Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Dilemele omului (post)modern de Tudorel Urian

Ce rol mai poate juca religia în lumea contemporană? Care sunt avantajele şi dezavantajele globalizării pentru cultură? Ce implicaţii culturale are masivul fenomen de migraţie, specific lumii contemporane? Până unde poate merge ecumenismul şi dialogul între Biserici? Cât de mare este influenţa bom­bar­damentului informaţional al mass-media asupra modului în care cetăţeanul percepe realitatea? Cum se integrează culturile naţionale în noul Turn Babel al Uniunii Europene? Pot fi descifrate semnificaţii contemporane ale fenomenului de pelerinaj? Care este limbajul artistic cel mai adecvat pentru dialogul cultural în secolul XXI? Există căi pentru adaptarea omului contemporan la noua paradigmă culturală a postmodernităţii menite să evite sacrificarea valorilor tradiţionale?
Iată doar câteva întrebări care stau (ar trebui să stea) pe buzele oricărui intelectual responsabil înr-o epocă de mutaţii majore pe toate planurile, precum cea pe care o străbatem din anul 1989 încoace. În mai puţin de douăzeci de ani, paradigma existenţială a românilor (fireşte, nu numai a românilor) a suferit mutaţii inimaginabile. Înainte de 1989, românii trăiau într-un sistem închis ermetic, în care accesul la informaţii era cvasi-prohibit (cele două ore zilnice de "program" tv şi "ziarele" erau mai degrabă parodii ale unor surse de informare), cărţile, filmele şi spectacolele de teatru sufereau amputări din partea cenzurii, când nu erau interzise de-a dreptul, măr­turisirea credinţei devenea, pentru cel în cauză, handicap social, ieşirile în străinătate erau doar privilegiul unui grup foarte restrâns, iar contactele cu străinii constituiau o infracţiune pedepsită cu ani buni de închisoare. Cine şi-ar fi imaginat la începutul lui decembrie 1989 că în mai puţin de două decenii internetul, telefonul mobil, cardurile bancare, munca sau studiile în străinătate, contactele cu străinii, televiziunea digitală vor face parte din existenţa cotidiană? Ce a pierdut şi ce a câştigat omul actual în urma acestei transformări a modului său de viaţă? Aceasta este întrebarea pe care Horia-Roman Patapievici şi-a pus-o cu ceva vreme în urmă. O întrebare la care Cristina Gavriluţă încearcă să afle răspunsul interogând, la rândul ei, câteva personalităţi marcante ale lumii contemporane, specialişti incontestabili ai unor domenii diverse, toate având însă legătură cu dez­voltarea fiinţei umane: istorie, sociologie, antro­pologie, religie, film şi arte vizuale.
Marc Augé, antropolog social şi cultural este specialist în probleme africane. Paul Barbăneagră este un foarte cunoscut cineast, eseist, fost colaborator al postului de radio "Europa liberă" şi prieten apropiat al lui Mircea Eliade. Philippe Boutry activează la Centrul de Studii Antropologice Religioase Eu­ro­pene şi predă la Universitatea Paris XIII. Jean-Paul Colleyn, licenţiat în ştiinţe sociale şi-a dat un doctorat în antropologie şi a realizat mai multe documentare. André Godin, doctor în litere şi ştiinţe umaniste, a fost directorul Centrului de Antropologie Religioasă Europeană de pe lângă École des Hautes Études en Sciences Sociales. Moshe Idel, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim este consi­derat principalul specialist mondial al Kabbalei, Mitropolitul Iosif este mitropolit al Europei Occiden­tale şi Meridionale, ierarhul care păstoreşte pe cei mai bine de două milioane de români aflaţi în dias­pora sau angajaţi temporar la muncă în străi­nătate.
Simpla înşiruire a numelor interlocutorilor Cristinei Gavriluţă vorbeşte de la sine despre nivelul ridicat de interes al acestei cărţi în actualitate. Mai ales că autoarea are orizontul cultural şi inteligenţa necesare pentru a pune întrebările cu adevărat importante, în raport cu preocupările de căpătâi ale fiecăruia dintre cei intervievaţi. De altfel, de cele mai multe ori, discuţiile dintre autoare şi invitaţii săi depăşesc semnificativ cadrele unor interviuri publicistice. Se transformă în mici dezbateri între specialişti, în care ambele părţi aduc argumente şi deschid noi teme de discuţie. Aducând în prim plan cele două viziuni asupra rolului pe care îl poate juca astăzi ecumenismul (adversarii lui cred că în final acesta duce la aplatizarea credinţelor, la ştergerea diferenţelor specifice dintre confesiuni, în vreme ce partizanii consideră că, dimpotrivă, oferă şansa unei îmbogăţiri spirituale, tocmai prin punerea în valoare a diferenţelor), au­toarea îi oferă lui André Godin şansa unui răspuns foarte nuanţat: "... avem aici cele două extreme. Pe de o parte, este adevărat că acest ecumenism, care este la modă şi pe care l-am putea numi Ťde salonť, ar putea duce la o aplatizare a specificităţii diferitelor religii, deci la o relativizare. Este ade­vărat, şi avem numeroase exemple. În confuzia actuală, cu modernitatea şi cu secularizarea galo­pantă, trebuie ca dogmele fiecărei religii să fie totuşi menţinute. Dacă nu, atunci vom asista la un fel de pseudo-dialog care constituie, de fapt, arta de a trăi împreună şi compromisurile care decurg de aici. Şi, cu siguranţă, diferenţele există. Însă trebuie să încercăm să depăşim acest obstacol, căci dialogul interreligios ne poate aduce multe beneficii" (pp. 30-31).
Aproape fiecare întrebare şi fiecare răspuns din această carte lămuresc sau măcar pun în discuţie câte o dilemă fundamentală a vremii noastre. S-ar putea scrie o nouă carte numai din comentarea acestor întrebări şi răspunsuri. Cum spaţiul unei cronici nu se pretează la dezvoltări atât de ample, mă măr­ginesc să spun că, din punctul meu de vedere, inter­viul cel mai interesant mi s-a părut a fi cel în care autoarea l-a avut ca interlocutor pe Paul Barbăneagră. Este cel care pune cel mai pregnant în evidenţă raportul dintre sacru şi lumea contemporană (de la Paul Barbăneagră împrumută autoarea formula "californizarea culturii"). În plus, cineastul oferă o extrem de intersantă evocare a bunului său prieten Mircea Eliade. Portretul savantului este foarte nuan­ţat şi realist (edificatoare este crisparea produsă în familia savantului în clipa în care cineastul a pus o candidă întrebare despre substanţa religioasă a lui Corneliu Zelea Codreanu). Realmente citind reme­morările lui Paul Barbăneagră cititorul are sentimentul că înţelege mai bine personalitatea savantului, cu tot ce a avut ea sublim (generozitatea lui Eliade, despre care scrie la un moment dat şi Virgil Ierunca, ţine deja de domeniul legendei), dar şi şovăielnic. Una peste alta, Paul Barbăneagră îi face istoricului religiilor un portret luminos, admirativ, care corectează multe dintre locurile comune care continuă să circule pe seama sa. Astfel, în pofida a ceea ce se spune despre el, Eliade venea la biserică şi era profund credincios. "Problema era că el nu putea să pledeze public pentru religia creştină, el se dorea un istoric şi un filosof al religiilor. Era mai preocupat să-i convingă pe oameni că Dumnezeu există şi că nu se poate trăi fără El. Aşa cum spunea şi în film, dacă Dumnezeu n-ar fi, totul ar fi numai scrum. Sunt sigur că undeva Eliade avea sentimentul unei misiuni. El nu trăia aşa ca noi, care încercăm să înţelegem, să mergem mai departe. Eu îl văd aşa, ca un profet care a trecut prin lumea aceasta ştiind tot..." (p.107) Fireşte, incomodul subiect al apropierii lui Mircea Eliade de mişcarea legionară nu putea fi ocolit. Spune Paul Barbăneagră: "Relaţiile lui Eliade cu mişcarea legionară au fost, repet, nu relaţii de ordin politic, ci relaţii de ordin cultural, spiritual şi religios. Acuzaţia că ar fi antisemit, legionar sau rasist mi se pare lipsită de cinste şi inteligenţă. L-am cunoscut pe Eliade dacă nu foarte bine, atunci bine. Putea fi bănuit de orice, dar, în nici un caz, de ură faţă de celălalt. El era animat de dorinţa de a fi folositor tuturor." (pp. 108-109) Invocând o confesiune a lui Mircea Eliade, Paul Barbăneagră susţine că acesta nu ar fi scris niciodată articolul cel mai compromiţător pus pe seama sa. Ziarul ar fi apucat însă să anunţe că va publica un articol scris de Eliade şi cum acesta nu l-a mai predat, i-a folosit semnătura pentru a nu fi pus în situaţia jenantă de a dezminţi anunţul iniţial. Întrebat de ce nu a denunţat un astfel de procedeu, Eliade ar fi răspuns: "Nu puteam, eram prieten cu redactorul-şef şi l-aş fi compromis. Putem fi sau nu de acord cu aceste afirmaţii. Mărturia însă trebuie reţinută cu atât mai mult cu cât ea vine din partea unui om aflat vreme de mulţi ani în anturajul savantului.

Sacrul şi californizarea culturii. Şapte interviuri despre religie şi globalizare de Cristina Gavriluţă este mai mult decât o carte de interviuri. Autoarea propune o dezbatere actuală şi necesară despre prezentul şi perspectivele omului contemporan. O discuţie dezinhibată, la care fiecare cititor poate contribui cu propriile sale argumente şi intuiţii. Dincolo de răspunsuri, ea oferă un set de întrebări, esenţiale pentru îneţelegerea lumii de azi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara