Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critică Literară:
El. Zic eu... de Cosmin Ciotloş


Un frumos exerciţiu de imaginaţie este să încerci reconstituirea poemelor unui personaj seducător ca Seymour Glass doar din felul în care creatorul său, Salinger, le povesteşte. Mi-amintesc cum un poem, ingenuu şi mascat atroce, e centrat pe o fetiţă care suceşte gâtul păpuşii sale înspre Seymour, pentru a-l putea admira împreună. Măcar la fel de frumos e să decoperi, citind, poezii pe care, la o adică, le-ar fi putut scrie (ipotetic) personajul salingerian. În recentul volum Eu. Zise el (Editura Vinea, 2005), George Geacăr mă surprinde cu versuri ca acestea: ,de sub plapuma desfăcută ochi azurii!/ drace!/ era păpuşa raluca/ pusă acolo să doarmă. Păpuşa Dianei/ obosită de cât a stat în vitrină cu preţul pe ea./ peste zâmbetul meu se lasă semiîntunericul serii/ cine să-l vadă". Nefiresc lucru, însă plăcut surprinzător, acela de a semăna, în scris, cu un personaj. Poate că exemplul anterior n-ar fi tocmai inutil în tranşarea incertitudinilor de încadrare ale poeziei lui Geacăr, cu umor rezumate de Al. Cistelecan în postfaţă.

Uşurinţa cu care Geacăr a fost catalogat, încă de la debutul din 1997, drept optzecist, ni se pare, acum, susţinută de tot mai puţine argumente. Citadinul nu are vitalitatea ludică din poezia lui Florin Iaru, ci, mai curând, necesitatea pe care Seymour o descoperă ca apăsătoare: trăieşti în toate aceste realităţi, te foloseşti de ele zi de zi, de ce să le eviţi atunci când e vorba de scris? Iată de ce (şi în ce fel) apar străzile, blocurile, semafoarele din cartier în poeziile lui George Geacăr: ,gheorghe! mă strigau ai mei din sat/ gheorghe! i-am zis semaforului/ pune-mi şi mie o culoare bună./ el se lăsa greu/ cu toate că-i dădusem numele meu de copil./ câte-o jumătate de oră mă făcea să aştept..." Cel puţin neobişnuit e şi blocul ,micro doişpe", scenă pentru câteva hierofanii succesive. Dincolo de acestea toate însă, lumea din text e normală, trăind o linişte fără artificii. Cum fără artificii este şi logica teoretică a lui Geacăr, lipsită de curenţi de adâncime, esenţiali la majoritatea optzeciştilor. Atunci când exersează pe terenul teoriei, el nu se poate debarasa de liniarităţi, adesea neconcludente: ,cum ajunge ceva/ să fie poetic? ş...ţ el se uită la mine/ senin încercând să mă convingă să cumpăr/ deşi literar nu există" ori ,iată-mă vesel în animaţia străzii/ încercând să vând o întâmplare reală drept text literar" ori ,eu. o persoană imaginară, un narator". Observaţii legitime, punctate rapid, în nota minimalistă a lui Geacăr, dar private, cumva, de naturaleţe. Ele pot decripta, nu şi semnifica. Fraza scurtă, cu o ritmică internă convingătoare pe de-a-ntregul, sublimările şi construcţiile narative de aici nu sunt compatibile cu nici un fel de teorii. Finalitatea şi substanţa lor e cu totul în altă parte. De altminteri, încă din titlu se insinuează un mecanism al minimalismului: cunoscutul vers al lui Rimbaud (,je est un autre") e tradus în termenii mai stricţi ai dicţiunii şi ai punctuaţiei severe. Eu este un altul, atâta vreme cât trăim în limbaj. Şi cât ţinem, ipocrit, pasul cu el: ,spune ce ţi se-ntâmplă. spune tot/ despre ce ţi se-ntâmplă ş...ţ greu e să spui/ ce e chiar acum". Transcrierea este orientată în alt sens decât cel biografic, timpul real aparţine unei poeticităţi gata existente. Criteriul nu e al faptelor, anodinul e o întâmplare, ne-o demonstrează versurile excelente, numeroase, ale volumului: ,ce bine ar fi să visez la noapte cămaşa cea nouă!/ şi nu treizeci şi trei de porţelanuri identice/ strângându-se între ele să-mi facă loc". Fără nici o altă miză lingvistică decât o anumită sacadare, totuşi, un fragment ca acesta rămâne formidabil: ,Eram cu prietenii/ desenam cu degetul pe masa udă o ancoră/ era bine/ ancora dispărea repede". Cine vorbeşte acum? Câţi ,naratori" sunt vizaţi de un poem? Nu e deloc o preocupare forţată, de vreme ce poeziile lui Geacăr sunt bine populate de voci. ,El" e de fiecare dată altcineva, chiar şi blocul ,micro doişpe", iar întrebărilor retorice li se dau, constant, răspunsuri: ,se plictisesc şi morţii?/ dacă putrezitul ar fi plicticos/ n-ar fi cimitirele pline". Multele, prea multele interogaţii, diversifică, de fapt, vorbitorii, nu limpezesc nimic. Mai putem crede în ficţiunea unui singur vorbitor când citim note delimitate la (tot ce se poate...) propriul discurs: ,dar de unde, frate ?/ cine mai e atâta de fraier/ (să ducă atâta greutate în el/ degeaba. n.m.)" Fără alterări sau remuşcări, limbajul (unul şi acelaşi) migrează, se întrupează pe neaşteptate, cu o conştiinţă a autonomiei în care numai Raymond Federman a mai crezut cu atâta tărie. Oralitatea moderată a acestei poezii constituie, în condiţiile date, un avantaj. Întregul ciclu de Imersiuni e un soi de ,poveste a vorbei" dinaintea naşterii limbajului, scopul tuturor descinderilor fiind găsirea cuvântului (nu neapărat ,le mot juste"): ,diana are un an şi jumătate/ şi încă nu vorbeşte", ,parcă mi-e frig. parc-aş vorbi din apă". Graţia cu care Geacăr îşi construieşte fiecare amănunt e admirabilă: ,atâta decizie/ eu n-am avut niciodată! talpa a croit văi/ în carnea de plastic. pas apăsat/ determinare/ eu cum de n-am toate astea? piciorul meu cum de are/ ce eu nu am? , Mai nimic din ceea ce poate fi privit nu scapă unui ochi, am putea crede, poliedric. Puţine excepţii, tot verbioase, dar neglijente sunt cele două confesiuni ale lui ,nea Olteanu", piese inferioare printr-o coborâre a registrului, nu neapărat spre obscenitate, cât spre explicit.

Cu acest al treilea volum de poeme, deloc inegal, dar de o limpiditate care permite să se vadă şi bijuteriile, şi nereuşitele, lui George Geacăr îi reuşeşte de minune un exerciţiu de prestidigitaţie: oricâţi vorbitori ar admite, limbajul lor va fi mereu unul şi acelaşi. Minimal şi lipsit de preţiozităţi. Totuşi, oricâte ,euri" se vor fi auzind, vor da seamă, cu toatele, despre un singur ,el".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara