Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Diagonale:
"Gata schingiuit" de Monica Lovinescu


Titlul aparţine anchetatorului-şef în procesul Pătrăşcanu, Ioan Şoltuţiu tras la răspundere în 1967-'68 numai pentru că N. Ceauşescu căuta să-şi dobândească o nouă identitate prin filiaţia cu sacrificatul Pătrăşcanu. Întrebat: ,,Dta ai schingiuit?", el a răspuns ,,La mine veneau gata schingiuiţi" . Simplu. Ca o evidenţă fără ruşine şi fără sânge. Chiar dacă n-am fi ştiut nimic despre metodele comuniste de anchetă, Ultima carte1 în care Sanda Golopenţia reconstituie calvarul tatălui mort în închisoare acum 50 de ani ne poate pe deplin lămuri. Cele peste 800 de pagini ale volumului cuprind nu numai declaraţiile lui Anton Golopenţia, ci şi ale anchetatorilor din procesul Pătrăşcanu chemaţi să dea - foarte limitat - socoteală. După ce Şoltuţiu aruncă orice răspundere pe Gheorghiu-Dej şi pe consilierii sovietici şi rosteşte fraza memorabilă de mai sus, alţi securişti se plâng de el, unii dezvăluind şi câteva din torturile mai frecvente la care li se dedau colegii. Nu dintr-un gust special pentru oroare, ci pentru că fosta Securitate, prin membrii ei de prim plan, vrea acum să-şi refacă o virginitate, să ne convingă că în afară de unele ,,erori" ea a lucrat pentru apărarea patriei (ameninţată de cine nu ni se spune) ţinem să continuăm a analiza cartea Sandei Golopenţia care, după cum ne atrage ea atenţia, este şi una a anchetatorilor, enumeraţi şi în Lexiconul negru alcătuit de Doina Jela.2
Într-adevăr legea dosarelor nu ne-a furnizat până acum decât reprobabilele delaţiuni ale unor foşti prizonieri politici. Nici unul din cei care îi duseseră prin teroare fizică şi psihologică până pe acest prag al ,,colaborării" nu se vede implicat. Câţiva dintre cei mai cunoscuţi, - să nu-l numim decât pe generalul Pleşiţă - ne dau chiar lecţii televizate de morală. Alături de Biserică, fosta Securitate pare a fi instituţia cea mai ,,sănătoasă" de care a avut parte în secolul 20 România. Şi harnică. Ştiam şi din alte surse tot ceea ce a fost în stare să facă pentru a reduce omul la câteva instincte malefice. Mai cunoaştem şi câteva din succesele pe care, inspirându-se din KGB, le-a obţinut, dar în afară de un torţionar, Ţandără - simplă unealtă - gâtuit de remuşcări, un fel de personaj dostoevskian rar în peisajul românesc - (tot Doina Jela i-a consacrat o carte Drumul Damascului),3 torţionarii nu se mărturisiseră. În cartea sa despre Pătrăşcanu, Livia Betea,4 menţionează tipurile de represiune fizică suferite de victimele din acest lot. Cum diverşii anchetatori se ceartă între ei pentru decoraţii, recompense, posturi şi case în Capitală, din acuzaţiile unora aflăm adevărul despre ceilalţi. Sanda Golopenţia are buna inspiraţie de a le da cuvântul. Ceea ce vom face şi noi. Pe cei citaţi de ea îi găsim inventariaţi şi în Lexiconul negru. Astfel, Mircea Anghel, în declaraţia din 28. 4. 1957:
,,...într-o zi la auzul unor ţipete înfiorătoare ce veneau din camera de anchetă alăturată unde ancheta Micle m-am dus să văd ce s-a întâmplat. Când am intrat, El. Constante ţipa înnebunită de durere cu o declaraţie în faţă iar Micle o trăgea de păr disperat că nu vrea să semneze. Când a fost lăsată El. Constante ţipând mi-a arătat un smoc gros de păr din capul ei smuls de Micle şi aruncat pe covor. (...) De asemenea am văzut când Micle a smuls începând de la urechi mai bine de 1/3 din părul alb al lui Kofler" .
,,(...) Într-o noapte, Kalmanovici a fost scos la anchetă - lucru obişnuit - apoi i s-a cerut să se dezbrace până la indispensabili, după care, cu ochelari opaci sub ameninţarea că va fi împuşcat dacă nu recunoaşte activitatea sa criminală dusă în complicitate cu L. Pătrăşcanu, a fost dus în beciul bucătăriei închisorii B. J. Aici a fost dezbrăcat la pielea goală şi bătut până la sânge. (...) L-am văzut pe Kalmanovici când după circa trei ore de tortură era adus de cei amintiţi, abia ţinându-se pe picioare. Era cu carnea ruptă şi plin de sânge şi urla cât îl ţinea gura" .
Aceste metode au fost premiate:
,,Pentru colaborarea lor "disciplinată" în afară de decoraţiile mari ce le-au fost acordate, Micle, Vânătoru, Moraru şi Weiss au mai primit şi alte avantaje" .
Cu alte cuvinte, case şi avansări în funcţie.
Cât despre cel care-şi recepţiona deţinuţii ,,gata schingiuiţi" , Şoltuţiu, el dă vina pe făptaşii indicaţi de puterea zilei. În speţă Gheorghiu-Dej şi consilierii sovietici. După termenii înşişi ai lui Şoltuţiu, Gheorghiu-Dej era ,,expresia principală" . Deci el poate fi ,,cu conştiinţa împăcată" (da, a pronunţat şi acest cuvânt ,,conştiinţă" !). De fapt ,,de la el n-a pornit nimic" .
Cât despre consilierii sovietici, fireşte că ai noştri aveau ce învăţa de la ei. De
n-ar exista decât volumul lui Vitali Şentalenski Cuvântul reînviat în arhivele KGB apărut în traducere franceză5 unde sunt studiate metodele de anchetă la care au fost supuşi Babel, Pilniak, Mandelstam, şi e de ajuns pentru a confirma prioritatea poliţiei politice sovietice în arta torturii. Ajunge, din întregul volum, să citeşti scrisoarea adresată de Meyerhold lui Molotov pentru ca să contempli întreaga panoplie a ororii.
Mai puţin încrezător în capacitatea viitorului cititor de a descifra corect o astfel de anchetă, spre deosebire de Sanda Golopenţia care nu intervine decât pentru note concise şi profesionale indispensabile, Şentalenski comentează fiecare declaraţie surprinzând cu precizie momentele în care anchetatorul loveşte.
Demersul Sandei Golopenţia e mai preţios pentru istorici şi specialişti, al lui Şentalenski pentru cititorul de rând care riscă să nu mai posede cheile deschizând subteranele terorii.
De fapt, până şi cei care azi ar putea dispune lesne de ele n-au nici o tragere de inimă s-o facă. Unul din argumentele des repetate este că nu mai putem învia pe nimeni.
Nici măcar nu este adevărat. Sanda Golopenţia şi-a reînviat tatăl oferindu-i nu ultima, ci prima carte veridică a existenţei sale sacrificate...

1 Ed. Enciclopedică, Bucureşti 2001.
2 Ed. Humanitas, Bucureşti 2001.
3 Ed. Humanitas, Bucureşti 2000.
4 Lucreţiu Pătrăşcanu, moartea unui lider comunist, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001.
5 Ed. Robert Laffont, Paris, 1993.