Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Emoţie de toamnă de Alex. Ştefănescu

Dan Moruzi (născut la 15 ianuarie 1945) scrie versuri încă din adolescenţă, dar, fiind un risipitor, le-a adunat abia acum într-o carte. Stabilit la Braşov (unde este în prezent redactor la studioul local TVS), a beneficiat de prezenţa în acelaşi oraş a cunoscutului artist Gabriel Stan, care i-a completat volumul cu ilustraţii de un remarcabil rafinament.
Poemele merită să fie tratate astfel, pentru că au toate o linie elegantă, specifică poeziei de altădată. Nu este vorba de o eleganţă rece, ci de o esenţializare decisă a emoţiilor, de ordonarea unor trăiri intense. Autorul şi-a însuşit atitudinea faţă de poezie a clasicilor, care aveau sentimentul că sapă cuvintele în marmură (spre deosebire de poeţii de azi, care procedează ca şi cum ar scrie cu o nuia pe suprafaţa unei ape).
Nu întâmplător, multe dintre cuvintele folosite de Dan Moruzi sunt livreşti. Nu le-am putea auzi niciodată rostite spontan de oamenii de pe stradă, oricâte investigaţii am face: hlamidă, prinos, pavăză, izbăvire, tolbă, horbotă, odaliscă, mătănii, pizmaş, himeră, Prier, Florar, obol, smirnă, maşteră, liman, nălucă, a prefira, proră, flintă, pribeag, ţarină etc.
Această predilecţie lexicală nu este favorabilă receptării poeziei lui Dan Moruzi, care pare să aparţină altui timp. Unul dintre poeme, Bine, evocă destul de precis eminescianismul, prin graţia jocului erotic şi muzica versurilor:
"Te iubesc, vino cu mine!/ I-a spus el cu glas duios./ Ea răspunse numai Bine!/ şi-a privit sfioasă-n jos.// Nu-i ca tine mai dorită/ Dintre câte nume au!/ I-a spus Bine! iar, vrăjită/ şi ochi mari la el priveau." etc.
Alte poeme, sentenţioase, grele de înţelepciune, par traduceri din Shakespeare:
"Nu pune porţi simţirii, rost nu are./ De ne-nchinăm şi minţii şi iubirii,/ Să-ţi înflorească faţa ca o floare,/ Să-ţi râdă ochii de preaplinul firii.// Şi când un cânt mai trist îngână clipa,/ tributul să-l plătim totuşi gândirii,/ Norocul să ne-atingă cu aripa,/ Iubita mea, din geana amintirii." (fără titlu) etc.
Dincolo însă de aceste atingeri pe care le face cu poezia tradiţională, cartea lui Dan Moruzi are un miez liric incandescent, numai al ei. Starea de spirit dominantă o constituie nostalgia (asociată uneori cu un fin umor). Poetul nu se instalează aproape niciodată în prezent. Pentru el există numai ceea ce nu mai există. Irealitatea trecutului constituie realitatea poeziei lui:
"Ciupercile ce-mi încântau copilăria,/ Din umbra deasă a Dumbrăvii mele/ pierdute-s azi şi moare Stejăria,/ Sub fier-beton, moloz şi tinichele.// Pârâul între maluri scurge zoaie/ şi-n rădăcini cotrenţele anină,/ Împotmolind în diguri de gunoaie/ Obleţii cu miros de motorină.// Crăpaţi şi strâmbi sunt prunii din grădină,/ Iar Căprăria-i tristă şi uscată,/ Frunza-n stejari e arsă şi puţină;// În iarba cenuşie şi sărată/ Visez sub crengi pălite de rugină,/ Splendidele ciuperci de altădată."
Sonetul (antologic) are drept motto două versuri din­tr-un cântec lăutăresc din timpul comunismului:
"Să trăiască combinatu'/ Că mi-a angajat bărbatu'!"
Contrastul dintre stiluri este de efect, dovedind un sigur instinct artistic. Cinismul involuntar al versurilor populare evidenţiază, până la a face de neuitat, nostalgia poetului.
Foarte frumoase sunt poemele de dragoste, a căror esenţă o constituie tot nostalgia. Poetul evocă visător momente fericite trăite cândva, făcând cu întârziere mărturisiri stranii, pe care nu le-ar fi putut face în prezenţa iubitei:
"Plecam la un picnic şi purtai o fustă din bluejeans,/ cu capse,/ Cred că deja te priveam ciudat când ieşeam din oraş,/ Căci imaginam oasele subţiri din braţe şi coapse,/ Din care s-ar fi putut face un fluieraş.// Unde-am oprit, iarba era mare şi mătăsoasă,/ Pe sus se destrămau coame de nori în rătăciri sihastre;/ Am aşternut acolo, jos, pătura şi faţa de masă./ Pe mine mă intrigau oasele tale, oasele noastre./.../ Dar vinul era bun, sandwich-urile proaspete,/ iarba moale,/ Vântul plimba zdrenţe de nori deasupra noastră,/ Iar eu îmi imaginam cântând, lungi şi delicate,/ oscioarele tale/ Din braţe, din coapsele pe care se mulase/ fustiţa albastră..." (Obsesie mioritică)
În sfârşit, mai trebuie amintite poemele de inspiraţie religioasă. Ele se bazează nu pe o mistică, ci pe o sensibilitate metafizică, rar întâlnită la poeţii de azi. O undă de nostalgie străbate şi unele dintre aceste poeme. Este vorba de nostalgia unui "viitor de ieri", din timpuri primordiale, nemăsurate şi nebuloase:
"De starea de veghe mentală sătul,/ Din praful terestru la capăt de drum,/ Mă-m­bie iar gândul, bezmetic des­tul,/ Spre starea prima­ră, întors în nicicum.// Şi, poate, dorind viitorul de ieri,/ În care prin beznă lumina
se-ascunde,/ Se vrea suspen­dat într-un nou nicăieri,/ Nelocul căruia îi spunem niciunde."
Versurile lui Dan Moruzi au acea rezonanţă în conştiin­ţa cititorului pe care o are numai poezia bună, tradiţiona­lă sau netradiţională. Totul este ca autorul să nu ne mai lase să aşteptăm încă patruzeci de ani până la publicarea următorului său volum.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara