Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Scrisori portugheze:
Emigrantul portughez (I) de Mihai Zamfir


C înd pleacă în lume şi îşi părăsesc ţara (mai ales din raţiuni economice), portughezii - odată ajunşi pe alt continent, într-o altă lume - nu uită niciodată că sunt portughezi: aduc cu ei nu doar valizele, ci şi casa, modul de viaţă, habitatul - simbolic, desigur. Popoarele mari, cu vocaţia cuceririi, pleacă în lume pentru _a-i supune pe localnici, impunîndu-le acestora modul de viaţă al stăpînitorilor. Popoarele mici, fără vocaţie conchistatoare, odată ajunse în loc străin, nu au decît o singură grijă, aceea de a-şi face uitată originea, de a se integra cît mai repede noului spaţiu, pentru ca nu cumva să se bănuiască de unde au venit (Românii aparţin prin excelenţă, vai!, acestei a doua categorii).

Dintre cele două soluţii extreme, portughezii aleg varianta de mijloc, atît de specifică lor psihologic vorbind: nu au vrut sau nu au putut să-şi impună celorlalţi prezenţa prin violenţă, ci au rămas pe cît posibil ei înşişi; existenţa lor sfîrşeşte prin a fi observată de localnici, mai întîi cu oarecare curiozitate, apoi cu admiraţie, în cele din urmă chiar îndrăgită.

Dacă portughezii "şi-au luat casa cu ei", asta nu înseamnă izolare şi ghetou, dimpotrivă: nu există oameni mai sociabili şi mai deschişi! O fac însă mereu în manieră proprie, încercînd să aducă la ora portugheză, pe nesimţite, mici aspecte ale vieţii din jur. îndată ce cîteva zeci ori sute de familii portugheze se stabilesc într-un orăşel din Canada, Venezuela, Australia, Africa de Sud ori Statele Unite, apar acolo imediat brutării portugheze, cofetării portugheze, echipe de fotbal şi, desigur, restaurante portugheze unde se cîntă noaptea fado-urile Amáliei. Pata de culoare a fost pusă şi nimic n-o mai şterge. Localnicii (nord-americani, brazilieni, sud-africani) se obişnuiesc imediat cu stilul noilor veniţi şi încep să-l considere aproape ca pe al lor. Urmaşii lui Vasco da Gama nu se lansează în politică, nu fac caz de milenara lor cultură, nu au revendicări naţionale ori religioase; în schimb, oferă vieţii de zi cu zi acele mici corecţii şi ajustări care fac existenţa mai agreabilă şi lumea mai bună.

Pe continentele american, african sau australian, acolo unde comunitatea portugheză a devenit de multă vreme semnificativă, bucătăria, muzica, manierele portugheze au ajuns termen de referinţă şi chiar model. în loc să se închidă în propria cochilie, portughezii invadează - eficient şi discret - cele cinci continente, oferind valori de aparenţe modeste, dar fără de care traiul zilnic ar fi mult mai greu.

Guvernele de la Lisabona nu se prea preocupă de ei, deoarece portughezii din cele patru colţuri ale lumii au aplicat, instinctiv, cea mai bună politică: obţinerea unui loc distinct, fără a-i supăra însă în nici un fel pe cei din jur. Iată virtuţile cuprinse în formula Aurea mediocritas ridicate la rangul de principiu ontologic!