Pentru iubitorul operei lui Richard Wagner a urca pe colina verde spre Festspielhaus constituie împlinirea unui vis greu de realizat şi, în cele din urmă, un pelerinaj iniţiatic încărcat de multe sensuri metaforice. Este simbolul unei mari întâlniri cu atmosfera lumii epocii lui Wagner pe care noi am cunoscut-o doar din lecturi. Cel care a aşteptat cu răbdare şi speranţă zece ani pentru a ajunge în templul lui Wagner îşi trăieşte din plin emoţiile, refăcând într-o stare de reculegere şi extaz un itinerar sacru. Fără îndoială că celebra colină verde devine un spaţiu sacru care-l pregăteşte pe spectatorul wagnerian să intre în templu şi să participe la sărbătoarea care va începe.
Anul acesta au existat numeroase dificultăţi care puteau pune în pericol deschiderea festivalului. în fine, era lui Wolfgang Wagner s-a încheiat, acesta fiind constrâns de oficialităţi să cedeze drepturile conducerii festivalului celor două fete ale sale Eva Wagner-Pasquier (64 ani) şi Katharina Wagner (30 ani) care au preluat în mod oficial coordonarea artistică, dar şi administrativă a manifestării. Astfel, s-a deschis cel de-al 98-lea Festspiel bayreuthian sub auspiciile dorinţelor celor două strănepoate ale lui Wagner de a orienta festivalul spre o direcţie şi viziune nouă (Katharina, veleitară în regie de operă la 30 de ani a pus în scenă "Meistersinger von Nürnberg" care a fost atât de comentat şi contestat, iar Eva se preocupă îndeosebi de îmbunătăţirea calităţii muzicale a spectacolelor, în atragerea unor dirijori şi muzicieni de renume, dar şi a unor interpreţi wagnerieni reputabili ai momentlui). Din nefericire proiectele şi ambiţiile celor două doamne Wagner, în calitate de conducătoare ale Fundaţiei Wagner, nu-şi găsesc cea mai bună materializare în organizarea spectacolelor. Tendinţa de modernizare a teatrului wagnerian susţinută cu fervoare de Katharina produce daune serioase operei lui Wagner, îndepărtând montările de stilistica şi sensul filosofic al libretului al cărui autor este însuşi compozitorul. La Bayretuh trebuie, însă, departajate două paliere importante ale participării ca spectator la actul teatral.
Pe prim plan, se impune trăirea autentică la nivelul spiritualităţii şi culturii fiecărui spectator a actului ritual de creaţie. în acesta se include, fără doar şi poate, emoţiile dinaintea intrării în sală, când cu puţin timp ca reprezentaţia să înceapă apar în balconul de la exteriorul teatrului şase trompetişti din orchestră care însăilează un motiv din actul respectiv. Acest ritual aproape magic se repetă de trei ori la un scurt interval, ultima dată invitând pe spectatori să intre în sală. Am urmărit acest moment cu ochii în lacrimi, plin de emoţie la gândul că el a fost reiterat cu o anumită religiozitate în fiecare an de la prima desfăşurare a festivalului din 1876. în acest sens, el poartă o încărcătură sacră care îţi pătrunde adânc în suflet. Intrarea în sală se face discret şi în linişte, publicul fiind extrem de educat şi pregătit printr-un comportament adecvat şi civilizat să participe la un asemenea eveniment. Pe un al doilea plan, se situează realizarea artistică şi regia spectacolelor despre care vom vorbi mai apoi.
Sala a fost construită de Ludwig al II-lea de Bavaria la proiectele şi indicaţiile compozitorului pentru a se putea reprezenta opusurile acestuia. Sala este toată în lemn, are un aspect sobru şi simplu, cu scaune din lemn, oferind o austeră comoditate, cu atât mai mult cu cât nu există un pasaj la mijloc de rând. Are, însă, o acustică perfectă, unică. Dar ceea ce mi se pare cu adevărat unic în arhitectonica unui teatru de operă este fosa orchestrei, perfect mascată ochilor spectatorior. Ea nu se vede din sală, efectele propagării sunetului fiind însă exemplare. Ai impresia că muzica vine din străfundurile pământului, se creează o magie sonoră care te impresionează fantastic.
Pregătirea spectatorului wagnerian se face, însă, chiar în dimineaţa zilei respective, când un cunoscut pianist şi estetician al muzicii, Stefan Mickisch, face într-o sală o prezentare comentată a operei ce se va reprezenta în acea zi, interpretând la pian motivele şi laitmotivele respective pentru a facilita înţelegerea lucrării. Prelegerile sale docte, pigmentate cu mult umor şi fantezie, bazându-se pe o profundă cunoaştere a operei wagneriene sunt un adevărat îndreptar de înţelegere a creaţiei compozitorului. Ele ne amintesc de lecţiile de muzică ale lui Leonard Bernstein sau acelea prezentate la Ateneul Român de către George Bălan.
Spectacolul începe de regulă la ora 16 după amiază, având două pauze lungi de o oră în care publicul părăseşte sala închisă de plasatori pe toată durata pauzei. Spectatorii merg la nişte localuri café-restaurant de lângă teatru pentru a bea o cupă de şampanie sau o cafea sau se plimbă în parc. Am apreciat îndeosebi eleganţa şi ţinuta vestimentară a publicului, în ciuda căldurii solare a unui august profund dogoritor.
O zi petrecută la Bayreuth nu poate eluda şi câteva vizite importante. Un moment pe care nu-l poţi rata este vizita la vila Wahnfried, casa familiei Wagner, construită în 1874 la proiectele compozitorului, aflată în centrul oraşului, într-un minunat parc, la extremitatea străzii R. Wagner. Deşi ea a fost bombardată în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost refăcută după panurile iniţiale şi constituie un loc de pelerinaj intim care ascunde obiecte cu încărcătură simbolică, precum pianul lui Wagner, scrinul, martor al compoziţiei operei "Lohengrin", diverse costume ale soţilor Wagner, de asemenea, o expoziţie de costume vechi aparţinând primilor interpreţi ai unor personaje din opera compozitorului. Am putut vedea prima cupă (refăcută aproape identic) a potirului Sf. Graal de la premiera operei "Parsifal". în parcul vilei se află mormântul lui Wagner care odihneşte aici împreună cu Cosima. Pe piatra funerară nu există nicio inscripţie. Monumentul este sobru şi discret. Erau puse doar câteva buchete de flori ale unor amidratori veniţi cu pioşenie să-i aducă un omagiu maestrului. Vis-ŕ-vis de mormânt se află şi locul unde a fost îngropat câinele său credincios. Am ieşti din casa Wagner cu o emoţie adâncă în suflet, cu sentimentul că am omagiat pe acest geniu unic şi irepetabil.
Nu poţi pleca din Bayreuth fără să vezi şi celebra operă barocă a prinţesei Wilhelmine de Bayreuth, de la 1744-1748. Sora iubită a lui Friedrich cel Mare, Wilhelmina a patronat construirea acestui teatru cât şi a altor monumente din oraş. Sala este poate una dintre cele mai frumoase construcţii baroce din Europa, o bijuterie arhitectonică de bun gust şi rafinament.
Ca fapt divers, circulă spre deliciul amatorilor de povestioare cu iz anecdotic, şi o legendă potrivit căreia soldaţii yankei, pilotând avioanele lor uriaşe cu stricta misiune de a bombarda întreaga Germanie au confundat, spre fericirea noastră a tuturor iubitorilor muzicii lui Wagner, teatrul său mult iubit cu vreo fabrică de bere. Astfel, în urma acestei coincidenţe miraculoase ne putem bucura, încă, de spendoarea geniului european.
