Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Feţe, mîini frumoase de Val Gheorghiu

Carmen Sylva nu era o femeie frumoasă, menită să le concureze pe salonardele vremii. Nici nu-şi propunea aşa ceva - cum ar fi făcut-o, ea, nobila prin obîrşie, distinsa rezervată! - ţinea însă la poza exponenţială, de suverană în preajma suveranului ei soţ, aşezată în fotoliul inundat de drapajul abundent al rochiei albe. Cîteodată, cu pagina albă în poală, de nu cu alba carte a tainicei ei lecturi. De cîte ori, păşind fascinat aleile Peleşului, nu m-am imaginat sărutîndu-i, înclinat, mîna. Cum i-o săruta, înclinat, augustul ei soţ. Cum i-o săruta Eminescu. Mic delir grandoman.
l Mondenul Proust - rămînînd să scrie, ziua, în pat, ca neurastenic ce se respectă - ieşea, seara, în lume - ce lume! - întreţinîndu-şi parfumatele relaţii cu figurile rasatei protipendade pariziene. Din care nu lipseau - ba, frecventate predilect - românii de viţă: fraţii Anton şi Emmanuel Bibescu, descendenţii din stirpea Brâncoveanu, Şuţu, Epureanu, cu preferinţă pentru Anna de Noailles şi Martha Bibescu. Ce contrast dezonorant între acea Românie veritabil europeană şi repetatele pusee de promiscuitate ale celor plecaţi de-aici cu treburi mizerabile! Pleava "amprentată". Cîtă dezonoare!
l Barbu Brezianu şi Titus Mocanu îmi păşeau în atelierul de pe Armeană cu precauţia distinsă a oamenilor de lume ce erau. Determinînd, de altfel, prima-mi personală bucureşteană. Ce elegant ritoasă perioadă retorică îmi aplica, în 1976, la Căminul Artei, primei ieşiri în larg! Cu ornantul maître Val, îl revedeam, vara, la Cumpătu, pe domnul Brezianu. Ornantă, Ilinca Dumitrescu ne era necesară companie. într-o seară, pe terasă: - Maître Val, nu ţi se pare că Ilinca e din ce în ce mai brunetă!?
l Poetul Florin Mihai Petrescu întrupa, frumosul de el, politeţea însăşi. Pigmentată - în agonice libaţii - cu inubliabile calambururi. Niciodată răutăcioase. De neimaginat, candidul, în librele amoroase, recunoştea, la un moment dat, că inima îi palpită vizavi de celesta domnişoară Curievici. Drept care, adăuga imediat, sorbindu-şi cafeaua, că lucrează deja la epopeea (pardon) Curiada.
l într-un recent montaj fotografic din România literară, patru coloşi: Lodge, Barnes, Coe, Ishiguro. Ai zice, franş, că sînt frumoşi, de n-ar fi... monştrii romanului de azi. Atît de străini fiind de fotogenia curentă. Şi atît de emblematici pentru fenomenala lor strategie romanescă, ferită de facilităţi de conjunctură. Dar chiar sînt frumoşi: Lodge, cu groasele lui sprîncene de fachir amuzat, te priveşte focalizat, hipnotic, Barnes, recele savant al complicaţiilor, te fixează freudian, Coe, realmente frumos, dar şi realmente paralizant, cu irisul lui treaz de... Casă a somnului, Ishiguro, ocheadă mortală de Cio-Cio-San.
l în jucat răutăcioasă contrapunere, frumoşii actualului roman indigen. Neîndoios, cu toţii - vorba unui... amprentat - nişte gigea. Doar gigea.
l Regretatul vecin Bartok. Dacă-i intrai în atelier, în timp ce lucra, te invita să iei loc, văzîndu-şi de treabă netulburat, în proverbiala-i transă. Uşor comică. Politicos, părea să-ţi răspundă, era însă complet pe-alături. îi spuneai: - Franci, nu crezi că ar trebui să renunţi la pata aia din dreapta; prea agresivă? - Da, zicea, şi rădea pata. Acordîndu-ţi, nu?, măgulitor credit. Cînd îi reveneai în atelier, pata era repusă la locul ei.
l Şarmanta Viorica Cortez îmi întindea mîna, dar nu să i-o sărut, ci, doar palpîndu-mi-o uşor pe-a mea, îmi simula un indicibil avans.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara