Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Filmului:
Dramele şi comediile zilelor noastre de Miruna Barbu


În mod obişnuit toamna reprezenta sezonul celor cîteva filme mai deosebite dintr-un întreg an; în lunile septembrie şi octombrie distribuitorii de filme îşi disputau sălile de cinema cu înverşunare pentru a-şi plasa cît mai bine peliculele considerate succese al box-office-ului internaţional. Astfel încît aşteptările noastre, odată vacanţa mare încheiată, se ridicau pentru ceva vreme peste firavele interese ocazionale generate de industria filmului de azi. Acest ritual pare-se a fi dispărut pentru moment, căci din programul la zi al cinematografelor noastre nu reuşim a detecta nici măcar cîteva titluri cu adevărat tentante. Abstracţie făcînd de nelipsitele continuări (vezi Bărbaţi în negru II, Stuart Little II, Austin Powers III ş.a.m.d.), am operat o selecţie în funcţie de gen, am încercat să acoperim o arie tematică cît mai diversă. Ce am obţinut? Drame diverse şi o comedie rătăcită încă de astă vară.

Lansat acum cîteva luni, Puicuţe bune este, după cum o sugerează şi versiunea autohtonă a titlului, un film uşor, uşor, o comedioară ieftină la propriu şi la figurat. Ba chiar aflăm din materialul de presă că scenariul propriu-zis a avut o existenţă de sine stătătoare pînă a deveni film, cunoscut la vremea aceea ca "scenariu fără titlu momentan". Regizorul Roger Kumble (cunoscut publicului nostru pentru Tentaţia seducţiei - versiunea modernizată, banalizată, vulgarizată a Legăturilor periculoase) brodează în cheie umoristică pe o temă de actualitate, zic unii: cît de greu este să-ţi găseşti perechea potrivită în zilele noastre, în era super-comunicării devenită paradoxal (ori poate că nu) şi a singurătăţii absolute (vezi, spre exemplu, pe aceeaşi temă şi serialul HBO Totul despre sex). Astfel încît miza filmului este mai degrabă una ce ţine de remontarea psihicului publicului feminin în special - cu alte cuvinte, dacă perseverezi imposibil să nu-l găseşti pe Făt-Frumos-ul mult aşteptat. Dincolo de orice teorie pe o asemenea temă, dincolo de raportul realitate-ficţiune implicat, Puicuţe bune vehiculează un umor atît de îndoielnic încît nici măcar simpla funcţie de a-ţi trece cele două ceasuri în mod plăcut nu o îndeplineşte. Rămîne aşadar o peliculă uşor de uitat sau uşor de confundat cu o alta similară, ceea ce în cele din urmă este absolut acelaşi lucru. Ingrediente comerciale (fete frumoase: Cameron Diaz - cunoscută nouă din Masca, Iubitul meu se însoară, O viaţă mai puţin obişnuită, Mary cea cu vino-ncoa, îngerii lui Charlie; Christina Applegate - care a mai jucat pentru marele ecran în Atacul marţienilor, Marea lovitură, Mafia sau Naşu' rade tot oraşul puţin; foarte puţin suspense, cîteva mici aventuri, poante răsuflate ori numai de prost gust, un happy-end ce de-acuma nu mai constituie nici o surpriză) combinate fără ingeniozitate, poveste plată fără viaţă, ritm tărăgănat, kitsch la puterea "n" - astfel se poate rezuma filmul fără grija de a fi omis ceva notabil, fără regrete cum că am fi comis o nedreptate.

Odată ce pătrundem în teritoriul dramelor oferta devine mai bogată: vom întîlni drame psihologice ar spune ei, drame casnice am considera noi (vezi Infidelă), drame de război în aparenţă, drame pur şi simplu în esenţă (vezi Am fost cîndva soldaţi şi tineri).

în această ordine vom prezenta succint cele două titluri amintite.

La prima vedere Infidelă este un film centrat pe adulterul unei femei căsătorite care îşi redescoperă feminitatea după ce cunoaşte întîmplător un tînăr (mai tînăr decît ea) negustor de cărţi. începutul filmului, precum şi al relaţiei celor doi, pluteşte parcă într-o atmosferă suavă de nevinovăţie oarecum adolescentină; începutul filmului, precum şi al relaţiei celor doi, se situează sub semnul forţelor naturii (o furtună ce-i face să se întîlnească, de altfel într-un mod cam forţat şi livresc) şi al mottoului "trăieşte clipa". Prin contrast finalul se află sub semnul responsabilităţii adulte însă în egală măsură forţat, dacă nu chiar frizînd incredibilul cu iz demonstrativ-didactic. între furtună şi plata pentru greşelile înfăptuite se derulează însă o poveste oarecare, cu episoade previzibile lipsite de orice tensiune psihologică potrivită altminteri subiectului abordat. Deznodămîntul, în mod deosebit, pare lipsit de orice noimă - soţul înşelat vizitează pe amantul soţiei, are cu acesta o conversaţie incredibilă ("Cîţi ani ai?", "Şi cum vă merge?" ş.a.m.d.), i se face rău, îl omoară pe tînăr din două mişcări repetînd obsesiv - "mă simt rău". în fond, însă, nu faptele ca atare ne deranjează, ci modul în care filmul dobîndeşte prin acest episod nota unui soi de lecţie moralizatoare. Nu există fineţe, nu există subtilitate, nu există dramă la urma urmei căci scena ca atare sună artificial de la bun început. Incredibilul s-a instalat în vreme ce emoţia a fost uitată de dragul educaţiei. Să mai amintim şi că încheierea se desfăşoară (parcă spre a confirma cele de mai sus) la un semafor unde, în maşină, cei doi soţi visează pentru o clipă cum ar putea dispărea fără a suporta consecinţele legii. Cadru lărgit - semaforul se află chiar lîngă secţia de poliţie. Mai explicit de atît nici că se putea. De notat noua ipostază a lui Richard Gere în rolul soţului înşelat, un om normal, şters, liniştit şi monoton - partitură despre care actorul mărturiseşte: "E atît de greu să fii normal! Este mult mai uşor să fii ciudat. [...]. Edward nu este nici pe de parte un tip energic. Nu este tipul care trebuie să cîştige o luptă. Adrian (Lyne, regizorul - n.n.) îmi spunea tot timpul "Nu, Richard, nu! Acesta este vechiul Richard. Acum am nevoie de noul Richard! Nu-l vreau pe cel care ar putea să fie mijlocaş. îl vreau pe cel care priveşte meciul!". Deci, însuşirea omului de rînd este cea de care avem nevoie în acest caz". în rolul seducătorului de această dată se află francezul Oliver Martinez care afirmă despre personajul său că este "ca un copil; este liber" prea liber. Nu este un manipulator, îi place doar să se joace". Să mai amintim că Richard Gere şi Diane Lane (soţii Sumner din film) s-au mai întîlnit pe platourile de filmare cu ani în urmă în The Cotton Club (regia Francis Ford Coppola) ceea ce acum i-a ajutat să construiască pe ecran o bună relaţie ca doi oameni ce trăiesc împreună de 11 ani, care "au ajuns într-o situaţie foarte comodă de care sînt mulţumiţi, dar care nu le mai îmbunătăţeşte relaţia".

Trebuie să amintim şi faptul că filmul îşi are punctul de pornire în pelicula regizorului francez Claude Chabrol La Femme Infidèle din 1968, peliculă despre care regizorul Adrian Lyne susţine că este "un fel de film hitchcockian în care soţul îşi dă seama, în mod gradat, că soţia lui are o aventură" şi că "era unul dintre filmele mele favorite. întotdeauna mi-a plăcut şi l-am folosit, în mod vag, ca bază pentru acest film".

În ceea ce ne priveşte vom considera Infidelă drept un film realizat în limitele bunului-simţ, cu unele momente reuşite în care emoţia şi acţiunea constituie un tot armonios, însă fără o coeziune generală, fără o gradare a tensiunii, fără acel ceva inefabil ce transformă un film dintr-unul obişnuit într-unul de referinţă. Deşi regizorul pare a avea/a fi avut datele necesare unui asemenea efort (vezi filmele sale anterioare Atracţie fatală, Scara lui Jacob).

Am fost cîndva soldaţi şi tineri reia obsesiv pentru cinematografia americană subiectul războiului din Vietnam. De astă dată însă numai ca fundal pentru prezentarea unei alte drame decît cea politică, anume una individuală, personală. început în registru patriotic, construit clasic şi corect, cu redundanţe specfice peliculelor made in America, Am fost cîndva soldaţi şi tineri utilizează tema războiului ca pretext pentru un discurs pe tema singurătăţii individului pe de o parte, pe tema loialităţii pe de alta. Singuri sînt comandanţii fiecăreia dintre părţile implicate în conflict (vezi atît personajul lui Hal Moore, interpretat de către Mel Gibson, cît şi cel al conducătorului vietnamez), singuri mor şi soldaţii pe cîmpul de bătaie, tot aşa cum singuri se întorc şi răniţii dintr-un război pe care nu l-au înţeles - fără onoruri, fără drapel, fără recunoştinţă. Şi totuşi una dintre ideile constante acreditate de această peliculă, peliculă lipsită de gafe majore, dar şi de o forţă ieşită din comun, se referă la loialitatea dintre oameni - comandantul faţă de soldaţii săi, aceştia din urmă unii faţă de ceilalaţi.

în altă ordine de idei să amintim şi faptul că din cele 137 de minute de proiecţie mai bine de jumătate se desfăşoară pe cîmpul de bătălie - ceea ce nu face decît să asigure o oarecare monotonie, fără a contribui esenţial la întărirea mesajului (fără doar şi poate Am fost cîndva soldaţi şi� tineri este mai înainte de orice un film cu mesaj: patriotic, umanitar ş.a.m.d.) ci din contră. Un film onest, fără pretenţii de capodoperă, Am fost cîndva soldaţi şi� tineri ne asigură că bunele, frumoasele sentimente dacă nu se întîlnesc zilnic pe stradă continuă totuşi să existe în imaginaţia unor scenarişti.

Puicuţe bune/The Sweetest Thing (SUA, 2002, distribuit de InterComFilm Romania) Cu: Cameron Diaz, Christina Applegate, Selma Blair, Thomas Jane; Regia: Roger Kumble; Scenariul: Nancy M. Pimental

Am fost cîndva soldaţi şi... tineri/We Were Soldiers (SUA, 2002, distribuit de New Films Romania) - Cu: Mel Gibson, Greg Kinnear; Regia: Randall Wallace;

Infidelă/Unfaithful (SUA, 2002, distribuit de InterCom Film Romania ) - Cu: Richard Gere, Diane Lane, Oliver Martinez; Regia: Adrian Lyne; Scenariul: Alvin Sargent, William Broyles, jr.