Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Post restant:
Din poeziile unui pictor: FILIP KÖLLÖ de Constanţa Buzea


"Nu te uita prea mult la un bec stins./ Vino la cel mai apropiat mort./ Bate la porţile unui select cuvânt spus/ în gând o singură dată, pe când, neatent, sună telefonul./ Prelungite secunde/ întrebări, nelinişti, abureală... (cât ai clipi cu ochii închişi)". Interesant de urmărit din când în când mişcarea insulară a versurilor unui pictor, fabuloasa lor vibraţie, fertila neştiinţă a unui suflet bogat până la sufocare ce te copleşeşte generos, poate prea generos, şi pierzând de-atâtea ori firul în încercarea de a şi-l etala. îi treci cu vederea şi nu prea, când îl surprinzi cu exprimări stângace precum "capricii capricioase", şi fără să-i ceri voie îi tai subţire cu condeiul sau "mut azimut", sau umbli la topică, să-i salvezi întregul aşa cum este, aşa cum ar trebui să-l vrea autorul, citindu-i mai departe textul, de-atâtea ori cu neascunsă invidie, nemulţumit doar de sărăcia ta: "Parcurg dezamăgiri şi fabuloase, groaznice eşecuri./ Mor zilnic pentru a supravieţui..." Am primit de curând, şi m-am bucurat, un set de poeme semnat de Filip Köllö, din care aleg doar câteva, câte încap pe spaţiul sărac al paginii, pentru a-i sărbători efortul, gingăşia şi neasemănarea în context: Iluzii fără soţ are un final excelent. Dar şi Autoportretul unui dac. E de apreciat sinceritatea poetului înfruntând cu calabalâcul cuvintelor un rai întreg de culori expresive, tăcute, între pereţii de atelier, aşa cum ni se sugerează în întregul din Amăgiri în paragină. (C. B.)



Iluzii fără soţ
în inimă bătând aceiaşi plopi
pe cale să-şi piardă corbii
Bătând aceiaşi proprietari
gata să-mi sfâşie liniştea.
Şi o glastră cu buzele lărgite
de nenumărate flori-fum...
Mă copleşesc fidele dureri - o pledoarie...
în detrimentul meu - aceeaşi din totdeauna -
trainica solitudine, inventivul "A FI".
Secătuită platoşă, vulnerabilă
ca şi convingerea, planul de pace
al orelor şi emanaţiile, oxizii unor
năzuinţe de duzină. Noaptea s-a şi prăbuşit.
Lucrurile din odaie îmi amintesc
de repulsie, de cât de ostile-mi sunt
neliniştea, aşteptarea - burlesc coşmar;
evoluţia unui cântec trist,
valuri ale aceluiaşi val.


Dar nu mă plâng lacrimei.
Ce forţă se-ascunde-n umbra nocturnă?
Ce vremuri, truc al meu, neîndemânatic.
Obişnuinţa, da, obişnuinţa cu Regretul.
Şi abisul ce se adânceşte
între mine şi Depărtare, între gând şi formă...
Forma pe care am pierdut-o sau...
încă o am.
Forma de bici a vieţii.


Valuri ale aceluiaşi val.


Autoportretul unui dac
Dealuri, droguri, lacrimi alergând
spre sol...
Cel ucis doarme în braţele strămoşului său
cel fără siluetă se dezbracă în înaripatul doliu
cel ce îngrijeşte moara demult aleargă spre ea
otrăvindu-se cu propria sa iluzie de-a o atinge.
Se tot seamănă aceeaşi lâncezeală, se risipesc
cruci decapitate cu chipul în formă de "T".
Ochilor ei le-au dat ei rădăcini?
Sau reîncepe heroina recitalul ei...


Odată şi-odată
îngerul va coborî perpendicular
printre perplecşi dansatori
va bate din aripi stârnind o furtună
cu iz de măcelărie şi trandafiri...


Puţini vor înţelege stingerea Sensului.

Amăgiri în paragină
Nativ resemnat.
în acest context, inexplicabil, renasc
de multe ori obişnuit cu distracţiile
foarte, foarte mici - fort dărâmat.
Rezemat de o semănătoare second-hand
absolut jignitoare, precum frunzele ce
mai rezistă iernii, ce nu mai arată a frunze.
Pierderile se distrug de la sine, sau le culeg
asemenea unor poame rare ţiganii; redus galanţi.
Amăgiri în paragină; sunt diagnosticate slab în
ale lumii meandre, tangibile, răufăcătoare.
Există multe case conservate în muzeul
străzilor demodate, pe care, supraîncărcate
de sacoşe cu cumpărături, trec fete frumoase
ori pensionare ce se opresc şi îşi mai
apostrofează soţii aflaţi prin cârciumi.
Schimburi cu alte mari iluzii, ne
confruntăm cu ceea ce n-am generat, Criza -
mut azimut; neîmpiedicate, prestaţia politică
a noilor mandate lasă de dorit, ucide lent.
O dată cu calitatea de poet abandonat
al Cenaclurilor antiliterare, mă simt
mai stăpân pe mine şi penel.
încerc să-mi dau mură-n gură subiectele
treptat, vocile, agitate, reproşează pe-ascuns
nu-mi pasă, prin urmare nu-mi sunt necesare ;
Am o^ntrebare moartă pentru mine:
aceste delicioase combinaţii
străine mie.



Calypso

Mai vine îngerul sau nu?
Multe se pot pârgui şi împlini în necesitatea
iluziei de a se ridica de sub vălul obosit
de oţel înţelegerii neînţelegător, hotărârii
nehotărât: binefacerea vrea şi chiar ne uită
să fie uitarea potrivită pentru epoca noastră
nici n-am putea exista fără ea.
Din păcate păcătuim.
Şi la o analiză atentă a vechilor păcate
(pe timpul bolii ai îmbelşugate ceasuri pentru asta),
ajungi la concluzia fatidică, dar normală
că existenţa ta a fost făurită din teribile
rateuri, din acel "n-a fost să fie".
Scrii încet, ca şi cum te-ai sprijini de ceva invizibil.
Ca şi cum ţi-ai înmâna mâinile curcubeului monocrom
ca şi cum ţi-ai întinde singur o cursă imbatabilă
ca şi cum n-ai vrea să mai trăieşti şi i-ai găsi
în teaca inimii stiletului proptit în uşă
locul favorit; locul dichis justiţiar.
Fiinţe gracile bântuie prin atelierul meu -
sumbru apartament plin de anxietate grea.
Ce-o fereşte de întinerire, bătrâna pictoriţă -
Bombonica, e tocmai faptul că s-a stins la timp
şi-a fost îngropată în comuna oglinzilor.
Repezi mişcări, uşor virgine, ca şi cum ar răsfoi
o femeie ieftină dar jucăuşă, numeroasele uleiuri
neterminate, coasa angoaselor expresioniste.
Sfâşiere, extaz, înflăcărare neagră, tumult, culoare
albastră ceruleum, izbăvitoare jucând pe pânza sa.
Pe un vag fundal echilibrul, băsmind de-o iederă
ilustrează dublura roşie, cea verde doar eboşă.
Ci imprevizibilul răzvrătirii, o luptă incertă
cu scorul scobit în lemnul bustului gimnast.
Mai vine îngerul sau nu?
Dă năvală întunericul alb.
Lumea se restituie sieşi în perspective tulburi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara