Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poemul şi scrisoarea:
Gabriel Adrian MIREA de Constanţa Buzea

Cu Delta T, în loc de autobiografie, acum, şi cu Mafoamea, transcris aici nu demult şi apreciat, dedicat lui Marin Sorescu, se completează exemplar profilul unui poet de o tristeţe de temut. “ După unii – mărturiseşte poetul Gabriel Mirea – am trăit cât mi-a fost dat o sumă de zeci şi-o sumă de ani.// După cărţi încă nu am o vârstă,/ copilăria mea are milioane de ani,/ iar vârsta omenirii – doar un puseu de-al meu/ de-adolescenţă.// După duşmani,/ am trăit cu-o clipă prea mult.// După iubit\ şi după copil,/ m-am născut direct tânăr,// După jucării am murit/ odată cu prima iubire.// După baston, nici nu m-oi naşte/ Înainte de pensie./ După literatură s-ar putea/ să mă nasc abia când voi muri.// După oglindă, eu sunt/ de fapt un altul iluzoriu.// După mine, cel implicat în toată chestia asta/ trăiesc egal zile inegale/ prin clipe repezi şi clipe încete.// Şi, ca în faţa unui tablou prost, întreb:/ - Ce importanţă cât o trăi/ acest neînsemnat nume“. Sper din tot sufletul să încap\ restul de patru poeme pe care le mai avem în redacţie (Pe cer atârnau… ; Simbioză, De-a uşorul şi O zi oarecare). (C. B.)


Pe cer atârnau...
într-o grădină un om se vrea
cu îndârjire copac
cată să nu-l bage nime^n seamă
să fie doar o privire fixată în hăuri senine.
Prin corpul lui gâlgâie
seva stelelor, iar pe chip
aleargă nori înalţi de extaze.
Părul său lung ajuns
bogată coroană e găurit de-o rază,
de-un deget de stea,
înfiptă în întunericul humei.

Singura sa amintire...
clipa când a dezgropat o cometă.

Un păun cu-o coadă incompletă
venit dintre plante de omag
îi dă târcoale.
Are 1000 de ochi de spectator
şi-aduce cu sine mirosul
regnurilor mişcării.


Copacul uman îşi smulge nemulţumit
din muşchi servieta abandonată pe-o bancă.
Dispare... asemenea în urmă pădurea
în semne incompletă abia de suportă
grele maţe stelare.


Simbioză


Eu şi cu dublura mea producem acelaşi lucru


Acelaşi frunziş, lung, galben, tot mai rar


Ne suportăm într-o simbioză parţială


Eu am capul şi trunchiul, el picioarele.


Ce rod puţin, ce multă frunzăraie suportăm


Intensă, colorată a himeră.


Am căutat amar de timp dublura


Era un semn al lumii celelalte


Şi el dădea pe-aici, prin mine


Umbla cu mine, construia năzbâtiile mele.


Mişcările sale erau adesea sincrone


Iar alteori lumini de repetiţii nesfârşite.


O vreme am fost complexat de prezenţa-i


Credeam că ale mele fuseseră-ale lui.


Poate că şi el era complexat


De vieţuirea mea, de alergăturile prin vânt.





Contemplam arţăgos mişcarea


Cine a făcut primul gest, din care lume?





De-a uşorul


Acest lucru îţi face viaţa uşoară,


iar celălalt te mai uşurează întrucâtva.


Dacă vei obţine cele zece mii de lucruri


traiul tău va fi aşa uşor


că vei putea zbura oricând.





Va fi o viaţă superuşoară


că vei putea intra ieşi


în moarte după voie.


Familia ta va fi uşurată


de-un membru,


va răsufla c-a scăpat


de tine ca de un lucru vechi,


fără garanţie


şi care nu mai uşurează,


mult mai greoi decât


lucrurile sale nepoate.


Tu, mai uşor fără tine,


vei trece direct


de la uşor spre rugină.





O zi oarecare


Iubito mă scol de dimineaţă,


îmi dau cu piatră ponce pe faţă,


îmi pun cămaşa-n picioare,


nu mănânc decât ibricul tare,


îmi pun tot ce trebe pe dos,


îţi mulţumesc cu o palmă frumos


şi plec aranjat la serviciu,


morfolind în gură vreun viciu.





Acolo opt ore muncesc,


privesc cum bălăriile cresc,


trec dintr-o parte într-alta crezând


că am şi eu vreun rost pe pământ.


Uneori mă cocoşează directoarea,


îi spun şi eu pe la spate de-alte alea,


după ce beau cafele pe săturate


aştept sfârşitul programului şi-un pic de moarte.


Mă-nghesui spre tine în troleibuze


într-o claie de sâni şi de buze,


prind o carte cu cuie-n tavan


şi citesc cinci staţii şi-un an.


Ies cascadă Niagara din maşină,


privesc luuung după-o necunoscută vecină,


cumpăr pâine cu bani egipteni,


păşesc pe spinări de zebre şi reni.


Mă dizolv în aer şi ard


până ajung în casă sub formă de leopard.


Acolo mă închizi iubito în camera mea
cu-o noapte bună la uşă şi cu-o iubire slabă de-o stea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara