Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
E în mine o poftă nebună de dragoste şi ură de Emil Brumaru

Stimate domnule Lucian Raicu,

E în mine o poftă nebună de dragoste şi ură! Mîinile îmi tremură uşor de cafeaua interzisă, capul mi-i blocat de propranolol, aş umbla la nesfîrşit, ca-n adolescenţă, pe străzile periferice, cîte au mai rămas nedistruse, ale oraşului, aş adora din nou ziduri de cărămidă măcinată-ncet, garduri negre de ploaie, o clanţă de uşă, un ciob, o sîrmă întinsă într-o curte pustie, totul, totul, de-a valma. Cît mister în spatele unei perdele topite-n amiază într-o fereastră cu cercevele scorojite de căldură! Ce patimă ascunsă-n gestul dumnezeiesc al unei femei ce ţine o găleată roşie sub o cişmea! Numerele caselor dezvăluind, poate, enigme! Secretul adînc al unei crăpături într-un perete galben! Taina cutiilor goale, strălucitoare, cu puţină apă-n ele, ale conservelor aruncate-n gunoaie imunde! Străduţele întortocheate, subţiri, cu nume incredibile! Să ai un amor înfocat c-o fetişcană deocheată de pe strada Pompei (nu Pompéi, ci Pómpei!). Mirosind a gaz lampant! Cuiele ruginite, rufele nemişcate-n aerul alb, o minge de cauciuc, spartă, un burlan rupt, marginea înverzită a unui trotuar făcut din bolovani, acoperişurile cu ţigla stinsă, hîrtiile vagante, motanii ficşi într-un somn infinit, Doamne, unde sînt?

*
Dacă l-aş fi citit pe Bruno Schnez la 18 ani, alta ar fi fost poezia mea! L-am citit abia la 36 de ani, cînd totul părea terminat, pierdut. Ce să mai înceapă? Mi-a rămas doar să bîrfesc personajele clasicilor ruşi! Din invidie, desigur!

*
"Apoi, pe neaşteptate, se plecă pînă la pămînt şi-i sărută piciorul (s.n.)." De ce, stimate domn, de ce piciorul şi nu, cum ar fi fost decent, mîna sau, şi mai sfielnic, fruntea? Doar pentru că s-a aşezat în genunchi? Şi din genunchi se ajunge la mînă!
Şi-apoi, bătrînul Dosto zice aşa, în general, piciorul. Ori un picior are gleznişoară, pulpă dulce, genunchi cu rotulă fragedă, coapsă ocultă şi fierbinte. Cam pe unde a pupat-o, stimate domn, Rodea? Eu zic că asta-i principalul, nu replica destul de cunoscută şi suficient de cabotină: "Nu m-am plecat în faţa ta, ci în faţa întregii suferinţe umane..." Mă rog, să se plece, dar de ce s-o ştampileze erotic pe cărniţă? Ştiu, ştiu ce veţi spune! Că nu pricep nimic. Dar 1) Ea e curvă 2) El o pupă 3) Pupatul se aplică pe picior 4) Restul e literatură. Adică a pupat-o pe picior pentru că, în cazul ei, acesta era "instrumentul" ruşinii, al vinovăţiei etc.? Şi el o absolvă, astfel, tocmai de ruşine, vinovăţie etc. Dar atunci, şi vă rog din adîncul sufletului, stimate domn, din baierele inimii, să-mi iertaţi precizia, de ce n-a pupat-o măcar, dacă tot s-a plecat atît de spectaculos "în faţa întregii suferinţe umane", de ce n-a pupat-o, zic, stimate domn, ca să fie şi mai şi, în p....??? Sînt un porc? Bineînţeles! Dar şi Rodea!!

Cu stimă şi nervişori,
Emil Brumaru
10-VIII-1980

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara