Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de memorialistică:
Eternul feminin - o ipoteză „tehnică“ de Gabriel Coşoveanu

Adrian Sângeorzan, Între femei, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2013, 239 pag.

Deşi cartea analizată aici aparţine unui ginecolog româno-american, prin urmare are un titlu din sfera pură a denotativului, ea se poate priza ca o radiografiere a moravurilor americane de astăzi, ca o suită de flash-back-uri în România ceauşistă şi, peste toate, ca un autoportret, cu o discretă parte colorată de un umor liric, partea leului, ca număr de pagini, revenind problematicii adaptării. Autorului, născut în România anilor ‘50, îi vin gânduri de ducă de timpuriu, când observă reaua corelare între valorile individuale şi starea sistemului, controlat prin frică, foame şi frig. Şi, mai presus, în context, de un dispreţ suveran pentru viaţa entităţii umane, concretizat, dincolo de penuria din spitale, de politica demografică a autorităţilor comuniste. Numărul femeilor moarte din cauza rânduielii absurde nu e stabilit, dar cifrele vehiculate produc revoltă, stupoare şi riscă să conducă la generalizări nedrepte pentru o breaslă ori alta. Clivajul dintre performanţa individului şi statisticile catastrofale ale instituţiei medicale generice seamănă – şi parcă aspectul s-a perpetuat – cu ceea ce se întâmplă în educaţie. Nouă, medicilor sau dascălilor, ni se pare că nu poţi construi mai nimic încercând să capacitezi un popor prost ajutat, din raţiuni financiare, din unghiul sănătăţii fizice şi cerebrale. Dar poate că e simplă impresie de-a noastră, câtă vreme ea nu trezeşte conştiinţele decidenţilor unui neam. Oricum, Adrian Sângeorzan, ardelean cumpănit (o tautologie?) şi bun comparatist de continente, constată diferenţele între cutume şi practici, observă eficienţa americană, ca şi micile bizarerii de acolo, fără să idealizeze ceva, şi, mai ales, fără să demonizeze vreun tronson al ţării natale. „Metoda“ lui favorită, în calitate de prozator, este exemplificarea, care conţine, fatalmente, termenii tehnici de rigoare, dar nu abundă în asta, ci trimite direct la tipologii. Găseşti în volum tot felul de cazuri, respectiv tot soiul de tipologii, ca şi situaţii tensionate, inevitabile într-un spital, ceea ce ar aminti unor pasionaţi de seriale TV de dinamismul şi adrenalina caracteristică salvării de vieţi din Chicago Hope sau Doctor House. Doar că aici e vorba de unul dintre cele mai mari spitale din Queens, Jamaica Hospital, o reflectare fidelă, prin componenţa corpului medical, a melting-potului american, şi în mod sigur un furnicar, frate bun cu neprevăzutul şi cu suspansul, în care cei nerezistenţi nu au ce căuta. Cel mai „instructiv“ palier al acestor amintiri şi reflecţii mi se pare clădirea de sine, nescutită deloc de ezitări, oboseală sau gând al abandonului. Tinerii actuali, cu idealisme cosmopolite, ar repera un vademecum precum un duş rece, incomod de felul lui, dar necesar şi sigur furnizat de un personaj-martor onest.
A fi între femei, din perspectiva unei anumite meserii, stârneşte interesul şi intrigă din raţiuni inutil de precizat. La tot pasul descoperim ipostaze ale maternităţii care, dincolo de miracolul aducerii pe lume a unei gâgâlice care ţipă, dar care stârneşte cele mai mari emoţii cunoscute de rasa noastră, ne supun, încă o dată, testului acceptării diversităţii. Citim despre câte o mamă atât de tânără încât, după naştere, încă internată, are în pat păpuşi şi cărţi de colorat, în vreme ce mama sa alăptează, simultan, copilul fiicei şi pe al ei însăşi, născut aproape concomitent cu celălalt. De asemenea, aflăm de gravide care mănâncă var, scrum, tencuială, dar şi săpun, câte unul pe zi, prilej pentru autor să renunţe de a se mai spăla cu marca preferată de femeie, care era şi a lui, dar în scopuri obişnuite, şi apoi să accepte că nu ştie să răspundă la întrebarea candidă privitoare la eventualitatea nocivităţii consumării de săpun. El enunţă sec: „Nu învăţasem despre aşa ceva la Medicină“. Apar şi alte istorisiri cu forme ale depresiilor de după naştere, cu obsesii legate de Vaginal rejuvenation, cu femei ipohondre şi apucături etnice aparte, care deconcertează medicul până la a-l obstrucţiona să-şi ducă la capăt misiunea, în special că e un ginecolog bărbat. Să adăugăm că lectura te prinde mai ales prin contextualizarea permanentă, prin indicarea mecanismelor societale şi pericolelor ce pândesc la tot pasul, cum ar fi darea în judecată de către vreun părinte a cărui progenitură începe - uneori după ani! - să se comporte ciudat, iar el simte nevoia, ori e sfătuit de avocaţii celebri din Manhattan, să impute chestiunea respectivă obstreticianului. În plus, conform influentei political correctness, e imperios a te feri de întrebările invazive, uneori necesare pentru a evita malpraxisul, dar sensibile pentru că se iţesc la graniţa dintre ginecologie şi sexologie. Adrian Sângeorzan vine cu o carte captivantă, alegră, care face conexiuni subtile între viaţa intrauterină şi „renaşterea“ în Lumea Nouă, între visurile proprii şi racordarea lor la ritmuri categoric pragmatice.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara