Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Dixi et salvavi... de Mihai Zamfir

Autobiografia profesorului Ion Ianoşi apărută în urmă cu un an se intitula Internaţionala mea şi sugera – prin însuşi titlul ales – consecvenţa opiniilor politice ale autorului. Autobiografia profesorului Paul Cornea şi-ar fi putut lua drept subtitlu Luminarea mea: convorbirile purtate cu Daniel Cristea-Enache, publicate tot la Polirom (Ce a fost – Cum a fost, 2013), reprezintă a doua mărturie exemplară pe care cultura noastră contemporană o dobîndeşte, spre marele ei avantaj, în răstimp de numai un an.
N-am evocat întîmplător cartea lui Ion Ianoşi; cele două mărturii schiţează două destine pînă la un punct paralele şi tulburător de simetrice; născuţi în acelaşi deceniu al treilea, avînd aceleaşi iluzii juvenile, prinşi în angrenajele aceleiaşi istorii, studenţi străluciţi, apoi savanţi în specialităţile lor, încrezători în noul regim instalat în România în 1947, cei doi au beneficiat de funcţii politice importante încă din tinereţe. Amîndoi încep la un moment dat să-şi pună întrebări cruciale cu privire la esenţa regimului comunist; dar ajung la concluzii diferite.
Structura celor două scrieri le-a condiţionat întrucîtva desfăşurarea. În timp ce Ion Ianoşi, cu acribie de cronicar medieval, desfăşoară în faţa cititorului saga unei familii ardeleneşti bogate, produs al instituţiilor Imperiului Habsburgic, Paul Cornea (regăţean, bucureştean şi sărac) insistă mai puţin asupra propriei familii, a cărei istorie nu i se pare interesantă. Daniel Cristea-Enache nu-i pune niciodată interlocutorului său întrebări frapant indiscrete şi nici foarte incomode; însă tot el este cel ce smulge pînă la urmă răspunsurile, prin mijloace ţinînd de tehnica jurnalistului.
Autobiografia lui Paul Cornea poartă un sens demonstrativ precis: trecerea eroului ei de la iluzia comunistă la o atitudine care – în anii ‘80 – nu mai putea fi calificată decît drept „anticomunistă“. De la comunismul genuin şi dur la anticomunism -asta înseamnă, aparent, o soluţie de continuitate brutală, poate chiar neverosimilă, dacă o formulăm în termeni abstracţi; însă volumul Ce a fost. Cum a fost nu face decît să urmărească un astfel de traseu dramatic, incredibil la prima vedere, dar perfect convingător. Fără a omite nimic, eroul cărţii urmăreşte pas cu pas drumul al cărui sens final devenea - pe măsura scurgerii paginilor şi a anilor - ineluctabil: comunismul se demască integral şi fără drept de apel
Paul Cornea nu a fost un caz singular, deoarece mulţi dintre tinerii comunişti entuziaşti ai anilor ‘40 au trăit experienţe similare; dar aproape nici unul nu a consemnato în scris şi cu atîta convingere. Tipică, profund europeană şi dureroasă rămîne istoria acestui fundamental désenchantement care, în cultura română, a lăsat puţine semne scriptice, dar care, în Franţa sau Italia, numără deja sute de mărturii, cîteva urmărite în amănunt de însuşi Paul Cornea. La noi, acestui singular parcurs îi răspund, în ficţiune narativă, doar Supravieţuirile lui Radu Cosaşu, ca operă de referinţă.
Interesul autobiografiei nu se rezumă însă la ideologic. Ea cuprinde, în fundal, descrierea lumii culturale din România în a doua jumătate a secolului XX. Aflăm neaşteptate detalii despre ceea ce însemna viaţa unui înalt responsabil UTC, care era structura instituţiilor culturale comuniste, ce omenire şi ce faună popula forurile de decizie în materie - pe scurt, cum funcţionau, administrativ, realismul socialist şi cultura socialistă. Ierarhia ocultă, misterioasă pentru imensa majoritate a populaţiei, apare demontată de un personaj ce a avut şansa să examineze din interior complexul angrenaj. Bănuiam cu toţii cantitatea uriaşă de impostură şi de mediocritate aflată la cîrmă; dar, sub pana lui Paul Cornea, dezbrăcaţi de misterul în care se păstrau, şefii culturali comunişti apar striviţi de propria lor insignifianţă. Chiar dacă exemplare izolate de fiinţe umane evoluate scot din cînd în cînd capul din masa activiştilor ignari (Miron Constantinescu, Constanţa Crăciun), ei nu fac decît să pună într-o lumină şi mai crudă mediocritatea restului.
O întreagă lume, cîndva strivitor de puternică, transformată astăzi în pulbere, îşi găseşte de data asta cronicarul exact şi nepărtinitor, concomitent observator avizat şi executant al oraţiei ei funebre.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara