Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
EFECTUL DE ECOU de Mihaela Anghelescu Irimia




Într-un studiu din 1990, Stephen Greenblatt explica notiunea de cultură ca ecou al antropologiei "clasice" gen Edward Tylor, adică un "tot care include cunostinte, credinte, arte, morală, legi, obiceiuri si orice alte deprinderi dobândite de către om ca membru al societătii"1. Întemeiată pe dialectica acceptare - respingere, identificare - separare, includere - excludere, cultura se profila si ca un joc al principiilor, în ultimă instantă freudiene, cunoscute drept al plăcerii si al durerii. Înglobând în sfera sa tipuri de atitudine, modele de practică socială, valori recunoscute individual si, mai ales, colectiv, o subtilă si mereu ajustabilă grilă de (de)codificări simbolice - toate acestea găzduite de (mai) cuprinzătoare structuri sociale -, cultura apărea, în definitia părintelui noului istorism, drept efect al contextualizării si pozitionării. Un fenomen funciarmente marcat de contingentă. Un fenomen, în fond.

Insistenta cu care Greenblatt, celebritatea de la Berkeley si Harvard, visiting professor la Berlin si Londra, obisnuitul locului la Oxford si Cambridge si conferentiar în toate marile universităti ale lumii, revine la cultură prin/ca obiecte materiale, fie acestea lavite sau aur, cereale sau platose, războaie de tesut sau geme princiare, confirmă atasamentul celui mai mare shakespeariolog contemporan la principiile criticii postmoderne. Precum nu mai putin celebrii "analisti" francezi ori reprezentantii scolii de la Frankfurt, Stephen Greenblatt întelege fenomenul cultural într-un intim raport de continuitate si contiguitate cu ansambul manifestărilor ce dau identitate societătii umane oriunde si oricând. În fapt, ca si pe precursorii săi, îl interesează performantele culturale într-un anume loc si timp. Programatic, profesorul-cercetător le cere studentilor si îsi impune lui însusi să "verifice" calitatea de "adevăr pragmatic" a celor conchise pe seama unuia sau altuia dintre textele literare alese ca esantion prin comparatia cu texte de altă natură si cu altă finalitate.

La Harvard, unde l-am cunoscut, Stephen Greenblatt savura alături de graduatii din seminarul Shakespeare and New Historicism lectura în paralel a unui text juridic de secol al XVI-lea si a unei scene din Regele Lear, a unei scrisori de dragoste si a declaratiilor de fidelitate ale cuplului Romeo si Julieta, a unui testament si a unui fragment din Hamlet. Metoda ne este astăzi cunoscută: sunt dezarhivate "texte culturale", a căror diferentă si compatibilitate reciprocă sunt un efect multiplu, ele fiind manifestări ale unui hic et nunc depus în aceleasi semne grafice, împărtăsind valori, ritualuri si protocoale ale aceleiasi comunităti si decupând lumea după aceleasi tipare mentale. Postmodern, Greenblatt aduce în acelasi plan textul canonic shakespearian si sentinta dată de un judecător elisabetan, registrul contabil al unei mănăstiri din timpul lui Henric al VIII-lea ori un ordin semnat de o căpetenie militară. Îl interesează, adică, să probeze in vivo valabilitatea asertiunilor in vitro, anume că există o textualitate a istoriei, asa cum există o istoricitate a textelor.

Cariera academică a lui Stephen Greenblatt este, metonimic, chiar evolutia studiilor literare, devenite, de-a lungul unui pătrar de veac, tot mai clar studii culturale. După o primă analiză sistematic formalistă a unui text de Sir Walter Ralegh, Greenblatt pătrunde cu tot mai multă convingere în stufărisul culturii elisabetane. Îl ajută enorm mediul si mijloacele exceptionale de lucru: despoaie fisiere si cercetează arhive de mare tinută, beneficiază de burse speciale de studiu, are acces la o întreagă retea de institutii conexe, desfăsoară a fascinantă activitate alimentată de informatii si metode din diferite domenii umaniste. I se configurează o poetică a culturii în anii '80, când aria sa de interes se întinde de la Morus la Shakespeare, cu accent pe (auto)modelarea eului si diversele efecte ale reprezentării. În sfârsit, cartea de căpătâi din '88, Shakespearean Negotiations, debutează cu acum faimoasa formulă: "Am început cu dorinta de a sta de vorbă cu mortii."

Atât de profunde sunt urmele lăsate de profesorul bostonian în campusurile revolutionarei Coaste de Vest, apoi pe Coasta de Est si, de peste un deceniu, în toate catedrele universitare de engleză care se respectă, încât studiile elisabetane cu greu mai pot fi concepute în afara parcursului său critic. Monumentala editie Norton Shakespeare din 1997 (incluzând două texte smulse uitării timpului doar în urma travaliului tenace al acestui minunat om) încununează seria de volume de referintă prin care Stephen Greenblatt a trasat o nouă imagine a Angliei abia trecută la protestantism. Este ceea ce ne-a lăsat ca ecou exceptionala conferintă Hamlet in Purgatory, parte a unui studiu compact în curs de aparitie la Princeton University Press.

La invitatia Colegiului "Noua Europă" (rector fondator prof. dr. Andrei Plesu), Stephen Greenblatt (Harvard) si sotia sa, Ramie Targoff (Yale), s-au aflat la Bucuresti în zilele de 15-17 octombrie. În pofida marginii de timp pe care si-au luat-o din înteleaptă circumspectie, participantii la regalul oferit îsi acceptă stoic conditia de actori autentici ai faptului cotidian din care se acumulează efectul de istorie cu tâlc. Înghesuiti peste tot în încăperile de la parter si etaj, asezati pe podea, pe treptele scării interioare, în jurul copiatoarelor, pe pervaze, în antreu si oficiu, în dependintele si pe terasa distinsului institut de studii avansate, cei prezenti urmăresc cu sufletul la gură splendida etalare de eruditie si eleganta demonstratie a profesorului care vorbeste despre tezaurul european de memorie. Această ultimă cercetare l-a îndreptat către testamente si indulgente catolice, ritualuri de pomenire si scenarii cu zâne si vrăjitoare - căzute, toate, în disgratia proaspăt convertitului Henric al VIII-lea. În doi ani si jumătate monarhul produce un adevărat cataclism mental la nivel comunitar, prin desfiintarea mănăstirilor, evacuarea mobilierului din marile catedrale si interzicerea procesiunilor religioase. Ca în orice moment de descumpănire, literatura tip samizdat capătă un plus de eficientă. Unei supplicatio ilegale menită ajutorării cersetorilor i se adaugă o alta, semnată de însusi Thomas Morus, dregătorul scarificat pe principii "ideologice" de un suveran neînduplecat. În acest din urmă text paraestetic aflăm cât de importantă era pomenirea mortilor de către rudele rămase în viată.

Un "Remember me!" multiplu răsună din coridoarele încă profund catolice ale unui spatiu public fortat la severă austeritate. Este ecoul al cărui ecou literar se citeste în suplicatia fantomei regale din Hamlet. "Remember me!" îi cere părintele fiului rămas zălog într-o lume care si-a pierdut reperele. Tranzitia prelungită - cum altfel? - este propriul ecou în Anglia reginei fecioară. În jurul anului 1600 dialogul mortilor cu viii resimtea acut desfiintarea celui de-al treilea spatiu simbolic, Purgatoriul. Moartea Elisabetei, în 1603, era ecoul public al socului familial înregistrat prin decesul lui John Shakespeare, tatăl dramaturgului, la numai câtiva ani după stingerea fiului lui Will, tânărul pe nume Hamnet... În testamentul lui John Shakespeare Stephen Greenblatt a identificat formula-cheie de înduplecare a celor de aici, în contul celor plecati: un "Remember me!" colectiv.

Nici un anglist serios nu poate ignora demersul greenblattian, decât cu riscul de a se autodesfiinta, de a fi fantoma unui timp apus, care îngână patetic suplicatia de mai sus, încearcă trucuri de pomenire, dar rămâne un vis, un fum, o boare - nu trupul istoriei, a cărui materialitate o caută si o cercetează, rembrandtian, profesorul. Ecou al acestei întâlniri cu exceptia, rândurile trimise doamnei Anca Oroveanu, director academic al Colegiului "Noua Europă", parafează impresia pe care i-au produs-o intelectualii români cu care a dialogat numărul unu al criticii shakespeariene. "Nici Sorbona", îmi mărturisea Stephen Greenblatt pe aeroport, înainte de plecare, "nu se poate lăuda astăzi cu acest gen de rafinament cultural!" Mă gândesc, de aceea, că voci de asemenea răsunet ar trebui să prefateze mai pregnant un colectiv "Remember me!" articulat din purgatoriul tranzitiei istorice si pe care noua Europă nu ar avea motive să nu-l capteze în limba lui Shakespeare. Efectul de ecou...


__________
1 Stephen Greenblatt, "Culture", în Frank Lentrichia & Thomas McLaughlin, Critical Terms for Literary Study, The University of Chicago Press, Chicago, 1990, p. 225.