Mi-aş fi dorit foarte mult ca, în acest articol, ultimul din anul 2016 şi cel mai apropiat de Crăciun, să pot oferi corespondenţ ilor ca şi cititorilor laude şi versuri care să- i bucure. Ar fi mers chiar şi o proză de calitate. Din păcate sacul poştaşului deghizat în Moş Crăciun a fost sărac în daruri frumoase. Indiferent de asta, conştient că literatura valoroasă nu aşteaptă ocaziile festive, voi continua să aştept texte care să fie demne de publicat şi să stîrnească admiraţia. Doresc tuturor corespondenţilor şi cititorilor acestei rubrici sănătate şi inspiraţie, să întîlnească la anul şi la mulţi ani miracolul literaturii. Sărbători Fericite!

Adriana Tomoni. Poeziile dvs., destul de corecte prozodic – ceea ce este o calitate deloc neglijabilă, deşi perfecţiunea e departe – sînt destul de subţiri la capitolul originalităţii. Cum temele sînt finite, e bine să le abordaţi dintr-o perspectivă nouă, să spuneţi lucrurile precum nu s-a mai spus şi cum noi, cititorii, nu ne aşteptăm să le auzim. Altfel, de ce am asculta aceeaşi melodie cîntată mai stîngaci: Aleşi sau răstigniţi să scriem poezie,/ să-ntindem sufletele la mezat,/ pedeapsă ni-i răsplata ce-o să vie,/ că am atins în versuri stele, cu păcat. În această strofă, care face parte dintr-o „artă poetică” rezultă că poezia este o pedeapsă comparabilă cu răstignirea, pronunţată împotrivă-ne pentru un păcat grav, similar cu cel originar (am atins, prin versuri, stele). Zăresc doar ochii perlelor din scoici,/ nu sunt surfer ce ştie valul,/ spiralic, (sic!) nechemate voci,/ dureri în palme-mi pun/ şi îmi arată malul. / Lacrima ce-mi curge pe obraz,/ o pun în rima unui vers,/ aripi îi cresc şi-apoi îl las,/ să plece lin în univers. Scoici nu rimează cu voci. Iar vers rimează cu Univers, atît de clar încît rima s-a tocit rău de tot. Iubirea-n taină o cunun,/ în catedrale de cuvinte,/ cu poezia o adun,/ în cufere de-argint,/ păstrate-n locuri sfinte. Această strofă o cam contrazice pe cea iniţială. Este un semn că nu e prea clar pentru dvs. ce-aţi vrut să ne comunicaţi, iar de la un punct încolo nici nu ne mai interesează pentru că vă suciţi „spiralic” în jurul a ceva ce nu puteţi accesa. Restul textelor sînt la fel, vagi şi fără tensiune. Într-un loc, sinceritatea biruie: Este gălăgie mare în mintea mea/ dar sufletul, sufletul mi-e liniştit, în pace. Nu e bine că aveţi sufletul liniştit şi că rumoarea din minte vă îngijorează! Încercaţi să ajungeţi la starea contrară: sufletul neliniştit, iar mintea (cîtă este) foarte lucidă.

Constantin Porojan. Reţin mesajul din întrebarea (urarea) dvs., înlăturînd modul deplorabil în care este formulată şi lipsa rimei la primul distih: Eu cred că-n această lume/ Pentru noi ar fi mai bine,/ Să fim cu toţi fericiţi,/ Fără semeni necăjiţi! Şi convingerea mea este că, decît să fii sărac şi bolnav e preferabil să fii bogat şi sănătos. Dar sănătatea, ca şi talentul de a face versurile să sune din coadă, nu ne sînt date tuturor. Din acelaşi grupaj, m-a amuzat fabula Trei pui de lei şi elefantul prin efectul ei involuntar ilariant. Ar fi păcat să nu citez: Trei pui voinici de lei/ Considerându-se ca nişte zmei,/ Prin savană ei mergeau/ Şi pe... vecini îi deranjau. Vă daţi seama ce aşteptare tensionată au indus punctele dvs. de suspensie! În faţa lor apare elefantul (Cu trompa fluturată-n vînt – e ciudat ce impresie vă faceţi dvs. despre trompa elefantului pe care doar o tornadă ar face-o să fluture). Puii de lei (vedeţi că e şi un cîntec cu acest titlu, sper că n-aţi vrut să-l parodiaţi) se arată imuni la dojenile pachidermului. Atunci elefantul schimbă foaia/ Îi prinse-n trompă de-i lua… Gaia. Morala virează în politic: Cu poporul nu îţi merge,/ Chiar de eşti tu fiu de rege! Pînă acum nu era vorba de niciun „popor”, ci de elefantul justiţiar. Mi-aş dori să fiu eu elefant şi dvs. pui de leu. Dacă îmi va aduce Moş Crăciun un elefant o să-l trimit la dvs.

Aştept în continuare, şi în anul 2017, textele şi opiniile dvs. numai la adresa: posta.romlit@gmail.com