Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Florin OANCEA: O sută de zile de iarnă de Constanţa Buzea


Spaţiului rubricii de la pagina 30 a României literare, i se dă, după împrejurări, după valoarea, şi însemnătatea celor care ne scriu cu regularitate sau doar câteodată, diverse nume. Aici se fac debuturi, dintre care nu puţine se impun în timp. Totul e să ai răbdare, multă răbdare şi încredere. Aici se fac cunoscute scrisorile exemplare ale cititorilor noştri talentaţi de diferite vârste şi perspective, cu scopul de a se ghida şi alţii, care sunt la început, şi a învăţa plăcerea comunicării cu semenii. Şi nu de puţine ori scrisorile sunt mai interesante decât versurile. Şi acesta rămâne semnul de încredere că vor izbuti curând, cândva, să se facă înţeleşi, că au temei să continue, că nu vor să rămână singuri. Aici sunt comentate pe scurt cazuri şi situaţii-limită, lipsa de soluţii a celor mai mulţi, autori în criză existenţială, pe punctul de a se prăbuşi, a abandona, a se pierde pentru totdeauna de la o cauză atât de frumoasă cum e poezia, apărarea prin poezie a sufletului, de impurităţi, de derute temporare, de asfixii. Spaţiul nu e cine ştie ce larg şi aşezat undeva la capătul revistei, şi nu sunt puţini cei care-l văd din înălţimea vanităţii lor, că a apărea aici nu este prea la vedere. Dacă ar fi să judecăm la repezeală am greşi. Fiecare corespondent are viteza lui proprie de a fi şi a se manifesta artistic, sensibilitatea strivitoare, nocivă. Suntem diferiţi, în dar şi har, în răbdare, în nădejde, în credinţă şi priceperea de a persevera în a ne găsi drumul propriu în atâta diversitate, ostilitate, nepăsare, mode şi derute. Totul e să avem răbdare şi încredere unii cu alţii. Primeam deunăzi, după o absenţă de ani, o scrisoare de la dl Florin Oancea, originar din Sibiu, căruia i-am acordat o atenţie specială cândva, apoi parcă ar fi renunţat la vis, dar iată că nu. Iată câteva rânduri din ceea ce ne-a scris: "După mult timp revin şi eu cu câteva texte pentru Ro­mâ­nia literară. Vremurile prea tulburi m-au aruncat în mass-media - deh! trebuia să mănânc şi eu o pâine - şi după ani de lucru la reviste, radiouri şi televiziuni din Sibiu am reuşit să mă adun oarecum... Antena 1 Sibiu e ultimul loc unde am lucrat. M-am căsătorit, aştept un copil, soţia mea e din Bucureşti, lector la Catedra de Limbi Clasice, autoarea manualelor de greacă de la Humanitas şi a altor cărţi. Am venit în Bucureşti, lucrez la Editura Art, redactor la departamentul educaţional. Sunt oarecum mai aşezat şi sper să reuşesc să mă acomodez cu Bucureştiul - tare mult îmi lipseşte Sibiul. Sper să mă regăsesc şi să pot să scriu..." Bucuria revenirii cu veşti şi cu poeme este atât de vie încât mă gândesc precum tatăl care-şi întâmpină fiul risipitor, la întoarcerea acestuia acasă, bucurându-se şi tăind în cinstea lui viţelul cel îngrăşat. Ştim povestea. Mă gândesc să transcriu deocamdată aici câteva texte frumoase din Poeme citostatice, volum în pregătire. Cu cele rămase să umplu masa paginii noastre 8, atât de râvnită de toţi cei care ni se adresează şi le răspundem de-atâta dulce de ani. Avem nevoie de o fotografie recentă şi de câteva date bio-bibliografice. (C. B.)

Lui M. Ivănescu, il miglior fabro
Odată cu zorii se aştern covoraşele cenuşii ale umbrelor
peste fugarele fapte ale nopţii.
Casele noastre de miere veche pălesc aurind în aerul verde.
Adânc undeva boncăluiesc o mie de ani de războaie.
Jucăm un joc ruginiu.
Ca şi cum nu auzim ţărâna oraşului frisonând.
Ca şi cum nu auzim zvon de arme ruginii.
Noi vrem să uităm că putem muri într-o clipă.
Vrem să uităm că trăim într-un oraş ce se stinge.
înaltul Zăpezilor este unul dintre cei o mie de îngeri
ai iernii.
E frig năprasnic în ceruri.
Nu putem respira prea adânc.
Ca greoaie lebede cenuşii uruie răguşit prin burg dangătele
zorilor.
Dacă toţi cei o mie de îngeri ar cânta ai putea să auzi
cu palmele,
ca şi cum degetele tale ar vibra pentru câte un glas
vreme de o sută de zile de iarnă.
Noi vom da socoteală pentru fiecare cuvânt.
Clopotniţele sunt tulnice în care suflă îngerii Domnului.
Vom da socoteală pentru fiecare cuvânt.
De aceea stăm cu alfabete luminate în mâini:
Ne rugăm să ne scrie Domnul Dumnezeu un cuvânt
de lumină în zori.

Un poem despre minunata alcătuire a cosmosului
Şi iar va veni dimineaţa, iar ne-amăgim că-i senină
când singurii sfătuitorii noştri-s spiriduşii iernii lungi.
Ei îmi ascund poemele, hârtiile şi stiloul,
îmi înnoadă literele şi mă aruncă într-un cer rubiniu
cu flăcări mocnite.
în urmă-ne crivăţul acru stinge toate luminile.
Ei scriu cu mine poeme lungi primejdios
răzimate de cer
încât frigul lor arde troznit fărâmând iarna în amieze
înalte de vară.

Şi-atunci am îmbătrâni mai încet.
Dar atât de încet încât după mii de ani
când ne vom petrece la umbră cearcănele
vom plânge cu ochii închişi:
"Ce va să fie-nnoptarea?
Prieteni! Ce vorbă-i aceasta?"

Aşa deci atâta despre poemul care nu se termină niciodată.

Drumul oţetului
Căţelele muşcă grumajii.
Oţetul pe limbă ne-aprinde măruntaiele.
Urechile sunt pentru a scobi -
lopăţele pentru-nţelesuri.
Oţetul e acum în claviculă şi în umeri.
E rotund şi linge subsuoara.
Usturimea urzică tâmplele.
Acum stăm cu ochii ţintă la inimă.
Acolo sunt unul peste altul grijiţi morţii cei dragi.
Acolo e Mausoleul.
N-ar avea decât să se prăbuşească acest turn de morţi înfierbântaţi în oţet.
Ar luneca din vena cavă superioară în vena cavă inferioară,
ar sălta sternocleidomastoidianul, ar sălta muşchii
mei ca mieii,
ar crăpa inimioara, ca o ceapă izbită cu pumnul...
Pe dragii de ei i-am mai îngropa odată... cu mine...
Dar eu n-am inimă.
Am îngropat-o în vorbele astea privegheate de
Lazării zdrenţuroşi.
O floare carnivoră printre trandafiri...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara