Apariţiile solistice ale celor două muziciene românce stabilite la Paris, mult prea rar invitate să revină acasă, au fost realmente entuziasmante.
arte.
ÎN MOD cert, Formaţiile Muzicale Radio se definesc drept o veritabilă instituţie de cultură muzicală. Prin diversitatea largă a programelor, prin atragerea unui publicul divers, prioritar tânăr şi nu în ultimul rând prin politica preţurilor medii, chiar modeste, a biletelor de intrare. Am avut, astfel, prilejul de a fi audiat în primă audiţie la noi în ţară, în versiune de concert, opera „Herodiada“ de Jules Massenet. Am audiat o versiune coerentă a acestei drame lirice romantice, o realizare ce a reunit sub conducerea dirijorului german Gerd Schaller impresionante forţe vocal-simfonice, un meritoriu grup de solişti. Tot la Radio, în compania Orchestrei Naţionale, un program de mare atracţiozitate, de mare antren sonor, muzică de secol XX, a pus în lumină disponibilităţile unui dinamism remarcabil, atent strunit, de care dispun aceşti doi tineri protagonişti, pianistul Ivan Rudin, în Rapsodiade Rachmaninov pe o temă de Paganini, dirijorul Cristian Oroşanu, în mod special în Suitaargentinianului Alberto Ginastera. Orchestra i-a urmărit parţial; a reacţionat brutal în compania solistului, în prima lucrare, nereuşind să intuiască natura „swing“-ului jazzistic în deschiderea celebrei pagini care este „Rhapsody in blue“ – deloc albastră, mai mult nostalgică! - de George Gershwin. Tot aici, în Compania Orchestrei de Cameră, tânărul bariton Yuriy Tsiple - un român din Ucraina ce studiază la Bucureşti, la clasa maestrului Ionel Voineag – a făcut demonstraţia valorilor unei voci ce dispune de calităţi preţioase, în plină dezvoltare; iar aceasta în pagini rar cântate la noi ale „Cântecelor biblice“ de Antonin Dvořák. L-a însoţit dirijorul francez Peter Csaba, originar din România, un muzician ce dezvoltă o temeinică abordare a materialului muzical, de această dată a Simfoniei a 5-a, „Reforma“, de Mendelssohn Bartholdy. Programe captivante ne propune de fiecare dată dirijorul francez Amaury du Closel la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio. Muzica beethoveniană de scenă pentru „Egmont“ a sunat trenant, a fost incoerent realizată. Dar apariţiile solistice ale celor două muziciene românce stabilite la Paris, mult prea rar invitate să revină acasă, au fost realmente entuziasmante. Poate mai puţin pe parcursul celor două momente concertante – Introducere şi Allegroop. 92 şi op. 134 – şi mult mai mult în cea de a 2-a Noveletăde Robert Schumann, pianista Dana Ciocârlie demonstrează că ştie să construiască pentru că dispune de o gândire muzicală dinamică, ştie să împlinească, pentru că dispune de un entuziasm interior atent susţinut de o viziune funcţională, mereu sensibilă, asupra sunetului, asupra textului. De o manieră asemănătoare, pe parcursul Ciclului cântecelor din „Poem pentru Mi“ de Olivier Messiaen, soprana Mihaela Mingheraş ne arată că deţine cheia relaţiei atât de pretenţioase dintre sunet, muzică, verbul francez şi sensul acestuia. O face cu devoţiune, cu credinţă, cu sensibilă implicare. Câteva zile mai târziu, de această dată în compania Orchestrei Naţionale, sub bagheta dirijorului Walter Hilgers, am reîntâlnit-o pe violonista româno-americană Irina Mureşan; ne-a prezentat romanticul Concert al finlandezului Jan Sibelius, lucrare de amplă desfăşurare, stăpânită cu autoritatea unui profesionalism susţinut de o inteligenţă muzicală captivantă, de un inconfundabil farmec al comunicării.
Pe de altă parte, două momente muzicale camerale trebuiesc evidenţiate. Tot în Studioul de Concerte din str. Berthelot! Ambele reunind vioara şi pianul. Am în vedere recitalul aceloraşi două muziciene invitate, Irina Mureşan şi Dana Ciocârlie, o seară de muzică de exemplară alcătuire a programului; a cuprins sonate de Mozart şi Prokofiev, de asemenea, o lucrare captivantă, destinată viorii şi pianului, lucrare datorată lui Dan Dediu şi prezentată în primă audiţie absolută. Cel de-al doilea recital a fost susţinut de „oamenii casei“, de minunaţii muzicieni care sunt pianista Dana Borşan şi violonistul Alexandru Tomescu. Au încheiat astfel serialul recitalurilor dedicate integralei sonatelor mozartiene, un veritabil act de cultură care, sperăm, va fi imortalizat în cadrul unei ediţii discografice oferite publicului de Editura „Casa Radio“.
Insuficient prezentă, muzica românească a putut fi totuşi audiată în programele simfonicelor de la Ateneu sau de la Sala Radio. ~n cazul ambelor orchestre, Formaţiile Muzicale au stabilit un record de peste 30 de lucrări programate în cadrul actualei stagiuni. La Filarmonică, cu luni în urmă, dirijorul Sabin Pautza a prezentat Simfonia de Tiberiu Olah, iar recent Nicolae Moldoveanu - alături de spectaculosul muzician saxofonist care este Daniel Kientzy - a prezentat „Cantus“ de Ştefan Niculescu; la Radio, împreună cu Orchestra de Cameră, Mihnea Ignat a condus realizarea primei Simfoniidatorate tânărului compozitor Alexandru Mociulschi. Tot în Sala Radio, în compania Orchestrei Naţionale, dirijorul Walter Hilgers a prezentat în primă audiţie absolută „Strigătul pământului către ceruri“ de Şerban Nichifor, un opus simfonic discursiv ce flatează gustul publicului larg, o lucrare excelent orchestată, de mare plasticitate expresivă, utilă prioritar spectacolelor vizual-scenice. La Opera bucureşteană, „Golem“ şi „Arald“, cele două lucrări lirice într-un act, semnate de clujeanul Nicolae Bretan - compozitor ce aparţine primei jumătăţi a secolului trecut, au excelat printr-un simplism dezarmant manifest în plan compoziţional, aspect greu de compensat în plan scenic în viziunea regizorală a Andei Tăbăcaru Hogea.
Şi totuşi, marele eveniment al lunii februarie, aici, la opera bucureşteană, s-a dovedit a fi evoluţia celebrului bariton Alexandru Agache în rolul titular, în „Rigoletto“ de Giuseppe Verdi. Mai puţin în ce priveşte structurarea dramatică a rolului, dar în orice caz în plan vocal am putut recunoaşte valorile de odinioară privind preţiozităţile timbrale ale glasului. ~n mod special în registrul mediu. O autentică voce de bariton verdian, strălucitoare, de o dinamică expresie!
În primă audiţie la Bucureşti, Orchestra Teatrului Muzical „Leonard“ din Galaţi a încercat să răspundă exigenţelor primei scene de concert a ţării; la Ateneul Român, pe parcursul unui program dificil ce a inclus pagini mozartiene, de asemenea celebrul Concert pentru vioarăde Jan Sibelius. Momentele de specială atracţiozitate au fost oferite de evoluţia celor doi tineri protagonişti, de elanul emoţionant al escaladărilor violonistice întreprinse la frageda vârstă a majoratului de Simina Croitoru, apoi de inteligenţa cu care se apropie de muzică, cu care îşi stabileşte relaţia în ansamblu, dirijorul Daniel Enăşescu, muzician aflat la începutul unui temerar parcurs. Este de crezut că autorităţile locale se vor mobiliza în continuare pentru a etala, la Ateneul Român, valorile muzicale zonale. Debutul a fost marcat!
A început anul muzical dedicat acestei mari personalităţi a clasicismului muzical vienez care este Joseph Haydn. Toate marile instituţii muzicale aniversează înplinirea a două secole ce s-au scurs de la plecarea în eternitate a creatorului simfoniei, a cvartetului clasic. Săptămânile trecute, la Ateneu, împreună cu Orchestra
Filarmonică, cu dirijorul David Jimenez Carreras, tânărul violoncelist german Gabriel Schwabe - laureat în prestigioase competiţii internaţionale - a prezentat celebrul Concert în re major; dispune de un entusiasm spectaculos al adresării, de o autoritate solistică imbatabilă; datele acesteia au fost potenţate în baza colaborării sale cu maestrul său, cu minunatul violoncelist Cătălin Ilea, în alte timpuri şi domnia sa solist al Filarmonicii bucureştene, actualmente profesor al Universităţii de Arte din Berlin. ~n mod cert, actuala stagiune ne promite lucrări majore, dintre cele mai captivante, ale întemeietorului clasicismului muzical vienez.
Şi, pentru a confirma observaţia iniţială privind varietatea spectaculoasă a programelor vieţii muzicale bucureştene, voi aminti că în aceste zile la Ateneu şi în Studioul de Concerte din str. Berthelot, atât Cristian Mandeal, cât şi Ilarion Ionescu Galaţi conduc programe ce includ lucrări majore ale simfonismului rus de secol XX, anume simfonii semnate de Serghei Prokofiev şi Dmitri Şostakovici. Nu se poate trece cu vederea faptul că acelaşi simfonic al Filarmonicii se deschide cu o lucrare prezentată aici în primă audiţie, anume Concerto breve II, lucrare datorată maestrului Cornel Ţăranu, şef de şcoală componistică a muzicienilor clujeni.
Evocată cu atâta insistenţă în vremea din urmă, inclusiv în zona vieţii muzicale, criza aşa-zis financiară, economică, afectează – iată! – în primul rând Filarmonica bucureşteană. Nu de azi, nu de ieri. ~ncă din toamna trecută. Este prima instituţie de concert a ţării, unica instituţie susţinută direct de ministerul de resort, instituţie ai cărei muzicieni performeri primesc – cu totul pe nedrept - remuneraţii ce au fost drastic diminuate. Calitatea concertelor nu a scăzut. S-a menţinut la cote valabile, deseori entuziasmante. E drept, conexiunea celor două planuri, cel financiar şi cel artistic, este relativă. Ea nu trebuie însă forţată. Mai mult decât atât, nu trebuie uitat faptul că fiecare concert, cu rare excepţii, este o premieră; în ce priveşte profilarea fiecărui program, simfonic sau cameral, în ce priveşte participarea solistică sau conducerea dirijorală.
Este de avut în vedere faptul că întregul nostru complex cultural-artistic, inclusiv cel muzical, este unul purtător de imagine. Este o imagine etalată la nivel european. Este o imagine a noastră a tuturor. Este un brand cu care actuala situaţie economică precară a ţării nu poate concura.
