Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Fotografii retuşate de Cristian Teodorescu


Citesc cu creionul în mînă interviurile persoanelor celebre în Romania. În mărturisirile personalităţilor controversate mă scufund cu o curiozitate aproape jenantă. N-am atîta imaginaţie încît să pot inventa epic personaje de tip Nicu Gheară, Fane Spoitoru, Dinel Staicu sau Gregorian Bivolaru. Cu personalităţile politice mă mai descurc, dar şi aici, detaliul, o explicaţie sau alta pentru justificarea unei situaţii cunoscute de toată lumea mă găsesc în deficit de imaginaţie. Din acest punct de vedere, preşedintele Iliescu, cel din cartea de convorbiri cu Vladimir Tismăneanu, nu are o imagine publică spectaculos diferită faţă de aceea din dialogurile sale cu reputatul politolog. După apariţia cărţii, lui Vladimir Tismăneanu i s-a reproşat că a vrut să-i retuşeze imaginea lui Ion Iliescu, încercând să-l prezinte drept un democrat, în ciuda antecedentelor sale. Or, Tismăneanu n-a încercat decît să urmărească ce s-a întămplat cu o persoană care a avut o carieră politică zdruncinată în timpul regimului comunist şi care, ulterior, a devenit preşedintele României timp de două mandate şi ceva. În ceea ce priveşte valoarea de întrebuinţare a acestei cărţi, n-aş zice că e un volum de propagandă. Ea poate fi inventariată drept o contribuţie la istoria post-comunismului în care intervievatorul vrea să afle ce crede despre sine un fost reprezentant al nomenclaturii comuniste ajuns în rolul de preşedinte liber ales de electorat. În interviul său cu Vladimir Tismăneanu, Ion Iliescu nu încearcă să-şi facă altă imagine decît cea cunoscută pentru simplul motiv că imaginea sa publică e una de succes.

În cu totul altă situaţie se află premierul Adrian Năstase. El n-a izbutit să-şi contureze o imagine publică suficient de atrăgătoare, încît să nu aibă nevoie de modificări. De fapt, imaginea pe care şi-a construit-o premierul în ultimii ani are nevoie de modificări substanţiale pentru a se transforma într-o poză de succes la alegători.

Pe urmele preşedintelui Iliescu, premierul a scos şi el pe piaţă o carte-interviu. Intervievatorul e fostul director al IMAS, Alin Teodorescu, e în prezent cancelar guvernamental. Nu mi se pare cea mai bună postură pentru un intervievator independent. Ieşind cu această carte, Adrian Năstase a mizat probabil pe mediatizarea ei. Aşa s-a întîmplat, dar nu în sensul dorit de premier. Spune undeva dl Năstase că se pot cîştiga bani buni şi scriind cărţi. Poate cărţi de credit, fiindcă din autorlîc nu prea. Mă rog, poate în cazul dlui Năstase s-o fi dat vreun ucaz discret la partid să i se cumpere cărţile, fiindcă în topul vînzărilor din librării numele său nu figurează. Mai spune dl Năstase că a ajuns în FSN deoarece soţia sa i-a mutat cartea de muncă de la Universitate la partid în timp ce domnia sa era plecat din ţară. Adică Dana Năstase l-a făcut om politic, fără să-l întrebe? E posibil, dar nu probabil. Dar dacă aşa s-a întîmplat, înseamnă că actualul premier e un om manipulabil. Unii ar putea spune că nevasta nu se ia în calcul în această privinţă. De la un anumit nivel în sus, se ia. Fiindcă tot premierul a zis că a ajuns în FSN şi pentru că soţia sa e fiica fostului ministru comunist al Agriculturii, Angelo Miculescu, încît la mijloc a fost o chestiune de continuitate. Acesta e porumbelul dlui Năstase, nu vreo acuzaţie "fără bază" venită din partea adversarilor săi politici. Ca să echilibreze, pesemne, situaţia premierul dezvăluie că a ajuns ministru de Externe la propunerea lui Dan Iosif. Înţeleg unde bate dl Năstase. Revoluţionarul Dan Iosif l-a ochit, după mineriada din 13-15 iunie, şi l-a propus. Expert recunoscut în politică externă, nu-i aşa, Dan Iosif a spus "Să fie Năstase" şi a fost. Dacă premierul ar fi spus că cineva i-a şoptit revoluţionarului să-l propună ministru de Externe, asta ar fi fost de crezut. Dar că ministeriatul lui Adrian Năstase a venit direct din capul minim mobilat al lui Dan Iosif, în nici un caz.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara