Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La o noua lectura:
Eugen Simion de Alex. Ştefănescu


(urmare din numărul trecut)

"Insigne prinse la reverele operelor"...
În E. Lovinescu - scepticul mântuit apare unda de ironie care va străbate de acum înainte toate cărţile lui E. Simion. Este o ironie greu de definit, exprimând o admiraţie distantă, dar şi o blazare de cititor experimentat, pe care nimic nu-l mai surprinde. Oricum, cititorul şi-l imaginează pe critic surâzând discret, aproape insesizabil în timp ce îndeplineşte ceremonialul austerei sale profesii.
Vasta panoramă critică Scriitori români de azi, compusă din patru volume masive apărute în intervalul 1974-1989, stă în întregime sub semnul acestui surâs abia schiţat, interpretabil în numeroase feluri: ca o respingere a comentariilor critice ale altora, care tind să se substituie textelor literare propriu-zise, ca o promisiune că, la timpul potrivit şi în ordinea cuvenită, aceste comentarii vor fi luate totuşi în considerare, ca o expresie a convingerii că aproape totul se repetă în istoria literaturii, ca o voioşie binevoitoare de matur care judecă isprăvile unor copii, ca o bucurie, reţinută cu eleganţă, a omului de bibliotecă de a-şi lăsa faţa scăldată în lumina literaturii, ca o permanentă asigurare dată "spectatorilor" că ridicarea de la podea a halterei scrisului se realizează firesc, fără efort...
Este greu de identificat vreo metodă în critica profesată acum de Eugen Simion. Analizele şi evaluările, clasificările şi referinţele sunt armonios integrate în discursul critic, care, deşi pare că se desfăşoară liber, în afara oricărui plan, cuprinde tot ce trebuie să cuprindă şi care, deşi creează impresia că îl lasă pe cititor să-şi formeze singur o opinie, impune un punct de vedere.
"Insignele prinse la reverele operelor" (expresia îi aparţine chiar lui Eugen Simion) parcă în joacă, dintr-o fantezie de moment, nu mai pot fi desprinse de acolo:
"Eugen Jebeleanu este, pe scurt, un poet al amplitudinii. Ca să izbească bine cu lancea în capul balaurului mitic, el începe prin a-i mări de o sută de ori proporţiile. Căci spiritul acestui Sfânt Gheorghe al poeziei noastre, iritat, iritabil, justiţiar, poartă totdeauna o lance. Cu ea vânează monştrii existenţei, de la dragonii mari ai istoriei până la reptilele mărunte din viaţa de toate zilele: inerţia, laşitatea, plictisul.";
"Ion Caraion zice: bălos, gâlci, scălâmb, beteag, terci, bâţâie, ţopăie, chiup, ţârloaie, leoarcă, fistichie, fonfăie, ghionţ, costeliv etc., în aşa chip încât, dacă ar trebui să găsim pentru poemul său un echivalent în lumea animală, n-am ezita să alegem ariciul. Poemele lui au ţepi, se deschid pentru o clipă, apoi la cea mai mică atingere se transformă într-un ghem de ace veninoase.";
"Fugind de orice tehnică, romanul lui Paul Georgescu cade în cele din urmă victima lipsei de stil. [...] Un demon frivol şi inventiv se interpune, la tot pasul, în Coborând, între idee şi expresie, împiedicând prozatorul să-şi scrie cartea până la capăt, iar pe noi să vedem profunzimile dramei de care, altfel, luăm cunoştinţă de la primele rânduri."


Scriitorii ca personaje
Volumul I din Scriitori români de azi (1974; ediţia a doua, revăzută şi completată, 1978, 760 pag.) aduce în prim-plan, calm, maiestuos, pe aproape toţi reprezentanţii generaţiei '60: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Emil Brumaru, Mircea Ivănescu, Mihai Ursachi, Adrian Păunescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Al. Ivasiuc, Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu, Nicolae Velea, Lucian Raicu, Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Valeriu Cristea, Mihai Ungheanu, Mircea Martin ş.a.m.d. Autorul nu are nevoie, pentru a-şi promova propria generaţie, să se lanseze în pledoarii patetice sau să-i nege violent pe predecesori (ceea ce, de altfel, nici n-ar fi în stilul său). Simpla trecere în revistă a zeci de autori şi a sute de cărţi dă o impresie de forţă şi de impetuozitate. Eugen Simion se bucură să constate relansarea literaturii române după o perioadă de involuţie forţată. El are aerul unui şef de stat care urmăreşte de la tribună o paradă militară.
Puţini sunt criticii de azi capabili să se simtă astfel răspunzători de soarta literaturii române şi să ia act cu satisfacţie de succesele ei. Cei mai mulţi doar vizitează această literatură.
în carte există şi profiluri ale unor scriitori afirmaţi încă dinainte de război (Zaharia Stancu, Miron Radu Paraschivescu, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Emil Botta), ca şi ale poeţilor care au fost protagonişti ai momentului '45-'46 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Geo Dumitrescu, Radu Stanca, Ştefan Aug. Doinaş). De asemenea, este prezentat Nicolae Labiş, ca anticipator al generaţiei lui Nichita Stănescu (Buzduganul unei generaţii: N. Labiş).
Gruparea scriitorilor în capitole este improvizată şi are o valoare doar orientativă: "Poezia socială şi cosmică. Expresionism ţărănesc - Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, George Alboiu", "Poezia politică. Un spirit macedonskian - Adrian Păunescu", "Lirica feminină. Spiritualizarea emoţiei - Ana Blandiana, Constanţa Buzea" etc. Structura deschisă a volumului permite inserarea ulterioară şi a altor capitole sau, în cadrul capitolelor existente, a altor nume.

Volumul II (1976, 472 pag.) a constituit în momentul apariţiei o surpriză, fiind consacrat unor scriitori mari din perioada interbelică, al căror "amurg " s-a consumat după instaurarea comunismului în România şi a influenţat literatura "nouă". Este vorba de Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. Philippide, Camil Petrescu, G. Călinescu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Vinea, V. Voiculescu, Mircea Eliade, Perpessicius, M. Ralea, Tudor Vianu, Constantin Noica şi Petre Pandrea. Unii dintre ei au intrat în litigiu cu autorităţile comuniste şi au fost temporar interzişi, alţii au încercat să se adapteze sau au simulat adaptarea, pentru a fi lăsaţi să se exprime. Eugen Simion îi priveşte pe toţi cu mare respect, fără să se erijeze în judecător al lor. Aceasta nu înseamnă că trece sub tăcere abdicările sau convertirile suspecte.
Evaluând, de pildă, scrierile postbelice ale lui Mihail Sadoveanu, criticul înregistrează schimbarea survenită în atitudinea scriitorului faţă de progresul tehnic:
"Caleidoscop (1946) este o culegere de articole în legătură, cele mai multe dintre ele, cu o vizită în Uniunea Sovietică. [...] Notele de călătorie n-au culoare şi, recitite azi, nu mai spun aproape nimic. Articolele pot interesa într-un singur fel: arată schimbarea de atitudine a celui ce luase până atunci apărarea omului pastoral faţă de agresiunea civilizaţiei. Sadoveanu este acum pentru înnoirea structurilor."
De asemenea, remarcă valoarea exclusiv propagandistică a romanului Mitrea Cocor, care nu prezintă interes ca literatură:
"Romanul este, în ansamblu, deconcertant prin lipsa de substanţă estetică."
în ceea ce priveşte scriitorii aflaţi un timp în dizgraţia regimului comunist, Eugen Simion nu se sfieşte să le evidenţieze valoarea. Pentru prima dată este adusă în prim-plan personalitatea proteică şi spectaculoasă a lui Petre Pandrea:
"Evoluţia lui spirituală este de la "trăirism" la marxism, cu multe ocoluri şi încercări teoretice disperate de a împăca doctrine ce se unesc ca apa cu focul.";
"Petre Pandrea este, nu mai încape vorbă, o personalitate bogată, cu înspăimântătoare cunoştinţe în filosofie, istoria vieţii politice, drept şi sociologie, spirit iritabil şi, de cele mai multe ori, intratabil, simpatic încăpăţânat, bavard, speculativ. în cultura română, locul lui este în familia lui Haşdeu şi Pârvan, erudiţi cu aplicaţii spre ştiinţele oculte."
Fiecare scriitor este transformat într-un personaj, dar într-un personaj de roman critic. Ceea ce contează este aventura conştiinţei sale scriitoriceşti, nu biografia propriu-zisă.


Valul de nume noi
Volumul III din Scriitori români de azi (1984, 632 pag.) poate fi considerat o completare a volumelor anterioare. Sunt adăugate capitole: "O nouă poetică a simplităţii. Grupul de la Steaua - A.E. Baconsky, Victor Felea, Aurel Gurghianu, Aurel Rău, Petre Stoica", "Poezia barochistă. Onirismul estetic - Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea" etc. Dar sunt incluşi şi noi scriitori în capitole înfiinţate încă din volumul I: Cezar Baltag, Florin Mugur, Horia Zilieru, Ioanid Romanescu, Florenţa Albu în capitolul Poezia anilor '60, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Vasile Lovinescu, Livius Ciocârlie, Ov. S. Crohmălniceanu, Mircea Zaciu, Mircea Iorgulescu în capitolul Critici şi eseişti etc.
Devine tot mai evident faptul că noile texte ar trebui intercalate între cele vechi, cu ocazia unei reeditări simultane a celor trei volume. Ar fi o operaţie simplă (ca introducerea cărţilor de joc primite la un moment dat de un jucător printre cele care stau deja răsfirate în mâna lui), dar ar conduce la o sistematizare a întregului material şi la configurarea unei imagini de ansamblu a literaturii române contemporane. Iată însă că tocmai când se pune problema unei asemenea reorganizări, Eugen Simion publică un nou volum, IV, din Scriitori români de azi (1989, 728 pag.), care reprezintă nu numai o completare, ci şi o actualizare a tabloului literaturii române contemporane. în acest volum, în afară de diferite addenda la capitole din volumele precedente, pot fi citite prezentări ale unor scriitori afirmaţi în deceniul opt (Adrian Popescu, Ion Mircea, Vasile Igna, Horia Bădescu, Şerban Foarţă, Eugen Uricaru Mihai Sin, Gabriela Adameşteanu) şi, mai ales, ale unor autori tineri din deceniul nouă, paraşutaţi pe scena vieţii publice de diverşi strategi ai literaturii şi înarmaţi până în dinţi cu sofismele necesare pentru luarea cu asalt a ierarhiei literare existente (Mircea Cărtărescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Lucian Vasiliu, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Ioan Morar, Romulus Bucur, Domniţa Petri, Magdalena Ghica, Marta Petreu, Elena Ştefoi, Mircea Nedelciu, Alexandru Vlad, Gheorghe Crăciun, Cristian Teodorescu, Nicolae Iliescu, George Cuşnarencu, Ioan Groşan, Hanibal Stănciulescu, Ioan Lăcustă ş.a.). Cu o promptitudine care trădează grija de a nu intra în conflict cu nerăbdătorii nou-veniţi, Eugen Simion preia caracterizarea pe care ei înşişi şi-au făcut-o (aceea de reprezentanţi în România ai "postmodernismului") şi adoptă şi preferinţa lor pentru literatura livrescă a unor scriitori din generaţiile anterioare, ca Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu şi Tudor Ţopa.
Având o distincţie înnăscută, o cultură însuşită deplin, transformată într-o a doua natură şi o vocaţie a contemplaţiei solitare, lui Eugen Simion nu-i stă bine să-i curteze pe tineri, intimidat de aplombul lor. Mulţi dintre "optzeciştii" pe care îi ia în considerare sunt insignifianţi ca valoare şi nu merită să figureze într-o lucrare monumentală ca Scriitori români de azi.


O supratemă urmărită cu atenţie
Întreprinderea critică în care s-a angajat Eugen Simion la începutul anilor '70 părea imposibil de dus la bun sfârşit. Şi totuşi ea s-a încheiat, în linii mari. (O putem contempla ca pe o operă terminată dacă aşezăm anexele din fiecare nou volum la locurile lor, în sumarul general al lucrării. Această operaţie trebuie să o facem, bineînţeles, în imaginaţie, pentru că altfel ar însemna să dezmembrăm volumele şi să efectuăm o muncă de legătorie. Să sperăm că autorul însuşi va trece la redistribuirea celor peste 2500 de pagini de comentarii critice, realizând o nouă ediţie, definitivă, a lor.)
De ce părea imposibilă realizarea acestei opere? Numai din cauza anvergurii ei? Numai pentru că pretindea un considerabil volum de muncă? Nu. S-au mai scris şi se vor mai scrie lucrări de sinteză de mare cuprindere, bineînţeles, cu eforturi istovitoare şi cu asumarea riscului de a-i nemulţumi pe diferiţi autori. Iar Eugen Simion era omul potrivit pentru o muncă grea şi riscantă. Suflul lui de alergător de cursă lungă, ca şi o anumită diplomaţie în formularea observaţiilor critice îi asigurau succesul. Părea însă imposibil de depăşit dificultatea de a înregistra riguros un fenomen în plină desfăşurare. Dacă istoricul literar ar putea să citească 2500000 de pagini şi să mai şi scrie 2500 într-o secundă, problema ar fi rezolvată. Dar, practic, obturatorul aparatului său de fotografiat stă deschis ani la rând şi nu are cum să ia instantaneul unei realităţi cuprinse de o continuă efervescenţă.
Chiar şi pe atât de stăpânitul Eugen Simion a ajuns să-l obsedeze, la un moment dat, gândul că în timp ce încheie un capitol despre un autor, autorul în cauză scrie de zor la o nouă carte. Numai Sisif trebuie să mai fi avut un sentiment asemănător de zădărnicie.
Dar aceasta încă n-ar fi nimic, pentru că Eugen Simion dispune de resemnarea filosofică necesară pentru a accepta ideea că nu va atinge nicicând absolutul. Şi mai descurajantă trebuie să fi fost înţelegerea faptului că asupra unei literaturi în curs de constituire nimeni nu poate avea o perspectivă clară. Cu oricâtă onestitate şi clarviziune s-ar schiţa o ierarhie a valorilor, această ierarhie va fi în scurt timp contrazisă prin evoluţia firească a scriitorilor, prin schimbări imperceptibile sau adevărate lovituri de teatru survenite în competiţia inevitabilă de care este animată literatura oricărei epoci.
Pentru a surmonta acest obstacol, Eugen Simion a adoptat perspectiva personajului lui Stendhal din Mânăstirea din Parma, care încearcă să înţeleagă desfăşurarea unei bătălii nu contemplând-o de undeva, de sus, de pe o colină, ci amestecându-se printre combatanţi. Este adevărat că prin această situare se renunţă deliberat la realizarea unei imagini de ansamblu, dar se asigură un grad înalt de autenticitate a reprezentării. Se pierde, cu alte cuvinte, ceea ce oricum nu s-ar fi putut înfăptui pe deplin şi se câştigă ceea ce de obicei lipseşte în istoriile literare.
Vestea bună este că o imagine de ansamblu începem, totuşi, să întrevedem încă de pe acum. Deşi a procedat ca un comentator direct implicat în desfăşurarea fenomenului literar, descriindu-l din interior, criticul a reuşit să fie şi istoric (sau, mai exact, să rămână istoric, pentru că aceasta este vocaţia sa) printr-o discretă, dar decisă plasare a fiecărui scriitor pe coordonatele unei virtuale hărţi a literaturii române contemporane. Pretinzând că scrie de fiecare dată doar despre opera scriitorului luat în considerare, el a sesizat în stilul acestuia elemente de apartenenţă la un curent literar, influenţe ale mediului, reacţii la realitatea istorică, reminiscenţe ale lecturilor etc. în felul acesta scriitorul a devenit şi un reper dintr-o configuraţie mai amplă, o funcţie într-o structură. Iată, ca exemplu, cum este situat Mircea Ivănescu.
"Procesul de disoluţie a schemelor poeziei tradiţionale atinge, probabil, punctul extrem în versurile lui Mircea Ivănescu (n. 26 III 1931), cu obstinaţie prozaice, fără culoare şi fără muzicalitate. Nimic din ceea ce ştim despre lirică nu aflăm aici. Marile mituri, patetismul subiectivităţii, în fine, toate atitudinile specifice poeziei de totdeauna sunt excluse. într-un volum de versuri (Alte poezii, 1976), dacă întâlnim două-trei metafore, şi acelea folosite până la banalizare de alţii: "păianjenii gândurilor", "elefantul alb al unei dorinţe". Imagismul, procedeul obişnuit de contestaţie a literaturii vechi în avangarda noastră literară, este, prin urmare, îndepărtat de Mircea Ivănescu ca fiind lesnicios. Poezia rămâne, atunci, cu toate coastele goale", cum zice T.S. Eliot, o vorbire interioară, monotonă şi fragmentară ca experienţa pe care o exprimă."
Romanul critic scris de Eugen Simion nu are ca personaj principal literatura română. Citindu-l nu aflăm în primul rând "ce face" ea. După cum indică şi titlul, personajele principale sunt scriitorii români de azi. Ei sunt aduşi în prim-plan. Lor li se reconstituie devenirea. Şi totuşi, evoluţia literaturii române contemporane este o supratemă urmărită cu atenţie. Deplasând atenţia asupra scriitorilor ca individualităţi, compunându-şi sinteza într-un mod aparent dezordonat, criticul a reuşit, printre altele, şi să înşele vigilenţa nefastă a oficialităţii care, dacă i s-ar fi oferit un tablou într-o formă definitivă a literaturii române contemporane, ar fi sesizat imediat absenţele sau prezenţele neconvenabile din punctul ei de vedere.

(fragment dintr-un studiu mai amplu)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara