Pentru iubitorii baletului care frecventau spectacolele Operei Naţionale în perioada anilor 1956 – 1961 amintirea lui Gelu Barbu devine legendară, întrucât acest tânăr artist, sosit de la specializarea făcută la şcoala superioară Vaganova şi actuala Academie Rusă de Balet, din Sankt Petersburg, se impunea în repertoriul clasic prin apariţiile sale fermecătoare. Dotat nativ cu un corp superb, plin de expresivitate şi supleţe, înalt, cu ţinută princiară, el a întruchipat roluri diverse, prin paleta multiplă de interpretare a sa: putea fi când prinţul Siegfried dar, în acelaşi timp şi vrăjitorul Rothbart, din baletul Lacul lebedelor de Ceaikovski, hanul Ghirei din Fântâna din Bahcisarai de Asafiev, prinţul din Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, Călin din Călin, file de poveste de Al. Mendelsohn, Mihu din Haiducii de H. Jerea, Pătru din Priculiciul de Zeno Vancea.
În 1961, părăseşte ţara, cerând azil politic în Germania, la Berlin. Cariera sa internaţională a fost deosebită, a dansat la Oslo, la Stockholm, în Germania şi pe alte importante scene din Europa. S-a stabilit în Las Palmas de Gran Canaria, Spania, unde a înfiinţat o renumită şcoală de dans şi o companie de balet care a prezentat spectacole de dans clasic, dar şi modern.
Regele Norvegiei, Olav al V-lea, i-a acordat Ordinul Constituţiei, în 1964, iar regele Juan Carlos al Spaniei, titlul de „Fiu Adoptiv al Oraşului Las Palmas de Gran Canaria”.
În 2002, în ţară i s-a conferit Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler.
Anul acesta, Gelu Barbu a împlinit vârsta de 80 de ani. Cu această ocazie, am primit o corespondenţă din Spania la care mi-a răspuns la câteva întrebări referenţiale despre acest eveniment din viaţa sa.

Cum te simţi dragă Gelu, la această frumoasă vârstă?
Mă simt excepţional şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta asta.

Cum ai fost sărbătorit cu ocazia acestui eveniment?
„Copiii” mei, Wendy Artiles şi Miguel Montanes, crescuţi şi educaţi de mine în arta dansului, care se ocupă în acest moment de şcoala mea ca profesori, m-au sărbătorit în diferite locuri: cea mai reprezentativă serbare a fost pe timp de 3 zile la Teatrul Cuyas, unde s-a proiectat şi un film documentar despre viaţa şi cariera mea. Documentarul fusese făcut de Gustavo Socorro. În timpul acestei ceremonii am primit un telefon extrem de emoţionant din partea lui Mişa Barâşnikov, care m-a felicitat pentru ziua mea de naştere.

Spune-mi, te rog, în ziare sau în alte publicaţii s-a marcat evenimentul?
În legătură cu această aniversare a împlinirii a 80 de ani, am avut o conferinţă de presă la TV şi s-au scris mai multe articole în ziare.

Familia ta din România a putut să participe la aniversare?
De nenumărate ori, vara, eu veneam în Bucureşti pentru a-mi petrece vacanţa la sora mea Titiana, cu care mergeam întotdeauna la Lugoj, în oraşul copilăriei mele. Acum mi-e mult mai greu să întreprind acest voiaj, pentru că am unele probleme de sănătate inerente vârstei. Sunt foarte fericit că sora şi nepotul meu Andrei sunt aici la mine de mai multă vreme. În fine, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am reîntregit după atâţia ani în care, din motive independente de voinţa mea, am stat departe. Acum, la bătrâneţe, mă simt mai în siguranţă s-o am lângă mine pe sora mea Titi.

Cum te simţi la această vârstă şi ce faci, cum îţi desfăşori activitatea?
Mărturisesc că nu mai sunt activ ca înainte, dar sunt prezent la toate evenimentele.

Ce simţi tu pentru România, dar mai ales pentru baletul românesc şi cum vezi evoluţia companiei de balet în acest moment?
Am toată dragostea pentru România, m-am născut acolo, sunt foarte mândru că sunt român şi că aparţin pământului românesc pe care-l simt ca o părticică din fiinţa mea. Mi-e dor mereu de acasă, îmi lipseşte Bucureştiul, îmi lipsesc prietenii mei şi acele amintiri frumoase ale vieţii mele din ţară.
Întreaga mea activitate am dedicat- o ţării mele şi sunt mândru de aceasta. Evoluţia Companiei de balet din Bucureşti este în ascensiune, eu întrevăd un viitor frumos pentru balerinii noştri, am încredere în ei, doresc să se ridice cât mai multe tinere talente care să facă cinste ţării.
Îi urez conducătorului companiei, prim-balerinului Alin Gheorghiu, multe succese în realizarea proiectelor sale şi am încredere că va revigora baletul românesc.

Ce relaţii mai ai cu foştii tăi colegi?
Am păstrat frumoase legături cu colegii mei dragi, care-mi scriu şi cu care vorbesc la telefon atât în ţară, cât şi în străinătate: cu Ileana Iliescu, Simona Ştefănescu, Liliana Pavlovski, Leni Dacian în România, cu Sergiu Ştefanschi, Lăcrămioara Stan-Fendt, din străinătate. Pe toţi îi am în sufletul meu şi am frumoase amintiri cu ei. Pe Luli Iliescu, Liliana Pavlovski, Sergiu Ştefanschi i-am invitat de mai multe ori la mine, aici în Las Palmas, la stageurile mele de balet, Simona Ştefănescu, buna mea prietenă a dansat aici la mine în compania de balet un an. Lăcrămioara Fendt din Germania mă felicită mereu de sărbători.

La 80 de ani îţi mai exerciţi profesia de maestru şi coregraf?
Sunt util la şcola de balet ce-mi poartă numele. Colegii mei mai tineri care sunt activi primesc sfaturile mele şi sper ca ei să le fructifice şi să folosească toată experienţa mea din aceşti ani.

Ce gânduri şi sentimente transmiţi tu pentru revista România literară?
Eu sunt profund legat de această revistă prin buna mea prietenă de o viaţă, regretata Adi Fianu, căreia îi voi păstra veşnic o amintire pioasă şi de neuitat.
Am, însă, la revistă doi buni prieteni, intelectuali de înaltă clasă: pe Nicolae Manolescu, scriitor, om de cultură, critic literar, care a avut amabilitatea să scrie prefaţa la cartea mea, şi pe Marina Constantinescu, renumit critic teatral şi de artă, cu care am făcut o emisiune de televiziune specială. Amândurora le mulţumesc pentru preţuirea şi sentimentele lor sincere faţă de mine şi le transmit, pe această cale, toată dragostea si prietenia mea.

Dragul meu, nu pot decât să-ţi urez mulţi ani fericiţi, să ne trăieşti, sănătate şi putere de a-ţi duce mai departe proiectele tale puse în slujba dansului.

A consemnat Mihai-Alexandru Canciovici