Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Dilemele poetului în postmodernitate de Tudorel Urian

Cu o generozitate şi o bucurie a solidarităţii deloc specifice lumii noastre literare, în care invidia, ranchiuna, contestarea şi negarea au devenit cuvintele de ordine, poeta Letiţia Ilea joacă, de ceva vreme, rolul unui neobosit promotor literar al colegilor ei de generaţie (optzecistă). Periodic îmi trimite cărţi sau îmi telefonează pentru a-mi atrage atenţia asupra vreunei apariţii recente de excepţie. Şi trebuie să recunosc, până acum, niciuna dintre cărţile recomandate de ea nu m-a dezamăgit. Pentru a da un singur exemplu, Letiţia Ilea este cea care mi-a pus în braţe excelentul (apreciere confirmată de puzderia de premii câştigate în ultimul an) roman al lui Horia Ursu, Asediul Vienei. De curând, prin intermediul Letiţiei Ilea am primit cele mai recente cărţi ale lui Andrei Zanca. Nu că Andrei Zanca ar mai fi avut nevoie de vreo recomandare, dar mă tem că în Bucureşti şansele de a găsi volumele publicate la editurile Echinox şi Grinta din Cluj-Napoca nu ar fi fost din cale afară de mari. Dacă volumul improvisation pour la marche sur l'eau (Editura Echinox, Cluj-Napoca, 2007) poate fi citit ca o curiozitate şi ca un dublu exerciţiu stilistic (ce altceva ar putea fi traducerea în limba franceză - altminteri excelentă, realizată chiar de Letiţia Ilea - a versurilor unui poet român emigrat în Germania, publicată la o editură din România), cealaltă carte, Lumea un limbaj al invizibilului, produce câteva revelaţii importane.
Ca eseist, Andrei Zanca este preocupat de temele cu adevărat majore. Printr-o analogie cu muzica, se poate spune că scrisul său are vocaţia orgii, a sunetului plin care leagă dumnezeirea de soarta fiecărui om. În stil de mare autor, Andrei Zanca meditează grav, olimpian, asupra destinului omului contemporan, a rostului culturii în postmodernitate, a importanţei mass-media în noua societate a spectacolului generalizat, a viitorului cărţii în universul multimedia. În paralel, autorul regândeşte fundamentele misticii creştine, readuce în actualitate textele şi pildele unor maeştri medievali (Teresa de Avila, Francisc de Assisi, Meister Eckhart). Reîntoarcerea la înţelepciunea şi învăţăturile maeştrilor are drept rezultat o mai bună înţelegere a lumii contemporane, identificarea căilor prin care tot mai înstrăinatul om al mileniului trei poate deveni solidar cu suferinţele aproapelui şi poate găsi calea reinserţiei sociale. Tentaţia autorului de a revalorifica în actualitate învăţăturile acestor maeştri spirituali este evidentă. Scrie Andrei Zanca şi concluziile sale sunt cu atât mai credibile cu cât el este unul dintre cei care a trăit pe propria piele experienţa exilului: "Actualitatea textelor Teresei de Avila nu constă atât în descrierea minuţioasă a trăirilor ei mistice, în observaţiile psihologice, ci pur şi simplu în dorul ei pus în practică după prietenia cu divinitatea. Această atitudine nu a dus la o înstrăinare de lume, ci dimpotrivă la apropierea de lume şi om. Întreaga ei viaţă stă astfel sub semnul aproapelui - azi, când atâţia oameni suferă de lipsa de ţară, de (locul) natal, în sensul însă al pierderii patriei spirituale, oameni care nu au aflat niciodată ce-nseamnă prietenia, aproapele, siguranţa unui cămin." (p. 33)
Însuşi sensul termenului "mistică" este opus celui devenit comun, mai ales în deceniile de dezlănţuită propagandă ateistă din perioada comunistă. În Evul Mediu, mistica era consideată o cale de cunoaştere, singura capabilă să ofere minţii accesul la adevărul aflat dincolo de primul nivel al realităţii imediat identificabile: "Mistica nu are deloc de-a face cu mistificarea, fiind o cale a iluminării. Elementele ei tainice - atât de eronat interpretate ca întunecate, iraţionale şi supranaturale - însemnau, chiar în sens medieval, cunoaştere, o cunoaştere ce nu se poate gusta decât în-lăuntru, depăşind limbajul uzual atât de mult încât misticul e nevoit a recurge la paradox şi simbol. Este o trans-cendere a Ťrealităţiiť într-o realitate imposibil de redat în limbajul uman/polar: ŤDumnezeu creează lumea şi toate lucrurile într-un Acum prezentť, spune Meister Eckhart" (p. 59).
Dacă prima secţiune a volumului curpinde eseuri de re-actualizare a misticii creştine, în cea de-a doua sunt puse sub lupă câteva dintre tarele specifice lumii contemporane. Autorul deplânge violenţa promovată prin televiziune, corupţia generalizată, metodele de manipulare utilizate de politicieni şi mass-media, retorica patriotardă. Dacă multe dintre aceste teme ne sunt mai mult decât familiare din viaţa de zi cu zi, cu adevărat memorabil este eseul Interlocutorul, o meditaţie lucidă şi foarte nunaţată asupra destinului scriitorului în lumea contemporană şi a viitorului cărţii tipărite într-o lume pusă sub semnul imaginii. Utilizându-şi din plin experienţa occidentală, Andrei Zanca oferă sugestii care ar trebui tratate cu multă atenţie de directorii de edituri şi de toţi cei care activează pe un palier sau altul al sistemului editorial. Aproape toate ideile din acest admirabil eseu sunt citabile. Pornind de la constatarea că "nu devii universal decât dacă eşti onest, autentic în perimetrul naţional" eseistul pune la zid goana autorilor români după a fi traduşi cu orice preţ în diverse limbi, cu speranţa ridicolă că în felul acesta au făcut pasul decisiv spre universalitate. Pentru a avea succes, autorul de literatură autohton nu trebuie să copieze formulele magice ale vreunor best-sellers sau să fie obsedat de gradul de traductibilitate al operei sale. El trebuie să-şi păstreze sound-ul propriu şi, mai ales, să dea dovadă de "onestitate absolută faţă de sine şi deci implicit şi faţă de interlocutor, de public, care în cele din urmă este susţinătorul material (când încă n-a devenit şi moral) al unei arte ce-şi pune cu stringenţă problema dispariţiei ca Ťspecieť. Interesul pentru poezie n-a dispărut, ci doar faţă de o anume poezie. Interesul faţă de carte în genere n-a dispărut, ci doar faţă de o anume carte."(p. 121) În contextul confuziei de valori din viaţa literară nu sunt trecute cu vederea nici responsabilităţile criticii literare. Eseistul observă, pe bună dreptate, că majoritatea cărţilor recenzate sunt citite superficial şi nu constituie decât pretextul pentru critic de a-şi expune propriile obsesii, "într-un bom­bardament de nume celebre şi de citate". Andrei Zanca îi cere criticii literare să renunţe la prolixitate, să se întoarcă la simplitatea expunerii şi să îşi asume cu modestie rolul de simplu intermediar între autor şi public. Exemplul de urmat este cel al marilor cotidiane şi reviste din Germania care au propriul lor corp de recenzenţi, oameni ce comunică într-un limbaj cât se poate de suplu şi natural, fără ostentaţie, datele esenţiale despre cartea aflată în discuţie. Chiar dacă, prin comparaţie cu cea occidentală, viaţa literară românească nu arată grozav, previziunile autorului privind cartea tradiţională sunt mai degrabă optimiste. Nici televiziunea, nici industria de spectacole, nici presa cotidiană nu sunt în măsură să transmită mesajele ce pot fi comunicate prin intermediul cărţii. Răspunsul categoric al lui Andrei Zanca este acela că, în pofida profeţiilor sumbre, cartea are încă un viitor. Inclusiv cea de poezie. Totul este ca dialogul cu publicul să fie purtat de autor cu onestitate absolută.
Cititorii cărţii Lumea un limbaj al invizibilului nu trebuie, cu nici un chip, să rateze textul O întâlnire cu Hans Magnus Enzensberger. Un splendid exerciţiu de admiraţie pentru unul dintre marii autori ai secolului XX. Fiecare cuvânt al acestui splendid eseu îl face pe cititor părtaş la emoţia întâlnirii autorului cu unul dintre idolii săi, o lecţie pentru tinerii autori care cred plini de superbie că nimic nu a existat în spaţiul literaturii înainte de multaşteptata lor apariţie.
Eseurile lui Andrei Zanca din volumul Lumea, un limbaj al invizibilului dezvăluie un spirit cu elegante tendinţe conservatoare, perfect adaptat însă la dinamica lumii contemporane. Andrei Zanca este un intelectual instalat confortabil într-un solid sistem de valori, consolidat în timp prin frecventarea asiduă a maeştrilor spirituali, graţie căruia observă cu luciditate derapajele şi deruta care caracterizează viaţa zbuciumată a omului postmodern. Oricine îi citeşte textele ajunge la concluzia optimistă că, atâta vreme cât omul nu îşi pierde sufletul şi îşi menţine capul pe umeri, salvarea este încă posibilă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara