Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La aniversara:
Două fotografii de Alex. Ştefănescu




La 19 ianuarie 2000 se vor ămplini douăzeci de ani de cănd au fost făcute aceste fotografii, ăn locuinta lui Valeriu Cristea. Le privesc si ăncerc să reconstitui starea de spirit a celor care ne aflam acolo, după o masă ămbelsugată (rezultat al unui efort eroic de achizitionare a alimentelor de către gazde, ăntr-o perioadă de foamete).
Valeriu Cristea, abstras, cu zămbetul lui plin de bunătate, are aerul unui amfitrion multumit de multumirea oaspetilor. Eu, Alex. Stefănescu, povestesc fără ăndoială o aventură amoroasă imaginară. Gabriel Dimisianu mă ascultă atent, prefăcăndu-se - cu o fină ironie - că ămi acordă credit. Eugen Simion, sceptic, dar ănsufletit de o anumită curiozitate, priveste scena distant. Nicolae Manolescu, grav si comprehensiv, este profesorul care evaluează competenta (ăn materie) a fostului său student.
Este un joc la care participă cinci critici literari ăntr-un moment de seninătate, cinci critici literari dintre care cel putin patru (Valeriu Cristea, Gabriel Dimisianu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu) dau tonul ăn literatura romănă, ăn echipă cu unii care nu sunt prezenti la ăntălnire: Paul Georgescu, Ov.S. Crohmălniceanu, Lucian Raicu, Mircea Iorgulescu. ăi uneste Romănia literară, ăi uneste spiritul critic (ăntr-o epocă ăn care spiritul critic este considerat subversiv), ăi uneste - ăn clipa fixată pe peliculă de fotograf - participarea la o secventă din comedia existentei.
Extraordinară este si fotografia cu doamnele care răd, ămbătate de răs. De ce stau deoparte? Nu sunt ele cele cinci muze ale celor cinci critici? Si atunci? N-au avut acces la discutia - mai serioasă - a bărbatilor? Au fost tratate ca personaje secundare, asa cum sunt tratate femeile ăn unele tări balcanice? Nici gănd. De fapt, cele cinci doamne se amuză copios pe seama celor cinci critici, depăsindu-i cu mult ăn ceea ce priveste spiritul critic. Si se vor mai amuza asa la nesfărsit, sau cel putin căt va mai rezista hărtia fotografică.
ăl privesc mai atent, ajutăndu-mă si de o lupă, pe Nicolae Manolescu, care ăn aceste zile (la 27 noiembrie) ămplineste 60 de ani. ăn fotografie are 40. Stinge cu un gest elegant o tigară ăn scrumieră. Undeva, ăn acelasi oras, se află activistul patetic, cu buze groase si rosii, Eugen Florescu, care nu visează decăt să-l elimine din viata literară si din cea universitară. ăn altă parte, dar tot ăn Bucuresti, veghează sumbru Mihai Ungheanu, grotescul Napoleon al criticii literare, care, la răndul lui, nu vede cu ochi buni influenta fără termen de comparatie a cronicarului de la Romănia literară. Numerosi activisti si securisti, cărora li se alătură o armată de scriitori mediocri, nemultumiti de verdictele faimosului critic literar, ăi trimit prin ăntunericul noptii unde de dusmănie. Si totusi, Nicolae Manolescu este ca ăntotdeauna destins, apărat, ca de o aureolă, de constiinta propriei sale valori.
Sunt si multi oameni care ăl admiră. Studentii care vor forma ambitioasa generatie '80 gravitează de pe acum ăn jurul lui. Monica Lovinescu ăl sustine de la distantă.
Aceste dovezi de simpatie nu explică ănsă ăntrutotul siguranta lui Nicolae Manolescu. El stie parcă exact ce are de făcut. Cu miscări precise si eficiente (de toreador bine străns ăn talie, cum ăl caracterizează Gheorghe Grigurcu), promovează bunul-gust, ămpotriva kitsch-ului comunist. Dana Dumitriu ămi povestea că si ăntr-un autobuz aglomerat, ănghesuit de insi zgomotosi, Nicolae Manolescu continuă să se găndească visător la literatură, iar dacă are un interlocutor inteligent - să dezvolte cine stie ce teorie seducătoare, cu binecunoscuta lui pasiune rece, de om profund civilizat.
De cănd este Nicolae Manolescu atăt de sigur că face exact ceea ce trebuie să facă? Dintotdeauna. L-am cunoscut cănd avea 27 de ani, iar eu 19, si n-am descifrat nici o ezitare de ăncepător ăn felul său de a judeca literatura.
Această sigurantă magică - de om care ar putea să meargă, dacă ar vrea, ăn picioare pe suprafata mării - constituie esenta ănzestrării lui Nicolae Manolescu. Sunt convins că nici bătrănetea - atunci cănd va veni si dacă va veni - nu va reusi să i-o atace. Iar dacă totusi va reusi, se va clătina ănsăsi literatura romănă.