Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"Din toţi rărunchii"; "din toţi bojocii" de Rodica Zafiu


Termenii perechii sinonimice rinichi - rărunchi au o îndepărtată origine comună, pentru că provin din latina populară, din două diminutive (renunculus, reniculus) formate de la acelaşi cuvînt de bază, ren. Repartiţia dialectală a sinonimelor a fost înregistrată de Atlasul Lingvistic Român (ALR I, 1938): rinichi era termenul curent în Muntenia şi în Dobrogea (Sextil Puşcariu, în Limba română, presupunea de aceea că ar fi venit din sud), în vreme ce rărunchi era folosit în tot restul teritoriului românesc. Oricum, rinichi e forma care s-a impus în limba literară, în vreme ce rărunchi a rămas un cuvînt învechit şi popular - care apare în unele dintre cele mai vechi texte româneşti şi care a dezvoltat o frazeologie destul de bogată (a fi cu seu la rărunchi "a fi om înstărit"; a prinde seu la rărunchi "a se îmbogăţi"; a i se rupe rărunchii de milă "a-i fi foarte milă" etc.). De fapt, cuvîntul are şi un înţeles mai larg, dar nu foarte depărtat de cel primar: "adîncul trupului omenesc considerat ca centru al forţei, al sensibilităţii etc." (Dicţionarul limbii române, DLR, tomul IX, 1975). Acest sens apare cu claritate în construcţiile care exprimă intensitatea, forţa unei stări sau a unei acţiuni fiziologice: din rărunchi, pînă-n rărunchi, pînă în fundul rărunchilor. în citatele din DLR, sintagmele cu sens intensiv determină verbe ca a se bucura, a se opinti, a geme, a suspina, a ofta, a se cutremura ("am suspinat din rărunchi" - G. Galaction; "să se cutremure pînă-n rărunchi" - E. Camilar) etc. Acestea sînt de fapt contextele în care cuvîntul circulă şi azi (în afara vorbirii regionale) în registrul colocvial şi în presă; o sumară verificare în Internet oferă exemple precum "strigînd din rărunchi" (textele unui cenaclu), "ideea salvatoare a lui Ninel este să urle din rărunchi" (România literară, 1998); "o ţară care se pretinde tolerantă şi creştin-ortodoxă pînă în rărunchi" (Viaţa liberă, arhivă); "sindicalişti sau peremişti care cer din rărunchi demisia guvernului" (Academia Caţavencu = AC, 1997) ş.a.. Apare însă şi o modificare a construcţiei care poate trezi o oarecare perplexitate: formula din toţi rărunchii - "Aflat în pragul unei crize de nervi, Viorel Lis a început să ţipe din toţi rărunchii, în prezenţa a zeci de persoane" (Evenimentul zilei, 2 iunie 2000); "atunci caft să fie, a strigat din toţi rărunchii" (AC, 23, 2000, 3). Construcţia conţine o improprietate logică care îi conferă un aspect comic: chiar dacă cuvîntul are, cum am văzut, şi un sens mai larg, înţelesul lui de bază nu permite multiplicarea: rinichii sînt numai doi, deci a vorbi de toţi e destul de anormal. Sintagma actuală atestă de fapt opacizarea etimologică a cuvîntului: s-ar părea că în rărunchi vorbitorii de azi nu mai recunosc rinichii; rărunchii sînt percepuţi mai ales ca zonă a efortului, nu ca un organ precis determinat. Explicaţia construcţiei cu toţi ar putea sta şi în contaminare: cum din rărunchi înseamnă din toate puterile, echivalenţa sintagmelor ar fi permis ca determinantul ultimei să gliseze spre prima, chiar dacă, din motive etimologice, nu-şi avea locul acolo.
Există cel puţin încă o evoluţie semantico-lexicală foarte asemănătoare: cea ilustrată de perechea sinonimică bojoci - plămîni, alcătuită tot dintr-o denumire populară şi dintr-una standard a unor organe interne. în acest caz, etimologia e mai puţin clară: pentru plămîn s-au propus surse din latină sau din greacă, iar originea lui bojoc (sau bojog) e incertă. Bojoc are o răspîndire regională complementară cu cea a lui rărunchi: e folosit în Muntenia şi în sudul Dobrogei, în timp ce plămîn domină în restul ţării (cf. S. Puşcariu, Limba română). Plămîn a devenit termen neutru în limba standard, iar bojoc a rămas un cuvînt popular, chiar mai puternic marcat decît rărunchi, mai ales în expresii ca a-şi vărsa bojocii, a se umfla în bojogi etc. Şi bojoci e folosit astăzi în expresii care indică intensitatea, mai ales în complemente ale unor verbe ca a striga, a ţipa. Şi în acest caz apare contaminarea care atestă pierderea conştiinţei etimologice; plămînii sînt tot doi, deci ar exclude determinantul toţi; acesta e însă folosit, ca un banal mijloc de întărire, în construcţia din toţi bojocii. Am găsit de curînd chiar un context glumeţ, metaforic, care atestă formula: "nişte studenţi (...) claxonau din toţi bojocii maşinii lor" (Dilema, 384, 2000, 5).