Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Din dragoste de Daniel Cristea-Enache


În Absolventul, memorabilul film al lui Mike Nichols şi rol al lui Dustin Hoffman, o scenă, iniţial, ininteligibilă furnizează cheia întregii poveşti. Revenit acasă, la părinţii care aşteaptă lucruri mari de la el, proaspătul absolvent Benjamin Braddock se vâră... într-un costum de scafandru şi apoi în piscină, lăsând cantitatea de apă să filtreze prea multele sfaturi şi învăţături ale maturilor. The Sound of Silence de Simon & Garfunkel completează perfect această scenă a scufundării şi izolării.

În Scufundări, una dintre Celelalte poveşti de dragoste semnate de Lucian Dan Teodorovici, avem în schimb un scuba diving în înţelesul turistic al termenului. Veniţi în concediu în Turcia, doi soţi pe punctul de a se despărţi şi băiatul lor sunt invitaţi să experimenteze senzaţiile subacvatice, într-un cadru minim organizat. Oferta este făcută de un instructor atractiv, puţin prea atractiv pentru capul de familie autohtonă, care nu-şi poate reprima iritarea. Deşi căsnicia scârţâie din toate încheieturile, deşi soţii îşi fac împreună concediul doar pentru că au rezervat şi au plătit locurile (şi ar fi fost păcat să le piardă), o gelozie autentică îşi face loc printre sentimentele bărbatului. Totodată personaj şi narator, acesta descrie şi ceea ce vede în jur, şi ceea ce el însuşi simte, cu nuanţe de implicare, dar şi cu o detaşare "tehnică". Enervat tot mai mult de avansurile făcute de instructor soţiei lui, ca şi de cochetăria tovarăşei de viaţă, bietul scafandru ar vrea să iasă odată din toată tărăşenia, renunţând la noua şi pasionanta experienţă. Din jenă, dar poate şi dintr-o masochistă curiozitate, el nu mai dă însă înapoi: "- Let's go! Şi ne-am îndepărtat toţi şase de mal, eu, soţia mea, băiatul nostru, fiecare cu însoţitorul propriu. Apoi ne-am scufundat. La vreo trei metri adâncime, cam atât am gândit eu că sunt, urechile au început să mă doară. Dar n-am dat prea multă atenţie acestui fapt, pentru că instructorul soţiei mele o ţinea de talie şi o ajuta să coboare. Apoi soţia mea s-a îndoit cumva, şi-a pierdut echilibrul şi apa o trăgea la suprafaţă, iar instructorul i-a pus mâna pe centura cu lest şi a împins-o uşor spre fundul mării, dar asta n-a fost suficient. Şi atunci el i-a pus mâna pe fund şi a împins-o din nou, apăsând în acelaşi timp greutăţile de la mijloc, iar soţia mea s-a dus spre adânc. Şi eu am dat din mâini şi m-am grăbit spre ei, însă însoţitorul meu m-a prins uşor din spate şi mi-a făcut semn să mă liniştesc, apoi a întrebat din mâini: OK? Şi eu mi-am îndoit degetele a OK. ŤEverything is fineť, i-am răspuns în gând, dar imediat după aceea mi-am dat seama că nu trebuia să gândesc în engleză, pentru că nu-i vorbeam lui, puteam să gândesc şi în română. Totul e în regulă, am repetat, apoi ne-am prins de o bucată de metal de pe fundul mării. Şi lângă mine s-a prins şi soţia mea, şi lângă ea s-a prins şi copilul nostru. Şi cei trei ne-au făcut semne să ne uităm spre ei şi au început să ne filmeze şi să ne pozeze." (p. 56).

Poza de familie "fericită", abia făcută, se voalează. Instructorul intrepid îi oferă femeii un arici de mare pe care-l striveşte live, făcând tot felul de peşti să se adune sub privirile turiştilor. Femeia scapă la un moment dat ariciul terciuit, instructorul îl recuperează şi i-l oferă din nou, nu înainte de a-i mângâia palma întinsă. La acest punct, se observă din nou fineţea psihologică a prozatorului. Gelozia soţului se asociază brusc cu o dorinţă copilărească de a pune şi el mâna pe (fostul) arici. "Eroul" nostru se simte parcă de două ori exclus: "Eu am întins mâna, pentru că voiam şi eu ariciul sau ce mama dracului era el. Îl voiam mult de tot, mi-am repezit mâna spre mâna soţiei mele şi i-am luat chestia aia cu ţepi din mână, iar instructorul mi-a făcut semn că nu trebuia să fac asta, că ar fi venit, oricum, şi rândul meu. Dar între timp peştii s-au strâns spre palma mea, s-au înghesuit acolo, erau o mulţime. Şi eu mă uitam năuc la ei" (pp. 56-57).

Sub apă, ca şi la suprafaţă, dragostea s-a cam dus... Au rămas obişnuinţele conjugale, rutina căsniciei, acomodările reciproce şi evaziunile pe cont propriu, "politica" de ocrotire a copilului, jena de ce ar putea spune gura lumii şi frica de despărţire. Aceasta din urmă e tot mai acută în povestirea de faţă şi în restul. Dar ea apare, în acelaşi mod învălmăşit, împreună cu dorinţa contrară de ruptură. Confort familial fără o dragoste aprinsă; sau o dragoste aprinsă, cu sacrificarea familiei.

Bărbatul ezitant şi fricos (ca toţi bărbaţii) fiind acelaşi, cele două femei, soţia şi amanta, şi-l dispută cu o anumită sportivitate a competiţiei sentimentale. Consoarta nu face scene când soţul amorezat de o alta pleacă într-o seară de acasă. O noapte la hotel, a doua proză-pivot a cărţii, îi pune faţă în faţă pe capul de familie care şi-a pierdut capul şi pe cea care a provocat dislocarea lui de pe orbita casnică. Scenele au acelaşi firesc uman şi o complexitate a mişcărilor interioare. Bărbatul oftează, adânc, dar şi "cumva teatral", vocea îi tremură. Iubita îi cere explicaţii pe care nu le poate da. Şi-a părăsit, acum, nevasta; dar se va întoarce la ea. Nu ştie de ce; sau ştie, dar nu e capabil să-şi exprime nici sentimentele, nici motivaţiile. Tânăra şi frumoasa amantă preia iniţiativa, mai întâi culpabilizându-l, apoi explicându-l, ea, pe soţul confuz. Bărbatul de care s-a îndrăgostit. Dar care îşi iubeşte, totuşi, soţia şi copilul. Dar care ar vrea să simtă din nou adevărata dragoste. Dar care nu ar renunţa, pentru aceasta, la familie şi la dulcile obişnuinţe din sânul ei...

Suntem în plină dialectică sentimentală, remarcabil condusă şi conturată, prin tuşe succesive, de către prozator. Fiindcă i-am citit toate cărţile, pot să compar şi să spun că aceasta este cea mai matură şi mai bine realizată artistic. Lucian Dan Teodorovici abandonează tematica loser-ului perfect şi gesticulaţia sinucigaşului ratat, abordând dintr-o perspectivă dublă şi disecând un capitol atât de gingaş cum e cel al imponderabilelor sufleteşti. Fiecare nuanţă contează, pe conturul viu al unei iubiri sau pe scheletul alteia.

Şi în timp ce protagonistul se tot zbate sub ochii noştri, autorul îşi construieşte meticulos fiecare povestire, montând-o într-o istorie "paralelă", aparent neutră. O noapte la hotel aduce, pe lângă explicaţiile amare dintre cei doi îndrăgostiţi, o explicitare a structurii cărţii. Iubita îi reaminteşte soţului infidel cum a cucerit-o. Spunându-i poveşti triste din copilăria lui, a bărbatului, diferite poveşti de dragoste cu final tragic. Un om a fost bătut până la ultima suflare, fiindcă n-a vrut s-o trădeze pe gagica lui. Iată povestea, de comunitate ţigănească, din Două gâşte. Altul s-a spânzurat pentru că n-avea cum să rămână cu "aia pe care-o iubea". Este episodul narat în Pe catalige. "Logodnica ta din prima tinereţe - îi reaminteşte iubita de acum - a murit într-un accident de maşină". Secvenţa respectivă va fi evocată şi va da o cu totul altă dimensiune aparentului road movie lejer din Cu mai mulţi kilometri în urmă.

Dacă diferitele poveşti de dragoste nu încap, simultan, în aceeaşi inimă, ele sporesc memoria afectivă şi structurează o carte-puzzle. Fiecare text din cele unsprezece poate fi citit şi înţeles autonom; dar poate fi şi raportat la ansamblul epic, ca o faţetă sau o vârstă a educaţiei sentimentale. Cores­pondenţele nefiind artificiale, puse cu mâna, ci apărând din rotirea aceleiaşi teme - dragostea - şi a două-trei personaje care o caută, cu disperare adultă, în propria viaţă.

Ceva se câştigă atunci când altceva se pierde. Cu Celelalte poveşti de dragoste, Lucian Dan Teodorovici şi-a dat examenul de maturitate prozastică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara