Se călătoreşte mult şi frumos astăzi. Şi, minus accidentele, cam multe şi ele, se călătoreşte foarte confortabil. E drept, avioanele oricât de mari, oricât de repezi, oricât de prezidenţiale ori cele pentru premieri, n-au încă piscine cu apă tocmai bună de înotat, dar fotoliul este măcar tapiţat, dacă nu şi înfăşat în piei cu dinţi de crocodil de nu se poate în ţâţe de călugăriţă - şi asta din pricina lor, a maicilor neumblate la autodafé-urile secolului nostru ce n-au stârnit încă - dar perseverează - destulă teamă. Poate doar ancestralul să ne-o apropie, cu ispititoare sutane şi bineveniţii colţi de pe Nil: din Irlanda în Irak sau din puţ în lac, tot un drac. Nu prea văd cum de-aici să iasă ceva mai acătării, ca dantesca ieşire din Evşul Mediuţ, ci doar ceva infern-al, aşa cum suntem noi învăţaţi/ constrânşi să obicinuim. Deh! între telesesiuni şi ordonanţe merg şi unele asonanţe. Aşa se vede maimarele poet poliglob.
Lasă tu plug, lasă brazdă, lasă gunoiul s-ajungă până la treptele de sus ale Guvernului (dacă nu le-a şi urcat deja şi pe astea) şi te călătoreşte – cu teamă, cu frică, cu pază. Paza – doar pe ea din toate relele – o plătim şi preţăluim noi, ăştilalţi. Tot noi, zilnic/silnic. Ca altădată, în ev prerevoluţionar. Nu-i aşa? Ne întoarcem la moluste, la viermi ne ducem. N-avem a măsura stricăciunea dinlăuntru. Măsurătoarea o fac toţi ceilalţi, din afară. Molusca se pare că n-are cuget; doar ceva umblet: peste mări, peste oceane, peste oameni. Ea umblă. Şi merge, merge-nainte. Tot înainte! Şi broasca umblă. Mai ales cea îmbăloşată, râioasă în vorbă şi-n guşele cele noi, orăcăinde, nu cea cu carcasă de Panzer şi picioarele iutelui iepure prinse-n şenilele graţioase ale Berthei Krupp. Spre deosebire de broasca ţestoasă, de toate celelalte broaşte de orice fel, broasca noastră râioasă nu hibernează, nu doarme zi, noapte, vară, iarnă. Dorinţa/râvna de a ajunge sus, cât mai sus, pe ultima cracă, o ţine trează mereu. Mai că nici nu se vede mâncând, doar orăcăie: îndemnuri şi poveţe, fie ele oricât de proaste, blesteme şi ocări, ameninţări şi pedepse, câte şi mai câte... planuri de perspectivă. Când mănâncă totuşi, înfulecă pe nemestecate din blidul altora, pe furate, folosindu-se mai ales de alţi orăcăitori ce-i ţin isonul şi obiceiele. Las^ că nu trebuie să stai la masă cu ea ca să nu-i iei râia, dar nici măcar să dai mâna, nici s-o atingi când o îmbrânceşti cu scârbă. Foloseşte atunci un băţ pe care să-l arunci apoi repede în foc. De te-a pus păcatul ori mânia să foloseşti cumva condeiul pentru vreo atingere din astea, dă-l şi pe el flăcării, pentru totdeauna. Asta-i cu broasca noastră râioasă şi umblătoare. Dar mai sunt prin aer ori prin apă, pe gheţuri ori prin deşerturi, prin pământ ori jungle şi alte, care mai de care, umblătoare: râma cu veşnic-renăscute capete, înţeleapta cârtiţă, caracatiţa alunecătoare şi repede scriitoare direct cu cerneală tipografică, vipera cu corn şi şarpele cu clopoţei, aligatorul de vânat la lumânare şi hiena/şacalul cu papion şi locul pe listă eligibil negociat/asigurat, bufniţa, cioara, bărzăunul... şi câte şi mai câte. Toate fiinţele-s mergătoare. Toate umblă într-un fel ori altul, pe pământ, prin aer sau apă.
Dară frica, teama, spaima? Nu-s şi ele mergătoare? Nu vin ele noaptea în somn să ne spună unde-i nord ori vest ori sud ori est? Până şi visele umblă, umblă mereu, rătăcitor-înşelătoare în somnul nostru. Amăgitoare sunt căile tale, Doamne. De fapt, frica a ocolit cutremurele din Francia şi din Maroc ori din Gibraltar (nu prea rimează aici), ori de pe-acasă, pe lângă Macedonia (iar nu rimează, chiar deloc), tremurăturile (ale Pământului – care nu prea le face de frică) au atins 6,3 şi 6,5 de grade – nu Celsius ori Fahrenheit (acesta născut la Danzig, dar tot filoirlandez cu gheţuri probabil că era), ci alt nume nemţesc – au iscat oricum destule victime, dar nu tocmai din acelea cu terorişti. Şi ei continuă... de-au ajuns să omoare şi români tocmai în Iberia. Dar, înăuntru, teroriştii suntem noi. Şi azi şi mâine, ca şi ieri. Oare când vom dărâma şi noi zidul/gardul împietrit? Să mai călătorim puţin, psihi-mu!
Paremiologii, şi nu numai ei, vor fi observat desigur inversiunea lac-puţ din titlu. A fost din partea mea o timidă încercare de adaptare la politica românească de astăzi. Adică: viceversa.
