Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La o noua lectura:
EUGEN BARBU (II) de Alex. Ştefănescu


Enciclopedia mahalalei

În capitolul intitulat, asemenea unei articol dintr-o enciclopedie, Nuntă, autorul descrie modul cum se contracta o căsătorie, înainte de război, la periferia Bucureştiului, de la tratativele prealabile privind zestrea fetei şi până la dansul postnupţial cu cearşaful însângerat purtat triumfător în vârf de băţ. în alt capitol, Iepe de şişic, este prezentat sistematic târgul de vite, cu întreg ceremonialul "tocmirii" dintre vânzător şi cumpărător, urmat de băutul "aldămaşului". (în acelaşi capitol ni se explică la ce procedee recurgeau hoţii pentru a schimba înfăţişarea cailor furaţi, anticipându-i prin iscusinţă pe acei mecanici auto din vremea noastră care, în ateliere secrete, schimbă identitatea maşinilor furate.) în Lume ni se propune o vizită de iniţiere într-o zonă comercială din Bucureştiul de altădată, oferindu-ni-se şi o listă de firme şi reclame:
"Deasupra uşii largi şi înalte a prăvăliei lui noi spânzurase o firmă de patru metri lăţime. Un zugrav îndemânatic scrisese pe ea: "La şaua lui Traian", magazin de mărunţişuri şi pielărie. Peste drum se ţineau şelarii, pălărierii şi croitorii. Dorobanţul, pe numele său adevărat Gheorghe Herghelegiu, ţinea asortiment de dame, aranjat mirese, voaluri şi centuri, jartiere de elastic "Prima" şi mosorele; lângă el era bodega "La ocaua lui Cuza", care avea orchestră de balalaici şi bufet bine asortat, apoi intrai în gura gării. împrejurul pieţei de piatră erau hotelurile răpănoase cu ferestrele mâncate de ploi: "Hotel Nord", "Hotel Tranzit", "Modern" şi câteva magazine de mercerie. în faţa ieşirii te îmbiau uşile câtorva birturi: "La dorul vinului" şi "La dreptate", magazin de coloniale şi delicatese, serviciu prompt şi conştiincios, vinuri, pelin de mai, bere la orice oră."
în La spovedit, se explică pe larg cum se construieşte o biserică, de la fundaţii şi până la crucea din vârful turlei, iar explicaţiile sunt date cu atâta competenţă, încât un zidar le-ar putea folosi ca îndrumar în munca lui. în Moartea lui Marin Pisică este înfăţişată, pe faze, activitatea dintr-un abator (avem la un moment dat impresia că citim un reportaj de Geo Bogza). în La pârnaie apare tabloul complet al vieţii în închisoare, cu tradiţii şi ierarhii specifice. în Priveghi este reconstituit minuţios - până la detaliul macabru - ritualul unei înmormântări. în Stere ni se prezintă ustensilele, tehnicile şi descântecele cu care o femeie face farmece. Practic, nu există aspect al vieţii de la periferia oraşului care să nu fie monografiat operativ. Descoperim treptat, pe măsură ce avansăm cu lectura, că epica reprezintă un pretext pentru trecerea de la o zonă la alta a existenţei. Şi că lirismul - vaga pâlpâire de lirism - nu are altă funcţie decât să justifice literar, a posteriori, această enciclopedie a mahalalei.




Foamea de realitate

Eugen Barbu a găsit un titlu sugestiv pentru o carte a sa de impresii de călătorie, publicată în 1969: Foamea de spaţiu. Este o sintagmă care defineşte inspirat psihologia turistului din secolul douăzeci, dornic mereu de altceva şi nu de ceva anume, nerăbdător să răsfoiască existenţa planetară, dar incapabil să se oprească asupra unei pagini a ei şi să o citească atent.
Recurgând la o parafrază, s-ar putea spune că pe Eugen Barbu îl caracterizează - într-o primă etapă - foamea de realitate. Proza sa de până la romanul Principele, 1969, seamănă cu un aspirator de personaje şi întâmplări, ambianţe şi obiecte, gesturi şi situaţii, de o remarcabilă concreteţe. Cele mai multe dintre ele sunt pitoreşti, ceea ce înseamnă sesizabile de către un prozator cu o educaţie intelectuală improvizată, lipsit de subtilitate. El nu se satură niciodată să înregistreze noi şi noi secvenţe din "comedia umană", ignorând semnificaţia lor morală. Nu are răbdarea şi umilinţa cu care prozatorii ruşi îşi lipesc urechea de pieptul personajelor ca să le asculte bătăile aritmice ale inimii în momentele de emoţie. îl atrage - ca pe un copil la bâlci - diversitatea inepuizabilă a vieţii, reprezentată prin mişcare şi culoare, prin exotism şi bizarerie.
Cine a vizitat redacţia revistei Săptămâna - eventual ca să îşi exercite dreptul la replică după ce fusese insultat în paginile imundei publicaţii - îşi aduce aminte, fără îndoială, ce făcea Eugen Barbu ca redactor-şef: asculta, cu o curiozitate avidă, veştile pe care i le aduceau oamenii săi de încredere, Ion Lotreanu, Dan Mutaşcu şi alţii (printre care, de la un moment dat, şi Corneliu Vadim Tudor). Figura lui de obicei posomorâtă se însufleţea atunci când ei îl puneau la curent - servindu-se nu numai de cuvinte, ci şi de o gesticulaţie clovnescă - cu ultimele întâmplări, de preferinţă picante, din mediile literare şi artistice. "Patronul" nu s-ar fi plictisit niciodată să asculte asemenea istorisiri, inclusiv zvonuri despre el însuşi.
Această permanentă nevoie de a i se juca în faţă pantomima existenţei ţinea, poate, de o conştiinţă imobilă, care nu se anima decât alimentată cu mişcare din afară. Sau se explica printr-un mod mahalagesc de a realiza comunicarea cu semenii. Cert este, în orice caz, că pantagruelica foame de informaţii despre oameni şi modul lor viaţă i-a marcat şi scrisul.
în toate cărţile lui de până la Princepele şi, accidental, în unele publicate ulterior, identificăm, dincolo de veleitatea de a face proză realist-socialistă sau parabolică sau de analiză psihologică sau comportamentistă sau de acţiune sau cinematografică etc., plăcerea aproape vicioasă de a colecţiona asemenea informaţii. Volumul de nuvele Oaie şi ai săi, 1959, în care Paul Georgescu declară că vede o reprezentare a "clasei muncitoare" şi a "radicalizării atitudinilor" muncitorilor în condiţiile "ascuţirii luptei de clasă", cuprinde mai curând instantanee ale vieţii de fiecare zi dintr-un cartier de oameni săraci. în nuvela de la care s-a împrumutat titlul volumului, este înregistrat, de exemplu, comportamentul creştinesc al vizitiului unui tramvai cu cai - meserie pitorească, din categoria celor preferate de scriitor - care nu porneşte tramvaiul din staţie până nu suie şi bidinăresele (spunând celorlaţi pasageri: "că-s amărâte, ca şi voi") şi care plăteşte din banii lui biletul câte unui călător clandestin, pe care taxatorul vrea să-l dea jos ("taie-i mă, sfrijitule, un bilet, ţi-l plătesc eu, na!").
Nu se poate vorbi, deci, de o ideologie, ci, eventual, de o discretă simpatie a scriitorului faţă de oamenii mediului în care a copilărit. Aproape toate nuvelele sale - din volume ca Prânzul de duminică, 1962, Martiriul Sfântului Sebastian, 1969, Miresele, 1975 - sunt inspirate din viaţa periferiei bucureştene dinainte de război. Atenţia specială acordată micilor negustori şi dughenelor lor - explicabilă prin plăcerea de a enumera mărfurile de un prozaism violent, pitoresc, expuse în rafturi şi vitrine - este dublată de interesul fratern faţă de psihologia unor oameni condamnaţi la o existenţă lipsită de glorie. Deşi trăiesc în capitală, în vecinătatea acelor evenimente trepidante care l-au fascinat pe Cezar Petrescu, ei par locuitori ai unei provincii sadoveniene.
Aurica Cârlan (Domnişoara Aurica) nu face decât să citească anunţurile matrimoniale din gazete şi să observe cum de la o zi la alta se răreşte părul câinilor împăiaţi din vitrina propriului ei magazin "de îmbrăcat mirese", Carmen Popescu (Un tânăr frumos ca Ramon Novarro), frumoasa vânzătoare de lozuri, primeşte, uşor plictisită, complimentele, mereu aceleaşi, ale clienţilor, iar Gică Hau-hau (Ziua unui pierde-vară) străbate de dimineaţa până seara Griviţa cu teancul de ziare sub braţ, pentru a smulge câte o monedă de la negustorii prea puţin curioşi să afle ce se întâmplă în lume. Dincolo de acest ritual al lor fără nimic sacru, personajele sunt animate de aspiraţii trăite intens, care, neputându-se realiza, se convertesc în vis. Ele suferă, într-un fel sau altul, de imaginaţie.
Singurul care, cu firea lui sănătoasă de copil al străzii, rămâne el însuşi este vânzătorul de ziare. Şi el, pentru a face reclamă ziarelor, anunţă în gura mare ştiri senzaţionale inventate pe loc, dar fantezia lui este profesională, fără nimic maladiv. în celelalte cazuri însă imaginaţia joacă un rol nefast. Aurica Cârlan, o fată bătrână bovarică, este într-atât de absorbită de lumea ei imaginară, încât la primul contact cu realitatea - o dispută cu nişte derbedei de pe stradă - se prăbuşeşte moral. Scena, descrisă în linii sigure, este caracteristică pentru stilul de nuvelist al lui Eugen Barbu:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă! spuse o voce batjocoritoare, şi necunoscuţii se îndepărtară râzând grosolan, dispărând spre cinematograful Lia.
Domnişoara Aurica nu strigă şi nu chemă pe nimeni în ajutor. Uimirea şi spaima îi trecuseră într-o clipă. Auzise bine ce spuseseră şi lacrimile îi acoperiră obrajii brăzdaţi. Oarbă, clătinându-se ca după o beţie, urcă treptele magazinului său şi răsuci cheia în broască. Lăsă uşa deschisă, dată de perete. Nu mai simţea frigul nopţii de februarie şi vântul stârnit. Nu vedea zăpada cărată înăuntru pe podele. Aprinse un bec şi se privi în oglinzile coclite ale şifonierului. Chiar aşa spuseseră: "Lăsaţi-o, că-i o babă!". Deschise obloanele şi ferestrele, ca şi când ar fi vrut să strige lumii ceva, nespus, şi căzu pe patul nedesfăcut prostită."
La rândul ei, Carmen Popescu provoacă prin imaginaţie - ca unele din personajele lui Gib Mihăescu - realitatea. într-o bună zi, în faţa tejghelei pline de borcane cu lozuri, apare tânărul elegant şi manierat pe care îl visase o viaţă întreagă şi ea, fascinată, îl lasă să-i înfăşoare în jurul gâtului eşarfa de mătase cu care el, în realitate, o strangulează ca să o jefuiască.
Alte nuvele - Patru peşti, O canistră cu apă, Prânzul de duminică - sunt construite în jurul câte unui simbol. Se remarcă, dintre ele, Prânzul de duminică, în care scena zdrobirii cepei de mâna aspră a unui ţăran aminteşte, prin frumuseţea ei austeră, de momentul în care, tot într-un tren, ţăranca evocată cu pietate de Geo Bogza muşcă dintr-un măr.




Foamea de cuvinte

Pentru scrierea romanului Princepele, evocare-parabolă a domniilor fanariote din secolul XVIII, scriitorul nu s-a mai putut baza pe experienţa lui directă. A trebuit să se documenteze, procurându-şi de la anticariate scrieri de epocă - cronici, almanahuri, scrisori, însemnări ale unor călători străini despre Ţările Române - şi făcându-şi fişe. A devenit treptat un colecţionar de citate. în mod special îl interesa lexicul de altădată, cu expresivitatea lui involuntară. A descoperit, în aceste împrejurări, că un scriitor nu trebuie neapărat să cunoască o realitate ca să o descrie, că este suficient să cunoască descrieri ale ei făcute de alţii. Foamea lui de realitate s-a transformat într-o foame de cuvinte. în felul acesta, a păşit într-o nouă perioadă de creaţie (periculoasă pentru un autodidact, după cum avea să se vadă ulterior), aceea a literaturii livreşti.
în Princepele şi în Caietele Princepelui, în Săptămâna nebunilor, în textele de critică literară (inclusiv în volumul I - şi singurul - din O istorie polemică şi antologică a literaturii române contemporane), Eugen Barbu adună, ca pe o Arcă a lui Noe, toate cuvintele posibile, vechi şi noi, reale şi imaginare, obişnuite şi exotice, folosind ca sursă orice tipăritură, de la catagrafiile de altădată şi până la cele mai recente broşuri de popularizare a ştiinţei, de la cărţile sacerdotale şi până la modernele tratate de istoria religiilor. Se produce o estetizare a creaţiei lui Eugen Barbu, care, chiar şi când scria proză tradiţională, avea un stil excesiv studiat şi care acum, făcând din stil un scop în sine, ajunge la manierism.
Textele lui dinainte de această metamorfoză sunt ferestre prin care se vede ceva. Textele lui de după sunt vitralii care obligă privirea să se oprească asupra lor.
Un subiect există, bineînţeles, şi în Princepele. Scriitorul îl aduce în prim-plan pe un dictator din secolul XVIII, un dictator leneş, fără nimic din isteria urmaşilor săi din secolul XX, înconjurat de fideli şi trădători, de admiratori şi adversari care au şi ei mişcări lente. Este un timp patriarhal, gros ca mierea, care se împotmoleşte în propria lui curgere. Domnitorul fanariot şi curtenii, privilegiaţi şi, totodată, prizonieri ai acestui timp, îşi traduc setea de viaţă prin acumulări de obiecte, acumulări în cele din urmă sufocante. Ei sunt copleşiţi de un sentiment care anticipă "greaţa" modernă: "melanholia".
Văzând în reconstituirea istorico-metafizică o parabolă, criticii s-au simţit îndemnaţi s-o descifreze. Iată interpretarea lui Mircea Iorgulescu, una dintre cele mai plauzibile:
""Vanitas vanitatum et omnia vanitas" pare a fi inscripţia cea mai potrivită pe frontispiciul suferindei lumi, de un sângeriu crepuscular, a romanului lui Eugen Barbu. Pentru că în Princepele totul sugerează deşertăciunea, printr-o tulburătoare punere în ecuaţie a vânzolelii pământeşti cu Absolutul indiferent şi rece, ale cărui legi sunt de nepătruns. Traseul aproape epopeic al Princepelui este exemplar, biografia sa fiind curată metaforă. El se pregăteşte îndelung, cu umilinţă şi răbdare, pentru învestitură, dar ajuns acolo unde năzuia - pe tronul Ţării Româneşti - are conştiinţa acută a zădărniciei eforturilor sale. Este singur, cu totul singur, într-o ţară unde totul îi e străin şi ostil, îl refuză şi i se împotriveşte în tăcere, pe ascuns (simbol prea străveziu fiind învăţatul Ioan Valahul). O ultimă posibilitate de depăşire a condiţiei terestre i-o oferă întâlnirea cu messerul Ottaviano (întruchipare a agentului demoniac, incitator la experienţe nefireşti, astrolog şi alchimist, seducător geniu al răului, Satana cu chip angelic). Dar şi această încercare eşuează: o clipă năruite, zidurile Nepătrunsului se înalţă la loc, mereu mai ameninţătoare."
Trebuie spus totuşi că, în timpul lecturii, subiectul romanului, împreună cu toate posibilele lui interpretări, se estompează şi că adevăratul spectacol captivant îl constituie cuvintele, vechi (sau ortografiate astfel încât să pară vechi), pitoreşti şi evocatoare. Tehnica folosită de scriitor este una barocă: aglomerarea cuvintelor creatoare de atmosferă, până la luxurianţă şi saturaţie. Predomină substantivele, care, prin materialitatea lor, fac textul greu, ca un patrafir lucrat în aur şi pietre scumpe.
Princepele este un roman substantival. Pentru a defini gândirea demonică a Messerului, scriitorul enumeră straniile obiecte colecţionate de personaj de-a lungul timpului: "cilindri chinezeşti de metal, bastoane cu clopoţei, şi diadema thorah, arce metalice, pietra di pavone cu încrustaţii, amulete cu cei 28 de ochi divini, un jasp reprezentând sexul zeiţei Isis, lemne ciudate, rupte la colţuri, agate şi porfir, amulete hinduse kavac, plante presate culese de la India în noaptea Amavasya, talismanele celor 72 de stele malefice şi cele ale stelelor benefice în număr de 36, sigiliuri din lemn de piersic, discuri circulare de jad, semnul demnităţii hieratice imperiale, canalul influenţelor celeste ţung din jad galben, un yang falic, tablete de jad roşu ce simbolizau focul divin, evantalii malefice, trigrame, bucăţi de corn, ierburi solstiţiale, meteoriţi şi pietre."
Pentru a reprezenta neliniştea doamnei Neacşa Prâşcoveanca, el trece în revistă rochiile pe care ea le încearcă şi le abandonează rând pe rând:
"sarvanele de canavăţ ghiulghiuli, cu blană de samur şi guler de ciaprazuri, felegelele de canavăţ, turungii cu pântece de râs, conteşele de postav, cu limie de samur, pacealele şi iile cu lese de mărgăritar, cu şireturi de fir, mătăsăriile, dulamele de lastră."
însăşi evocarea vieţii de curte este înlocuită cu o listă de nume şi ranguri: "Vel ban: dumnealui Radu Golescu; Vel logofăt de Ţara de sus, dumnealui Manolachi Grădişteanu; Vel vornic de Ţara de sus, dumnealui Ştefan Pârşcoveanu; Vel vornic de Ţara de jos, dumnealui Costache Ghica; Vel hatman, dumnealui Costache Caragea; Vel postelnic, dumnealui Ianachi Moruzi" etc.


(fragment dintr-un studiu mai amplu)

Bibliografie

NUVELE ŞI POVESTIRI. Gloaba, Buc., Tin., 1955  Tripleta de aur, Buc., ESPLA, col. "Luceafărul", 1956  Oaie şi ai săi, Buc., Tin., 1958 (ed. a II-a, Buc., ESPLA, col. "Biblioteca ţăranului muncitor", 1959)  Patru condamnaţi la moarte, Buc., ESPLA, col. "Luceafărul", 1959  Tereza, pref. de Ov. S. Crohmălniceanu, Buc., EPL, col. "BPT", 1961  Prânzul de duminică, Buc., EPL, 1962 Vânzarea de frate, Buc., Tin., 1968  Nuvele, pref. şi tab. cron. de Al. Piru, Buc., Tin., col. "Lyceum", 1969  Martiriul Sfântului Sebastian, Buc., EPL, 1969  Miresele, Buc., Min., 1975  Nuvele, Buc., Ed. 100+1 Gramar, 2001 (ant.).
ROMANE. Balonul e rotund, Buc., Tin., 1956 (ed. a II-a, Buc., Tin., 1967)  Unsprezece, Buc., Tin., 1956 (ed. a II-a, rev., Buc., Tin., 1960, ed. a III-a, Buc., Tin., 1966, ed. a IV-a, Buc., Alb., 1978, ed. a V-a, Buc., Sp.-T., 1986)  Groapa, Buc., ESPLA, 1957 (ed. a II-a, cop. de Petre Vulcănescu, Buc., EPL, 1963, ed. a III-a, Buc., EPL, col. "BPT", 1966, ed. a IV-a, Buc., EPL, col. "Romane de ieri şi de azi", 1968, ed. a V-a, Buc., Em., col. "Romane de ieri şi de azi", 1970, ed. a VI-a, pref. de Liviu Călin, Buc., Em., col. "Biblioteca Eminescu", 1974, ed. a VII-a, pref. de Liviu Călin, Buc., Em., 1975, ed. def., Buc., Em., col. "Biblioteca Eminescu", 1983, ed. rev., text def., Buc., Ed. Mondero, col. "100+1 capodopere" ale romanului românesc", 1993)  Şoseaua Nordului, Buc., ESPLA, 1959 (ed. a II-a, în 2 vol., Buc., EPL, 1967, ed. a III-a, în 2 vol., Buc., CR, 1971, ed. a IV-a, în 2 vol., pref. de Mihai Ungheanu, Buc., Mil., 1989)  Facerea lumii, cop. de Petre Vulcănescu, Buc., EPL, 1964 (ed. a II-a, Buc., Em., col. "Romane de ieri şi de azi", 1971, ed. a III-a, în 2 vol., pref. şi tab. cron. de Liviu Călin, Buc., Min., col. "BPT", 1973)  Atac în cer, Buc., Mil., col. "Cartea ostaşului", 1966  Princepele, din epoca fanarioţilor, Buc., Tin., 1969 (ed. a II-a, Cluj, D., 1971, ed. a III-a, Buc., Em., col. "Romane de ieri şi de azi", 1972, ed. a IV-a, ilustr. de Mihu Vulcănescu, Buc., Em., 1974, ed. a V-a, pref. de Constantin Ciopraga, tab. cron. de Liviu Călin, Buc., Min., col. "BPT", 1977, ed. a VI-a, text definitiv, cu ultimele intervenţii ale autorului din vara anului 1993, Buc., Ed. 100+1 Gramar, 1994) Războiul undelor, ciné-roman, Buc., Alb., col. "Cutezătorii", 1974  Incognito, ciné-roman, vol. I, Buc., Alb., 1975, vol. II, Buc., Em., 1977, vol. III, Buc., Em., 1978, vol. IV, Buc., Em., 1980  Săptămâna nebunilor, Buc., Alb., 1981 (ed. a II-a, Buc., Alb., 1985)  Ianus, Buc., Ed. Gramar, 1993.
REPORTAJE, IMPRESII DE CĂLĂTORIE. Pe-un picior de plai..., Buc., ESPLA, 1957  ...Cât în 7 zile, Buc., ESPLA, 1960  Cu o torţă alergând în faţa nopţii, Buc., Em., 1972  Foamea de spaţiu, Buc., EPL, 1969  Jurnal în China, Buc., Em., 1970 
Pe-un picior de plai, Buc., Sp.-T., col. "Oameni şi locuri din România", 1978 (cupr. toate textele din Pe-un picior de plai, Buc., ESPLA, 1957 şi unele texte din ...Cât în 7 zile, Buc., ESPLA, 1960).
JURNALE DE CREAŢIE. Jurnal, Buc., EPL, 1966  Caietele Princepelui, vol. I, prez. graf. de François Pamfil, Cluj, D., 1972, vol. II, Buc., Em., 1973, vol. III, Buc., Em., 1973, vol. IV, Buc., Em., 1974, vol. V, Buc., Em., 1975, vol. VI, Buc., Em., 1977, vol. VII, Buc., Em., 1981.
TEATRU. Teatru, Buc., EPL, 1968  Să nu-ţi faci prăvălie cu scară, piesă în trei acte, Buc., Em., col. "Rampa", 1975.
CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ. Măştile lui Goethe, Buc., EPL, 1967  O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia română contemporană, Buc., Em., 1975 (cupr. şi o bibl.)
VERSURI. Osânda soarelui, Buc., Tin., 1968.


*

Scenarii pentru filmele Haiducii, 1965, Procesul alb, 1966, Răzbunarea haiducilor, 1967, Răpirea fecioarelor, 1968, Haiducii lui Şaptecai, 1971, Zestrea Domniţei Ralu, 1971, Săptămâna, 1971, Facerea lumii, 1971, Urmărirea, 1971 (7 serii a 55'), Un August în flăcări, 1973 (13 serii a 55') etc.
Traduceri din Humphrey Cobb (în colab. cu Andrei Ion Deleanu), Hans Marchwitza (în colab. cu Andrei Ion Deleanu), Joseph Priestley (în colab. cu Andrei Ion Deleanu), William Faulkner (în colab. cu Andrei Ion Deleanu), Panait Istrati, Thomas Mann (în colab. cu Andrei Ion Deleanu), Konstantin Mihailovici Simonov (în colab. cu Vladimir Kogan şi Grigore Tatus) etc.
Prefeţe la volume de Felix Aderca, Bálint Tibor, Mihai Bandac (album), Coloman Braun, Traian Chelariu, Ioan Chirilă, Viorel Dinescu, Mihai Flamaropol, Dan Er. Grigorescu (album), G. Mitroi, Teresa Maria Moriglioni-Drăgan, Dan Mutaşcu, Octavian Paler, Enache Pascale, Adrian Păunescu, Marius Popescu, P. Severov şi N. Halemski, René de Solier, Alexandru Stark, Constantin Teaşcă, Corneliu Vadim Tudor, Pan V. Vandaros etc.