Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Europa iluziilor pierdute de Tudorel Urian


Raţiunile de ordin politic au făcut ca în România să se vorbească prea puţin şi niciodată în vorbe măgulitoare despre spaţiul politic şi cultural al Europei Centrale. Politica unei ţări preponderent ortodoxe, a cărei sărbătoare a întregirii este direct legată de ceea ce se numeşte �tragedia Europei Centrale", aflată, după cel de-al doilea război mondial, în zona de influenţă (este puţin spus) a Uniunii Sovietice nu putea privi decît cu resentimente şi complexe spre un spaţiu pe care istoria oficială îl identifica drept sursă a tuturor primejdiilor imaginabile. E drept, de operele unora dintre scriitorii emblematici ai Europei Centrale (Kafka, Ha�ek, Musil, Krle�a) nu s-a putut face abstracţie nici măcar în perioada comunistă. Mai ales că mulţi dintre aceştia proveneau din ţări devenite �frăţeşti". Capodoperele lor au fost traduse şi editate în limba română, iar numele lor au fost citate în studii critice sau de literatură comparată. De cele mai multe ori însă operele scriitorilor din spaţiul central-european erau privite ca apariţii de sine stătătoare, rod al genialităţii scriitorilor în cauză, fără a fi puse în relaţie cu spiritualitatea central-europeană, singura capabilă să explice apariţia unor asemenea problematici şi modalităţi de exprimare artistică.
La mijlocul anilor '80, Milan Kundera a scris un text încărcat de nostalgie şi patetism, Tragedia Europei Centrale (vezi, Milan Kundera, Tragedia Europei Centrale în Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii, antologie coordonată de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu, Editura Polirom, Iaşi, 1997), care a readus în actualitate, într-o manieră mai mult decît spectaculoasă, problematica Europei Centrale. Textul lui Kundera a avut un impact uriaş şi se poate spune că el a sădit germenii percepţiei occidentale de după 1989 asupra ţărilor din această parte a continentului. Raţiunile politice ale textului lui Kundera (altminteri superb articulat din punct de vedere literar) sînt evidente şi ele exclud din demonstraţie o serie de popoare aparţinînd , de facto, acestui spaţiu de civilizaţie europeană. Pentru că, explică Milan Kundera, � (ce se întinde de la Atlantic pînă la Urali) a fost întotdeauna împărţită în două jumătăţi care au evoluat separat: una legată de Roma şi de biserica catolică, iar cealaltă dependentă de Bizanţ şi de biserica ortodoxă. După 1945, graniţa dintre cele două Europe s-a deplasat cu cîteva sute de kilometri spre vest şi cîteva naţiuni care se consideraseră întotdeauna occidentale s-au trezit deodată în Est. Drept urmare, în Europa de după război s-au dezvoltat trei situaţii fundamental diferite: cea a Europei de Vest, cea a Europei de Est şi aceea, mai complicată a acelei părţi din Europa situate din punct de vedere geografic în centru, din punct de vedere cultural în Vest şi, din punct de vedere politic, în Est" (op.cit., pp. 221-222).
în viziunea lui Kundera, Europa Centrală este, aşadar, o realitate apărută după cel de-al doilea război mondial prin instaurarea controlului politic al Uniunii Sovietice asupra unei părţi a Europei care, din punct de vedere cultural, a aparţinut întotdeauna Occidentului (prin catolicism). De aici pînă la faimoasa teorie a lui Samuel Huntington drumul este scurt, iar rodul politic al unei astfel de demonstraţii a fost, după 1990, înfiinţarea grupului de la Vişegrad (o alianţă între Polonia Cehoslovacia şi Ungaria, menită să accelereze integrarea europeană a acestor state).
Imediat după căderea regimului comunist, la Timişoara (probabil oraşul din România cel mai ancorat la realitatea culturală central-europeană) a luat naştere grupul de cercetare �A treia Europă". După un deceniu de activitate, prin rezultatele sale devenite vizibile în ultimul timp (conferinţele unor invitaţi de marcă din Europa şi Statele Unite, realizarea unui formidabil program editorial), grupul timişorean, coordonat de Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieş şi Adriana Babeţi este, la concurenţă cu admirabilul colectiv clujean care a coordonat editarea Dicţionarului Scriitorilor Români, autorul celui mai important proiect cultural românesc din ultimele decenii.

Cartea lui Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, este fundamentală pentru înţelegerea specificităţii culturale a Europei Centrale şi pentru modul în care literatura română a fost influenţată de această spiritualitate. Cornel Ungureanu porneşte de la premisa - justă - că pentru a înţelege literatura română nu este necesar ca demersurile comparatiste să înceapă cu literatura engleză şi franceză (aşa cum se întîmplă cel mai adesea), ci cu cele din �imediata noastră apropiere". De aceea, el studiază cu folos rădăcinile central-europene ale literaturii scrise în Banat şi recomandă chiar extinderea la scară naţională a procedeului (punerea în relaţie, spre exemplu, a literaturii din Muntenia cu cea din Bulgaria). Un astfel de demers nu urmăreşte scopuri secesioniste (cum aberant continuă să se scrie în unele publicaţii), nici proclamarea unei eventuale superiorităţi a acestui tip de artisticitate faţă de cel promovat în celelalte regiuni istorice ale României. Miza explicită a acestui demers este aceea de a putea înţelege mai bine specificitatea literaturii produse în această zonă.
Dacă pentru Milan Kundera Europa Centrală era un spaţiu foarte bine conturat din punct de vedere religios, geografic şi politic, pentru Cornel Ungureanu el se defineşte în primul rînd ca un spaţiu cultural, în centru căruia se află Viena şi limba germană. �Nu mai trebuie să ne ferim să scriem că există un izvor de cultură germană care grăbeşte descoperirea acelui �noi înşine" maghiar, sloven, slovac, rutean, român "(p. 376). Toţi cei care, într-un fel sau altul, au utilizat în operele lor motive culturale sau chiar elemente ţinînd de realitatea social-politică a perioadei imperiale şi a celei post-imperiale aparţin acestui spaţiu fie că ei se numesc Sacher-Masoch, Hermann Broch, Robert Musil, Franz Kafka, Jaroslav Ha�ek, Konrád György, sau Danilo Ki�, Miroslav Krle�a, Vasko Popa, Andrei A. Lillin, Franyó Zoltán, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran sau Petre Stoica. Apartenenţa la Europa Centrală nu ţine atît de distincţia dintre catolicism şi ortodoxie, cît de accesul la modul de viaţă şi la spiritualitatea Vienei. Pentru Cornel Ungureanu, Mitteleuropa nu mai este spaţiul blestemat din propaganda comunistă, dar nici cel idilic din scrierile nostalgicilor mai vechi sau mai noi. Este un spaţiu cu raţiune contradictorie, care cuprinde Viena culturală, dar şi Auschwitz-ul. Un teritoriu al tuturor posibilităţilor şi interpretărilor pentru că, spune Cornel Ungureanu: �La sfîrşitul anului 1913, puteau fi zăriţi în celebra Café Central din Viena, aşezaţi la mese diferite, înconjuraţi de prieteni sau de adepţi, de tovarăşi, de tineri rebeli sau de artişti famelici, Freud, Lenin, Hitler, Stalin, Troţki, Stefan Zweig (...); mulţi alţii care prelungeau dialogurile, discuţiile, taclalele pînă peste limitele suportabilului. La doi paşi era Hofburgul, reşedinţa bătrînului împărat, a prea bătrînului împărat care se pregătea să sărbătorească şapte decenii de domnie" (p. 378).

El însuşi produs cultural al �Mitteleuropei periferiilor" Cornel Ungureanu îşi priveşte cu iubire �personajele", chiar şi atunci cînd ştie despre ele că au luat-o pe drumuri aberante sau au semnat pactul cu diavolul. Viena începutului de secol este un loc al marilor iluzii, un spaţiu al visării în care totul pare posibil. Istoria a infirmat însă brutal toate aceste iluzii. Iar o bună parte din literatura central-europeană îşi trage seva din rememorarea nostalgică a acestui timp al iluziilor şi speranţelor sau din dezamăgirea şi sentimentul de alienare care au urmat momentelor de destrămare a viselor. Scriind despre visele şi amăgirile scriitorilor pe care îi analizează, Cornel Ungureanu intră pentru o clipă în pielea lor. Ajunge să se identifice cu modul lor de a gîndi, să înţeleagă organic opţiunile lor, iar atunci cînd devin imperioase, despărţirile lasă în urmă o undă de duioşie. Cel puţin în această carte, Cornel Ungureanu este un critic sentimental şi tonul său dobîndeşte adesea accente de melancolie tipice literaturii post-imperiale. Delicateţea cu care descrie erorile politice ale lui Slavici din ultimii ani de viaţă este pe deplin edificatoare în acest sens: �Slavici va fi în continuare un strateg al defensivei, mereu speriat de ceea ce ar putea să se întîmple. A fost un luptător, dar a pierdut prea multe războaie ca să nu se teamă. Nu va face cerere de graţiere. Nu va intra în dialog cu . Lumea de azi se află în eroare, iar alianţele cu socialiştii evocă greşeala pe care o traversează. La fel ca Imperiul, această lume e menită, crede bătrînul Slavici, să se prăbuşească" (p.159). De cele mai multe ori, analizele de text sînt însoţite de portrete ale autorilor în cauză, unele realizate chiar de Cornel Ungureanu (vezi, capitolul despre Vasko Popa) sau de alţi scriitori care au lăsat rînduri memorabile, aflate la limita legendei, despre personalitatea aflată în discuţie. Iată portretul mitic-amuzant pe care Anavi Ádám îl face lui Franyó Zoltán: "Dacă stătea alături de personalităţi importante, îşi depăşea natura sa egocentrică: plătea. Rezista şi la băutură, ştia să petreacă. La optzeci de ani dansa ceardaş, debita anecdote, amintiri - unele fanteziste. Prea mulţi îl cunosc doar pe acest Franyó, cel înzestrat cu o necurmată fantezie şi poftă de petrecere" (p. 324).

Mitteleuropa periferiilor este un spaţiu al nostalgiei după oamenii care au populat-o. Trăitor fiind în zone care au aparţinut acestui spaţiu spiritual şi citind despre gîndurile şi faptele oamenilor care l-au populat nu se poate să nu ai sentimentul identităţii regăsite. O identitate care presupune coexistenţa armonioasă a românilor, nemţilor, ungurilor, sîrbilor, slovacilor, bulgarilor etc. Copil fiind la nivelul claselor primare vedeam zilnic trecînd prin cartierul Elisabetin din Timişoara, pe strada Pescarilor, în şi dinspre Piaţa Lahovary un bătrîn înalt, distins, cu un păr alb, nepermis de lung pentru vîrsta lui. Multă vreme am crezut că este un pianist celebru. în mintea mea, complet aberant, imaginea lui se asocia cu numele Franz Liszt.
Ulterior aveam să aflu că nu este pianist, ci scriitor. îmi amintesc şi acum dezamăgirea pe care am avut-o cînd i-am aflat numele: Andrei A. Lillin. Nu-mi spunea absolut nimic. Citind excelenta carte a lui Cornel Ungureanu mă simt din nou bucuros la gîndul că în copilărie am avut privilegiu de a-l vedea zilnic pe marele cărturar Andrei A. Lillin.
Cartea lui Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, este o minunată saga a unor vremuri apuse şi un companion obigatoriu pentru toţi cei care doresc să înţeleagă specificitatea unui segment esenţial din istoria literaturii europene.