconcilierii şi cooperării.
Gadamer va fi dumnezeul acestei fericite epoci, iar Rorty, s-ar zice, profetul său. Dincolo de articulaţiile poate prea evident auto-gratifiante ale acestei retorici, discursul lui Rorty trebuie reţinut pentru optimismul său cu adevărat umanist,pentru încrederea cu care pledează pentru un proiect universal de cercetare şi cunoaştere. Cartea lui Dosse urmăreşte acelaşi nobil ţel.
François Dosse, Empire of Meaning. The Humanization of the Social Sciences, transl. Hassan Melehy, University of Minnesota Press, Minneapolis 1999, 434 pag.