Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Fragmente dintr-un dialog permanent între Tsepeneag si Pastenague de Dumitru Ţepeneag




- Au trecut zece ani de când fiul rătăcitor...
- De ce fiul? Nu fiul rătăcise!
- Mă rog, m-a luat gura pe dinainte: fiu rătăcitor, cavaler rătăcitor...
- Glumim să n-adormim!
- Bine, bine... vroiam să spun: de când fiul s-a întors la mama rătăcită. O expresie cam prea răsucită, dar mă rog, dacă tie îti place... Zece ani! Au trecut parcă mai repede decât cei dinainte, din timpul exilului. Se poate face si un bilant. Unul globalement positif?
- Asa as fi zis până mai zilele trecute când am dat peste dictionarul coordonat de amicul meu profesorul Ion Pop. Se cheamă, ca să fiu exact: Dictionar analitic de opere literare românesti, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti 1998.
- Bine, stiu... Te-ai repezit să te uiti si ai constatat că nu esti. Mare brânză!
- M-ai întrebat de bilant, un dictionar e un fel de bilant. Esti de acord?
- Nu erai nici în dictionarul lui Marian Popa.
- Păi nu!
- N-ai noroc cu popii! Asta e!
- Faci glume proaste. Marian Popa era omul lui Barbu, iar pe vremea aceea, când i-a apărut dictionarul, cred că deja eram interzis în România. Acum Ion Pop n-a avut nevoie de ajutorul Cenzurii, adică de alibiul pe care i l-ar fi oferit această institutie folositoare în multe privinte. ăsta-i adevărul...
- Vrei să-ti spun eu adevărul? Dacă nu esti în dictionar înseamnă că Ion Pop e un om dintr-o bucată. Veti fi simpatizat voi la Paris, dar uite că n-a fost de-ajuns ca să figurezi alături de Eminescu si Dinescu.
- Bine, dar în dictionar figurează si Maria Banus, Beniuc, o grămadă: Chirită Constantin, Ilie Constantin, Danilov Constantin, Olăreanu Constantin. Sunt citati chiar si Hitler, Ceausescu si Ion Dodu Bălan.
- Vrei să spui că nu esti nici măcar la indice.
- Da, vreau să spun că nu exist în nici un fel!
- Pagubă-n ciuperci! Nici eu nu exist si nu fac atâta tărăboi.
- Păi tu n-ai scris decât o carte si aia în franceză. N-ai ce căuta în dictionarul literaturii române. Nu esti considerat român.
- Bine, să zicem, dar poate că nici tu. Gândeste-te putin! De-abia ai obtinut cetătenia română pentru care a trebuit să-i cazi în genunchi lui Iliescu...
- Exagerezi!
- ...pentru că n-ai mai avut răbdare să vină la putere Constantinescu ă si-acum vrei să fii băgat imediat si în dictionar alături de români get-beget care au mâncat ani de zile...
- Ce-au mâncat?
- ...salam cu soia, asta au mâncat. Te cam grăbesti.
- Cum mă grăbesc? Am asteptat 30 de ani...
- Ai asteptat la Paris. Asa ar fi vrut si altii să astepte.
- Am fost exilat la Paris, mi s-a luat cetătenia română prin decret prezidential no 69...
- 69?
- Da, 69, ăsta era numărul decretului de care am aflat abia mult mai târziu, din Cartea albă a Securitătii.
- Ai niste surse pe cinste.
- S-apoi la Paris au mai asteptat si altii. Ilie Constantin...
- Ce ai, domnule cu Ilie Constantin? Nu e un poet bun?
- Ba da e bun... Am asteptat la Paris? Dar altii? Vreau să spun altii pe care-i găsesti totusi în dictionar. Chiar si Chirită Constantin a fugit până la urmă în Germania.
- O fi fugit, dar după ce-a scris ăprimul best-seller românesc post-belică? Ai citit Ciresarii?
- N-am citit.
- Păi vezi!... Trebuie să mai tii seama si de valoarea estetică. Nu oricine, doar pentru că a trăit câtiva ani la Paris, unde s-a destrăbălat cât a putut... Iar când nu se destrăbăla juca sah...în loc să scrie. Valoarea, unde-i valoarea? Dovada... Sau vrei să spui că echipa profesorului universitar Ion Pop nu stie ce-i aia valoare?
- Nu, nu vreau să spun asta.
- Sau poate crezi că valoarea o stabilesti tu.
- Nu cred.
- Valoarea o stabilesc ceilalti. Au su n-au nevoie de tine. Întelegi?
- Nu totul.
- Si probabil că nu prea au nevoie de tine. Nu le esti necesar. Ba chiar deloc. Au trăit treizeci de ani fără tine, pot trăi si de-acum înainte. Să-ti intre bine în cap! Ca să nu mai spun că esti artăgos, tepos, ăangajat în campanii de revizuire a ierarhiilor literare, în polemici interminabile (inclusiv cu pontifi ai vietii culturale...) si în aliante care nu pot avea scopuri pasnice.ă Pricepi? A spus bine cine a spus că esti ăasemenea pisicii cu clopotei care vrea să prindă soareciă.
- Eu nu vreau să prind soareci. Am oroare!
- Vorba vine. E o metaforă. Soarecii sunt critici.
- A, atunci înteleg.
- Dar ia spune, Tănase Constantin e în dictionar?
- Cine?
- Virgil Tănase.
- Nu e.
- Nici tu nici el. Interesant.
- ...
- Te-ai uitat să vezi dacă e Cărtărescu?
- Nu m-am uitat.
- Ia uită-te. Ai să vezi că nu e.
- Nu e pentru că titlurile operelor sale nu încep cu literele A,B,C,D. E simplu.
- Pe când tu ai scris capodopera Călătorie neizbutită... Si i-ai atacat pe pontifii culturii... Iar tu numesti asta literatură?
- Nu, nu e vorba de pamfletul ăsta care, bineînteles, nu e decât literatură ocazională, jurnalistică. Dar de ce nu figurează volumul meu de nuvele, Asteptare?
- Câteva biete nuvele...
- N-am scris numai câteva, chiar dacă, si din cauza Cenzurii, dar si a gustului epocii care nu prea era pregătit pentru acest gen de literatură, n-am publicat tot ce-am scris. Aceste biete nuvele, cum le numesti tu, reprezintă un prototip în literatura română. Până la ele nu s-a mai scris asa.
- Văd că esti modest...
- Oricum aceste câteva nuvele au fost apreciate si de altii, au fost traduse în franceză sub titlul Exercices d^attente încă din 1972. Iar unele au apărut în engleză, germană, italiană, olandeză, spaniolă, maghiară, etc.
- Etc.?
- Da, etc. Pentru că au fost si traduceri în rusă si în sârbă. Esti multumit?
- Sunt gelos. Pe mine nu m-a tradus nimeni.
- Te-am tradus eu în română.
- Asa e.
- Sau dacă lui Ion Pop nu-i plac nuvelele mele, iar Asteptării îi preferă Trenul de noapte al lui Grosan...
- Trenul de noapte începe cu T. Le cam încurci. Si-apoi nu înteleg, nu-ti mai place Trenul de noapte? Te-ai zbătut să-l publici în Temps Modernes.
- Ba da, îmi place foarte mult, de ce să nu-mi placă, dar...
- Asa cum te-ai străduit să-i traduci si să-i publici pe foarte multi din dictionarul ăsta, mai ales pe optzecisti. Te-ai dat de ceasul mortii ca să le intri sub piele. Ei bine, nu ti-a mers. Nu fac poetii si nici prozatorii dictionarele. Nu pe Grosan trebuia să-l publici...
- Spui prostii.
- Tu spui prostii: adică nu aveati loc si tu si Grosan, alături de răposatul Nedelciu?
- Umor negru...
- Încerc să temperez izbucnirea vanitătii tale. Esti mai vanitos si decât Breban. A propos, nuvelele lui Breban sunt analizate în dictionar?
- ...
- În loc să vezi partea bună a lucrurilor, să te bucuri că doi critici din această faimoasă generatie de mijloc, doi critici din ce în ce mai apreciati, ti-au consacrat două cărti... E vorba de B. si de B. Nu esti multumit? Ai fi vrut să scrie despre tine M.M. sau N.M.? Ia spune!
- Norman Manea nu e critic.
- Eu nu mă refer la Norman Manea. Stiu că Norman Manea nu e critic. Atâta lucru stiu si eu. Mă rog, nu e critic, dar e critic atunci când trebuie să fie. Întelegi? Când constată manifestări nesănătoase în rândul scriitorilor români, si-atunci pac! la Washington Post sau la New York Post...
- Times!
- Sau la Soros. Mă rog... Si ce, nu are dreptate?
- Are, cum să nu aibă! Că d^aia o să si ia premiul Nobel. Să vezi atunci bucurie în rândurile scriitorilor români. Or să se îmbete ca porcii!
- Nu te exprimi prea elegant. De altfel am observat că de ce îmbătrânesti, d^aia devii mai spurcat la gură. Te dai în stambă în fata tinerilor si a domnisoarelor...
- În fata cui?
- De pildă, în fata domnisoarelor din redactia României literare. Ai avut neobrăzarea să trimiti spre publicare un fragment de roman care se termina cu o scenă de... amor bucal.
- O felatiune.
- Asa. Păi unde te trezesti? În Occidentul capitalist si putred? În biroul oval din Casa Albă? Sau în redactia celei mai importante reviste de literatură din România?
- Scena nu se întâmplă în redactia României literare.
- Doar asta mai lipsea! Auzi dumneata, ce provocator! Avea dreptate fostul tău coleg de editură, boerul P. Păi cum ai tu pretentia să ti se si publice delatiunea....
- Felatiunea!
- Da, felatiunea... Si unde? În paginile României literare, revista elevilor din ultimele clase de liceu si a profesoarelor. E o rusine!
- ...
- Asa că ar trebui să fii mai atent cum te porti. Să nu mai jignesti în jurul tău. Să te adaptezi cât de cât la mediul înconjurător. Să tii seama de moravurile si de mentalitatea locului. România nu e Franta, nici Anglia. E o tară mai pudică. Oamenii de acolo se exprimă cu îngrijire. Nu spun tot ce le vine la gură. Si nici tot ce gândesc. Asa au fost obisnuiti, încă din timpul turcilor. Sau în secolul ăsta care e pe sfârsite, uite, de pildă în timpul lui C., crezi că românasii nostri spuneau tot ce le trecea prin minte, asa crezi? Si-atunci de ce vrei ca criticul P. sau U. sau D. sau mai stiu si eu care, de pildă E.S., de ce vrei...
- Vorbesti în initiale de parcă ai fi Zaciu.
- Si ce ai împotriva criticului Z.?
- Nu am nimic păcatele mele!
- Nu uita că si el coordonează...
- Stiu.
- Te-a inclus si pe tine în dictionarul lui?
- Încă nu.
- Încă nu?
- N-a ajuns la litera T. A ajuns doar până la P.
- Iar eu nu sunt, bineînteles.
- Nu esti, doar eu mai am o mică sansă.
- Păi, vezi, fii atent cum te porti, că n-o să fii nici în dictionarul lui Z.
- Crezi?
- Eu nu stiu, depinde de tine.
- Depinde si de editor.
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că dictionarul lui Zaciu...
- Nu-i bine să spui numele întreg. E imprudent.
- N-o să devin prudent acum la bătrânete.
- Mă rog... Atunci spune ce vrei să spui.
- Vreau să spun că dictionarul lui ...Z. apare la fund. lui B.
- Vezi e mai bine asa!
- Iar în cazul ăsta nu prea am sanse.
- Nu prea ai. Dar lasă, nu fi trist, lumea merge înainte... O să figurezi în dictionare după moarte. Asa cum se si cuvine. Ca D., Sh, C, K si alti câtiva.
(Râsete în public, adică în redactia României literare).



Adnotare


Omul inteligent întâmpină cu umor micile neplăceri ale vietii, el face, cum se spune, haz de necaz. O mostră de asemenea comportare oferă, în textul de mai sus, prozatorul Dumitru Tepeneag. Cititorii au văzut despre ce este vorba. Neincluderea într-un recent dictionar, perspectiva de a nu figura nici în altele, nepublicarea unei proze propuse revistei noastre sunt accidente care i-au oferit lui D. Tepeneag ocazia de a compune o spirituală sarjă ironică si autoironică.
Am fi tipărit-o fără nici o adnotare, desigur, dacă nu era acea referire la nepublicarea în România literară, care ne obligă la o explicatie.
Dumitru Tepeneag ne-a încredintat spre publicare, într-adevăr, un fragment din romanul la care lucrează, făcându-ne favoarea de a alege pentru noi tocmai capitolul care sfârseste, apoteotic, cu o scenă de felatiune, sau, altfel zicând, de "amor bucal", pentru a-l cita pe autor întocmai. Nu am fost la înăltimea asteptărilor sale, căci n-am riscat să-i publicăm fragmentul.
D. Tepeneag pune decizia aceasta dezamăgitoare pe seama "domnisoarelor din redactie", dar este nedrept din necunostintă de cauză. Tin să afle că nu domnisoarele s-au opus publicării ci mai ales unul dintre domni si anume eu. Eu sunt acela căruia scena cu pricina i s-a părut prea deocheată pentru revista noastră si nu am dat textul la tipar. Este drept că duhul unor domnisoare simbolice ne dictează câteodată astfel de retineri, mie si colegilor mei, la fel cum odinioară convorbiristilor duhul "duducii de la Vaslui". Se făcea haz la Convorbiri literare de această cititoare pedantă si cam prea austeră, dar se si tinea seama de exigentele ei presupuse, căci nu se putea contraria brutal gustul categoriei de public pe care o reprezenta. O asemenea domnisoară imaterială ne sopteste si nouă azi, discret, până unde putem întinde coarda, cam care ar fi marginile îngăduite nouă în materie, să zicem, de erotism. Aceasta nu e cenzură ci supunere la anume rigori ce decurg din profilul revistei. Si se mai pune problema si altfel: un episod care este la locul său, estetic vorbind, în economia unui roman, decupat pentru revistă poate să apară strident, dacă nu de-a dreptul trivial, inestetic.
Aceasta în legătură cu nepublicarea. Să spun totusi ceva si despre omiterea lui d. Tepeneag din Dictionarul îngrijit de Ion Pop, omitere de care de asemeni prozatorul, în textul pe care-l publicăm, face caz. Lucrarea incriminată este una de folosintă didactică, dar acest amănunt nu-l mai lasă nepăsător fată de ea pe seful miscării onirice, cum l-ar fi lăsat în urmă cu treizeci de ani. Se întâmplă cu el, observ, ceva ce se întâmplă si cu alti iconoclasti din tinerete, protagonisti ai feluritelor avangarde, dislocatori de clisee, de inertii, de traditii, dispretuitori de academisme si de Academii. La senectute vedem că nu mai dispretuiesc nici Academia, nici manualele, nici dictionarele, fie ele academice sau numai scolare, ci vor să pătrundă în ele ca toată lumea. Iar când acestea, păstrând amintirea vechii lor identităti insurgente, îi lasă pe dinafară, îi omit, protestează. Tin ca opera să le fie încadrată chiar si în rame didactice, clasificată si clasicizată. Dacă nu ajung acolo unde altădată sustineau că nu-i interesează să ajungă se necăjesc, suferă sau, în cel mai bun caz, tratează chestiunea cu umor si autoironie, cum procedează mai sus vechiul meu prieten Dumitru Tepeneag.

Gabriel Dimisianu