Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La o noua lectura:
Edgar Papu de Alex. Ştefănescu


Fastul declinului
În mod obişnuit, la şaizeci de ani se încheie o carieră. Se primesc mesaje de felicitare, decoraţii, titluri academice. Edgar Papu abia s-a lansat la această vârstă.
Este adevărat că şi-a făcut cunoscută vocaţia încă din tinereţe (în 1934 colabora deja la selecta Revistă de filosofie). N-a avut însă precocitatea impetuoasă a lui Mircea Eliade, iar după război a mai şi pierdut timp preţios străduindu-se să supravieţuiască - spiritual şi fizic - persecuţiilor la care l-a supus regimul comunist. în orice caz, până prin 1967-1968 rămăsese un autor de planul doi. Şi se părea că aşa urma să-l înregistreze istoria literaturii române.
Iată însă că dintr-odată, în plină senectute, pentru Edgar Papu a început a doua tinereţe. Sau poate doar s-a declanşat acea melancolică şi misterioasă revărsare de frumuseţe a declinului, pe care el însuşi o descrie în paginile despre baroc: "în clipa când un simplu val coboară şi se sparge, el are o aparenţă mai somptuoasă nu numai decât atunci când se ridică, ci şi chiar decât atunci când şi-a atins creştetul. Acum el se desfăşoară larg, iar suprafaţa sa, încetând de-a mai fi netedă ca în ritmul ei iniţial, se încreţeşte în reliefuri mărunte de apă şi, în sfârşit, se încununează cu un nimb de spumă." Cert este, în orice caz, că firavul şi delicatul profesor sexagenar se lansează în scrierea unor cărţi de o fastuoasă erudiţie şi de un rafinat lirism livresc, care cuceresc pe toată lumea: Călătoriile Renaşterii şi noi structuri literare, Evoluţia şi formele genului liric, poezia lui Eminescu, Barocul ca tip de existenţă, Existenţa romantică ş.a. Sunt cărţi de o mare densitate a informaţiei culturale şi, în acelaşi timp, deschizătoare de noi perspective în înţelegerea literaturii, cărţi dintre acelea pe care au curaj să le scrie numai tinerii ignoranţi şi savanţii.


O reprezentare holografică a culturii
Masivul volum Excurs prin literatura lumii din 1990 cuprinde câteva dintre studiile de anvergură consacrate de Edgar Papu creaţiei literare universale. Este vorba de Evoluţia şi formele genului liric, de Călătoriile Renaşterii şi noi structuri literare, ca şi de comentarii care au ca obiect opera unor scriitori străini dintre cei mai importanţi, ca Hölderlin, John Keats, Leopardi, Georg Büchner, Proust, Leonid Andreev, Rilke, Saint-John Perse, Thomas Mann, O'Neill, Huizinga, Martínez Estrada. Deşi, aparent, eterogen, sumarul are unitate, datorită raporturilor de complementaritate care se stabilesc între capitole. Practic, ni se oferă o suită de ipoteze privind evoluţia literaturii din preistorie şi până în secolul douăzeci.
Se remarcă, în fiecare moment al excursului, capacitatea integratoare a lui Edgar Papu care, indiferent la ce aspect al culturii se referă, are în vedere cultura în ansamblul ei şi ideea însăşi de cultură. N-ar fi exagerat să se vorbească de o reprezentare holografică a istoriei spiritului. Indiferent dacă scrie despre cântece ale eschimoşilor sau despre un roman al lui Ippolito Nievo, despre folclorul negru sau despre proza onirică a lui Gustav Mayrink, autorul deschide o perspectivă spre fiinţa umană în integralitatea ei. Literatura este pentru Edgar Papu o formă de integrare dinamică a omului în existenţă şi de aceea reprezintă, chiar şi după multe secole, un document spiritual preţios pentru cine vrea să reconstituie diverse moduri de a fi.
în poeme vechi de mii de ani în care noi, cititorii obişnuiţi, nu vedem decât frumuseţi naive, care ne înduioşează precum compunerile unor copii, eruditul descoperă - şi ni le pune şi nouă la dispoziţie, cu generozitate, cu tact, cu o rigoare ştiinţifică inaparentă - indicii ale unei vieţi sufleteşti complexe. Iată, de pildă, ce schimbare a atitudinii omului faţă de natură este sesizată în puerilele - pentru necunoscători - cântece magice:
"în raport cu sfiala faţă de natură a fiinţelor umane din fazele prime de dezvoltare, magul este cel dintâi tip social care vine cu o veleitate dominatoare asupra mediului cosmic. Faptul va avea iarăşi o repercusiune bogată în registrul perspectivei poetice. [...] Negreşit că, pentru a supune un lucru voinţei tale, trebuie în prealabil să-l cunoşti. însă aci cunoaşterea nu mai este un scop în sine, ci un simplu mijloc, care duce la stăpânirea obiectului. în Cântecele magice ale începuturilor apare pentru prima dată în poezie o atitudine voluntară şi dominatoare faţă de natură."
Reflectând asupra literaturii Renaşterii, Edgar Papu sesizează influenţa surprinzător de mare pe care au avut-o descoperirile geografice din epocă asupra gândirii şi sensibilităţii umane. Utopiile, conceptul de om natural¸ receptivitatea faţă de exotism - totul îşi are originea în acest moment de explorări fructuoase ale planetei de către europeni. Concluzia lui Edgar Papu este că acum se configurează şi mentalitatea omului modern, şi nu abia în timpul Revoluţiei Franceze, aşa cum se consideră în mod curent. Este adevărat - explică în continuare autorul studiului - că revelaţiile trăite în timpul Renaşterii nu sunt valorificate cu promptitudine în perioada imediat următoare, nu intră decisiv în componenţa stilului de viaţă adoptat de societate. Dar originea mentalităţii omului modern aici se află.


Recitindu-l pe Eminescu
Noutatea studiului consacrat de Edgar Papu lui Eminescu derivă dintr-o lectură simultană a operei poetului. Având în minte toate poemele, reprezentându-şi panoramic şi edificiile solemne, şi construcţiile părăsite -, criticul "vede" liniile de forţă ale întregii creaţii.
Printre elementele structurale identificate se numără categoria departelui aflată în poezia eminesciană într-un raport original cu categoria aproapelui. Ca şi alţi romantici, Eminescu simte comuniunea cu cosmosul, însă o simte într-un mod particular, erotomorfic. Pentru poetul român natura este principiul feminin care absoarbe şi cheamă la fecundaţie (dragostea şi actul creaţiei confundându-se). Sub presiunea erototropismului, poetul se îndepărtează treptat de sediul existenţei pământeşti şi ajunge să vadă lumea dintr-o perspectivă extrem de îndepărtată. El devine, la un moment dat, însuşi departele cosmic, livrându-se spaţiilor uriaşe şi descriindu-le prin imagini care par desprinse dintr-o experienţă reală. în mod paradoxal, însă, el este şi un apologet competent al formelor vieţii, pe care le priveşte adeseori de foarte aproape, parcă hipnotizat. Această atracţie este de fapt dorul de viaţă al cosmosului însuşi:
"Elanul apropierii, al atracţiei către viaţa muritoare i se pare poetului a fi valabil pe întregul plan cosmic, aşa cum arată alte cunoscute versuri, tot din Scrisoarea I: "De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,/ Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.""
Setea apropierii de existenţa comună reprezintă exact inversul aspiraţiilor romantice şi consacră originalitatea poeziei lui Eminescu. Un anumit realism caracterizează această poezie care, în stilul basmelor lui Ion Creangă, valorifică observaţii surprinzător de exacte în ficţiuni feerice.
Suprapunerea imaginii anticipate a sfârşitului şi a prezentului euforic, instantaneitatea departelui şi aproapelui se constituie - în interpretarea lui Edgar Papu - într-o nouă categorie a poeziei eminesciene, aceea a dulcelui.
Operând cu categoriile departelui şi aproapelui, autorul descoperă mai multe procedee ale poeticii eminesciene, cum ar fi acela al concentrării extensive. El se referă, la un moment dat, şi la grotescul eminescian, care nu numai că nu colaborează cu nimic la edificarea lumii poetice, dar are chiar o funcţie distructivă, dând o satisfacţie nervoasă, rea, ca aceea a dărâmării unui castel de nisip. în sfera grotescului se află - după opinia lui Edgar Papu - prefigurări spontane ale "antiliteraturii", ale numeroaselor forme de "dicteu al conştiinţei şi de automatism al limbajului", cultivate pe scară largă în secolul douăzeci.
Punerea în legătură a operei lui Eminescu cu orientări estetice din epoca sau din afara epocii lui este realizată cu o mare libertate de mişcare în spaţiul culturii. Edgar Papu a citit integral opera eminesciană şi în sensul că a citit, în paralel cu ea, texte antice indiene, teatrul lui Shakespeare, proza lui Urmuz. Totodată, el nu se sfieşte să atingă, în periplul lui hermeneutic, domeniile muzicii, filosofiei, etnografiei, folclorului, cinematografiei, picturii.



Biografie

Edgar Papu (în acte: Edgard I. Pappu) s-a născut la 13 (26) septembrie 1908 în Bucureşti. Părinţii săi - Iacob Pappu şi Italia Pappu (înainte de căsătorie: Bettelli) - erau amândoi contabili. în schimb, la Colegiul "Sf. Sava" (unde a urmat gimnaziul şi liceul între 1915-1927), Edgar Papu a fost coleg cu viitorii scriitori Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Dan Botta, Ion Pillat şi Constantin Fântâneru. (De altfel, şi sora sa, Laetitia I. Pappu, născută în 1912, va deveni poetă şi prozatoare.)
între 1927-1931, tânărul modest şi studios, cu vocaţie de erudit, urmează cursurile Facultăţii de Litere, iar între 1928-1932 - pe cele ale Facultăţii de Filosofie. Amândouă examenele de licenţă le ia cu "Magna cum laudae". Printre profesorii săi din studenţie se numără personalităţi ale culturii române: C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Ion Petrovici, Tudor Vianu, N. Bagdasar, Mircea Florian.
Pregătirea sa intelectuală continuă cu audierea unor cursuri la Universitatea din Viena, în 1930, şi la "Instituto Interuniversitario Italiano" din Florenţa, în 1933. în acelaşi an, 1933, absolvă Seminarul Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" şi funcţionează ca profesor de italiană la Şcoala Comercială de Băieţi din Silistra. în 1934 urmează cursuri de limba, literatura şi istoria artei italiene la Perugia.
între 1935-1937 îşi pregăteşte doctoratul la Viena, cu prof. Friederich Kainz. Lucrarea de doctorat, Formele deschise în artă (titlul iniţial: Fragmentul în artă), este susţinută în România, în faţa unei comisii formate din Tudor Vianu, G. Oprescu, Mihai Ralea, Mircea Florian, N. Bagdasar (până în prezent, lucrarea n-a fost publicată).
între 1936-1944 este profesor (de latină, franceză, germană, italiană, română) la Liceul Naţional din Iaşi. Iar între 1945-1946 - profesor de estetică la Facultatea de Filosofie din Bucureşti.
Din cauza convingerilor sale religioase, este dat afară din facultate şi lucrează la Institutul de Lingvistică, unde contribuie la elaborarea primului volum din Dicţionarul general al limbii române (1951-1953). în 1951 se căsătoreşte cu Angela Pappu (înainte de căsătorie: Andreescu), de profesie inginer chimist. în 1953 este reprimit la facultate, unde predă literatura comparată. în 1955 devine membru al Uniunii Scriitorilor.
La 13 septembrie 1956 se naşte unicul său fiu, Vlad-Ion Pappu (care va fi el însuşi un remarcabil eseist). La 15 decembrie 1961 este arestat , acuzat de "înaltă trădare" şi condamnat la opt ani de închisoare (motivul real constituindu-l de fapt credinţa în Dumnezeu). Face închisoarea la Bacău, în grajdurile din apropierea oraşului, unde se schimbau pe vremuri caii de poştă. I se confiscă averea, inclusiv unele cărţi valoroase, manuscrise, scrisori primite de-a lungul anilor de la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Eugen Ionescu ş.a. (acestea din urmă nu-i vor mai fi restituite niciodată).
După eliberare, în 1964, duce o viaţă de om marginalizat, nemaifiind primit la facultate. Ţine cursuri plătite cu ora la Institutul de Arte Frumoase, apoi la Sala Dalles, până în 1988. Trăieşte o miraculoasă perioadă de plenitudine intelectuală, valorificată în cărţi de mare interes (Evoluţia şi formele genului liric, 1968, Poezia lui Eminescu, 1971, Barocul ca tip de existenţă, 1978, Existenţa romantică, 1980, Apollo sau ontologia clasicismului, 1985, Excurs prin literaturile lumii, 1990 etc.) şi în colaborări memorabile la Secolul XX, România literară, Viaţa Românească etc.). Profitând de candoarea lui de om de bibliotecă şi de timorarea resimţită în faţa autorităţilor după anii petrecuţi în închisoare, scriitorii grupaţi în jurul revistelor Luceafărul (seria Nicolae Dan Fruntelată - Mihai Ungheanu - Nicolae Dragoş) şi Săptămâna, îl conving să gireze cu prestigiul lui de cărturar umanist protocronismul, nume tendenţios (în replică la sincronismul lovinescian) dat unei interpretări naţionalist-comuniste a istoriei literaturii. Entuziasmul sincer al lui Edgar Papu faţă de performanţele culturii române este exploatat propagandistic, cu cinism.
La 30 martie 1993, Edgar Papu încetează din viaţă, înconjurat de respect pentru opera lui şi de compasiune pentru modul cum a fost manipulat în ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu.



Bibliografie

STUDII ŞI ESEURI. Răspântii. Forme de viaţă şi cultură, 1936 * Istoria filosofiei moderne, vol. I - Omagiu profesorului Petrovici, vol. II - De la Renaştere până la C. Rădulescu-Motru (în colab. cu Anton Dumitriu), Buc., Societatea Română de Filosofie, 1937-1938 * Artă şi imagine, Iaşi, Tip. "Al. A.Terek", 1939 (cupr. eseurile Frumosul runelor, Arta şi visul, Valoarea estetică a istoriei, Profeţie şi poezie) * Soluţiile artei în cultura modernă, Buc., C. Şc., 1943 * Giordano Bruno - viaţa şi opera, Buc., Ed. "Natura şi cultura", 1947 * Călătoriile Renaşterii şi noi structuri literare, Buc., EPLU, 1967 * Din luminile veacului - studii de critică literară, Buc., EPL, 1967 * Evoluţia şi formele genului liric, Buc., Tin., 1968 (ed. a II-a, Buc., Alb., 1972) * Altdokfer, monografie, Buc., Mer., col. "Maeştrii artei universale", 1969 (text plus reproduceri; ed. a II-a, rev. şi ad., Buc., Mer., col. "Mica bibliotecă de artă", 1973) * Feţele lui Ianus, Buc., Univ., col. "Studii", 1970 * Poezia lui Eminescu - elemente structurale, Buc., Min., 1971 (ed. a II-a, rev. şi ad., Iaşi, J., col. "Eminesciana", 1979; ed. a II-a, Buc., CR, 2000) * între Alpi şi Marea Nordului, Buc., Mer., 1973 * Arta şi umanul, Buc., Mer., col. "Biblioteca de artă - biografii, memorii, eseuri", 1974 (text plus reproduceri) * Din clasicii noştri, contribuţii la ideea unui protocronism românesc, Buc., Em., 1977 * Barocul ca tip de existenţă, vol. I-II, Buc., Min., col. "BPT", seria "Cultură generală", 1977 * Existenţa romantică, schiţă morfologică a romantismului, Buc., Min., col. "BPT", seria "Cultură generală", 1980 * Orizonturi la început de veac, Buc., Em., 1982 * Motive literare româneşti, Buc., Em., 1983 * Bob Bulgaru, monografie, Buc., Mer., 1984 (în colab. cu Mihalache Manu) * Apollo sau ontologia clasicismului, Buc., Em., col. "Sinteze", 1985 * Despre stiluri, Buc., Em., 1986 * Lumini perene, retrospecţii asupra unor clasici români, Buc., Em., 1989 * Excurs prin literaturile lumii, Buc., Em., 1990 * Eseuri despre scriitorii români în străinătate (Mircea Eliade, G. Uscătescu, Al. Ciorănescu, St. Lupasco), Roma, Ed. Nagard, 1981 (este vorba de un proiect - de 76 de pagini - al unei cărţi cu acest titlu).

*

Edgar Papu a scris prefeţe la cărţi de Vergilius, François Vilon, E.M. Estrada, Rainer Maria Rilke, Luigi Pirandello, G. Leopardi, G. Papini, Umberto Saba, Ch. Dickens, John Galsworthy, Eugenio Montale, J. Huizinga, Roger Caillois, M. Sadoveanu, Lucian Blaga, Perpessicius, Sandu Tzigara-Samurcaş, Tudor George ş.a. A tradus, singur sau în colab., din Epicur, Lucreţiu, Miguel de Cervantes, Federico Garcia Lorca ş.a.
Multe dintre lucrările sale au rămas nepublicate: Formele deschise în artă (teza de doctorat), Memorii dintr-un secol, Schiţă pentru o nouă ştiinţă: biografia comparată, Fenomenul românesc, Peştera lui Polifem (versuri), Filosofi români (manuscris încredinţat de Vlad-Ion Pappu editorului Constantin Barbu, care nici nu l-a publicat, nici nu l-a restituit unicului moştenitor al scriitorului), Universul Eminescu, Estetica lui Dante (lucrare de 600 de pagini, confiscată de Securitate şi nerestituită) etc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara