Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Generice de Rodica Zafiu



În gramaticile românesti e mentionată, de obicei în capitolul de sintaxă dedicat subiectului, posibilitatea de a exprima în mai multe feluri caracterul general al unei actiuni cu subiect nedeterminat; mijloacele principale sînt: folosirea persoanei a II-a singular sau a persoanei I plural, ambele cu sens generic, - si constructia cu reflexivul impersonal sau pasiv-impersonal. Interesul acestor resurse gramaticale apare evident mai ales în perspectivă contrastivă: fată de celelalte limbi romanice, româna trebuie să recurgă mult mai des la constructiile "cu subiect nedeterminat", pentru că utilizează mult mai des conjunctivul (care marchează gramatical persoana) în locul infinitivului (mijloc ideal pentru sensul generic). De fapt, constructiile cu sens generic nu privesc doar subiectul, ci apar într-o mare varietate de pozitii gramaticale ("dacă te doare capul, trebuie să te vadă un medic"; "nu te supăra cînd se vorbeste despre tine" etc.), ceea ce ar impune o reorganizare a modului lor de prezentare. În plus, existînd mai multe posibilităti, e importantă explicarea eventualelor diferente - de uz si de valoare semantico-stilistică - dintre ele.

În limbajul jurnalistic se pot urmări destul de bine preferintele contemporane pentru una sau alta dintre modalitătile de expresie ale genericitătii: reflexivul impersonal sau pasiv-impersonal - "cu declaratia de impunere s-a mers ca la un meci de fotbal, cînd se aruncă mingea în teren..." ("România liberă" = RL 2692, 1999, 24); "cînd totusi se reuseste ceva-ceva prin unele locuri (...), imediat se organizează o dezbatere" (RL 2692, 1999, 24); persoana a II-a singular - "Cînd începi un lucru, trebuie musai să-l termini" (RL 2692, 1999, 24) - sau persoana I - "întîlnim si alte aberatii"; "dacă ne gîndim bine" (RL 2692, 1999, 24). E evident că în unele situatii se poate recurge la oricare dintre cele trei tipare principale, în vreme ce alteori se manifestă preferinte nete pentru o solutie anume. Optiunile reflectă într-o anumită măsură diferente de registru stilistic; asa cum arată Mioara Avram, "persoana a II-a singular reprezintă tipul traditional si popular, iar persoana a III-a singular a unui verb reflexiv este procedeul preferat în limba literară actuală, mai ales în stiluri impersonale cum sînt cel stiintific si cel administrativ. Persoana a II-a sg. este evitată în dialogul cu un superior de teama confuziei cu adresarea directă la singular" (Gramatica pentru toti, editia a II-a revăzută si adăugită, Bucuresti, Humanitas, 1997, p. 328). Persoana a II-a singular, frecventă în proverbe, e asadar caracteristică pentru limbajul popular si pentru oralitate, persoana a III-a a reflexivului e mai întrebuintată în registrul cult si în scris. O dovadă a acestor preferinte poate fi si optiunea dictionarelor noastre pentru înregistrarea si explicarea expresiilor la persoana a III-a, în vreme ce uzul curent (dar acest lucru rămîne, desigur, de dovedit) ar opta mai curînd pentru persoana a II-a. Astfel, expresiile familiare sînt de obicei înregistrate în dictionare ca "a-si lua jucăriile si a pleca"; "a sta în banca sa", pe cînd o explicare informală ar folosi formele "a-ti lua jucăriile si a pleca", "a sta în banca ta". Dincolo de unele restrictii gramaticale (v. M. Avram, loc. cit.), alegerea depinde de valoarea stilistică, dar poate chiar si de simpla nevoie de eufonie: pare mai normal "poti să faci asta" decît "se poate să se facă asta". Cred totusi că există si alte diferente, poate chiar mai importante, care derivă din valorile principale ale formelor gramaticale în discutie. Se pare - dar si în acest caz, lucrul se cere atent verificat, în contexte cît mai numeroase si mai diferite - că persoana a III-a a reflexivului se asociază mai curînd cu actiunile pe care vorbitorul nu le asumă ("altii, nu noi"), persoana I indică un maximum de asumare generică ("noi, nu altii"), în timp ce persoana a II-a poate juca între diverse grade de generalitate, pînă la cea maximă, întotdeauna cu includerea vorbitorului ("noi, oamenii"). Din acest punct de vedere se pot interpreta diverse enunturi jurnalistice: în care atitudinea e de evidentă distantare critică - "prea tare se apasă pe contribuabil" (RL 2668, 1999, 20) - sau de asumare ipotetică - "Dai sau nu dai viză, ilegalii tot vin" (RL 2462, 1998, 5). Ultimul caz poate fi un veritabil test al valorilor în discutie: prima sa parte se putea în principiu formula si la persoana a III-a ("se dă sau nu se dă..."), creîndu-se astfel o distantă fată de agentul nedefinit, sau la persoana I plural, dar cu o asumare foarte clară ("noi, vamesii", sau "noi, statul român"; către aceste interpretări conduce, desigur, caracterul specializat al actiunii exprimate în propozitie). Alegerea e supusă asadar constrîngerilor stilistice si logico-semantice, dar permite si desfăsurarea unor strategii retorice.