Fiona Sampson, poetă britanică multipremiată, de platformă internaţională, publicată în peste 30 de limbi. Preocupată de prezenţa literaturii universale în ţara sa, autoarea este director fondator al revistei de poezie internaţională POEM din Anglia. A condus pentru mai mulţi ani Poetry Review, ca şi revista Orient Express. Recent i-au apărut volume de versuri în Statele Unite şi China. În România i-a fost publicat, printre altele, volumul The Distance Between Us/Distanţa dintre noi.


Sonet: Casa

Am privit casa
până când a început
să se-nmoaie mortarul îi cădea
piatra pălea albă
roză şi aurie o casă
precar suspendată printre
pomii în destrămare
şi mase de trandafiri păliţi
până când n-am mai ştiut
dacă este o casă ori visul
despre casă, pereţii
ferestrele spalierele
toate în dizolvare într-un
timp ce pare că va să vină.


Colateral 1

Lentă prin aerul de iulie
în răcire
chemarea sumbră
a sirenei de la baza aeriană –
pământul însuşi pare
a se înălţa
fermele şi drumurile
parcă se umflă
cu un geamăt
ramurile curg
florile se scutură
şi noi zici că suntem
ridicaţi la cer
de unde vin
duşmănie şi tulburare
de parcă am fi
uniţi cu cerul
şi auzul caută
eliberarea
câmpul cu totul
şi ţara o bază aeriană
se încordează
să elibereze crânguri
câmpii albastre
bucătăriile cu muşte
grădinile şi aleile
suspendate laolaltă
în aerul limpede
luminosul caprifoi
strălucind
de atâtea albine aurii
ştii bine
că prin fugă
nu ai scăpare
de focul violet
de limbile cumplite.


Colateral 2

În sfârşit schimbarea
vine întâi
cu un vuiet
dincolo de auz
ca la avioanele de luptă
acum sunetul e destul de
clar încât să sperie
câinii conturul
sunetului distinct
la orizont
deşi norii
ascund cerul
câinii sunt agitaţi umblă
besmetici prin cameră
se petrece
schimbarea spune
mama la telefon
fără a spune ce schimbare
poate că
nu ştie
sângele zbătându-i-se
ca gelatina în
creier pe încâlcitele
coridoare
unde ea se fereşte
de mine chiar şi atunci
când pare să
mă conducă în curând
va trece
dusă va fi grădina
coteţul câinilor
noi cu toţii duşi
în tunetul lung


Vecini

Sunetul călătoreşte în unde
însă vocile
vecinilor mei
la poarta grădinii
mă ating limpezi, netezite
de iarbă
ca întreaga mea viaţă pe care au
cercetat-o
sunete singulare
şi limpezi
voci în spaţiul amplu
al vocilor de afară
care mă vor conduce
la bătrâneţe la fel ca
în prima amintire
au venit
când eram pierdută
în vara aurie şi
verde in grădina
cu gura leulei
şi pansele
negre şi aurii
extraordinare
când erau noi
şi eu eram nouă