Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Deşteptarea (variantă) de Constantin Ţoiu


Cred că ideea deşteptării - ca imperativ - să se deştepte, românul, adică, din somnul lui cel de moarte - în care-l adânciră nu mai zic ce fel de tirani - nu o are, în imnurile lor naţionale, nici un neam de pe pământ.

Numai noi, românii, convinşi că dormim somn greu de secole, punem pe primul plan necesar existenţei noastre naţionale zilnice acest verb de bază al vieţii, poruncitor... în paranteză, nu ştiu cum ar fi sunat un imn rezultat din inspiraţia poetului de curte al regimului de odinioară.

Sătul de atâtea baliverne, sunt sigur că cetăţeanul s-ar fi întors pe partea cealaltă, sforind mai departe, încredinţat că tot un somn zdravăn şi sănătos e mai bun decât zdrăngăneala bardului...

În viaţa noastră am auzit fel de fel de lozinci. De îndemnuri. Să facem aia; ori, invers, să nu facem aia.

Ce nu auzirăm până acum - exceptând versurile imnului naţional - este recomandarea unui crainic de radio - mai de mult - care dis-de-dimineaţă zbiera la microfon... Cetăţeni ai Capitalei, treziţi-văăăăăă!!!

Acest verb urlat lung, disperat, aruncat din fundul bojocilor în spaţiul bucureştean forfotind de graba plecărilor la serviciu, dimineaţa, mie, personal, ca să zic aşa, îmi plăcea să-l aud pentru că, în primul rând, nu ni se spunea de ce trebuie să ne trezim, în ce scop şi nici ce primejdie ne paşte, dacă nu ne-am deştepta...

Să ne trezim; şi-atâta tot. Fiecare la libera alegere...

Nu ştiu dacă, după orele 24 noaptea, ea, noaptea fiind refugiul, scăparea săracului, mai merge să arunci în văzduh mesajul înfricoşător, întrucât sunt şi inşi subţiri, rari, dar sunt, a căror minte abia după căderea întunericului se trezeşte de-a binelea. Nu ştiu; zic.

Dar stau şi mă gândesc... Anume, dumnealor, cetăţenii în sfârşit,... dacă dânşii, dormind din greu, o dată şi-odată, cine ştie cum, se trezesc, prin cine ştie ce împrejurări, ori datorită căror motive, dumnealor se deşteaptă, cum spune imnul,... din somnul cel de moarte în care îl aruncară teribilii lor inamici, - nu ei, personal, singuri ei pe ei, cum se susţine uneori de către cetăţenii vânduţi agenturilor străine; dacă se vor trezi ei, zic, şi dacă, deşteptându-se dânşii în cele din urmă, nu le-ar veni ideea să termine cu ordinea aceasta atât de prost stabilită şi re-stabilită aiurea de atâtea ori... Ei!? Mai facem o răzmeriţă?

Veţi spune că merg mult prea departe. Sau că îmi bat joc de naţie. Doamne fereşte! Sau că oi fi un pesimist de nevindecat...

Partea proastă este că noi, de fapt, nu că am merge prea departe cu ceva, dar nici nu ne clintim, de fapt, din locul, din cuibuşorul nostru călduţ. Sau dacă ne clintim, cumva, o facem totdeauna în direcţia cea mai proastă, evident, mai comodă.

Cum se întâmplă acum cu intrarea în Evropa... Cum ne cunoaştem fiecare unul pe altul şi cu toţii laolaltă, pe toţi, cu siguranţă că, în momentul în care vom da iarăşi de greu, - şi vom da! - vom cârti, ne vom văita din nou, ca de obicei, cântând să se deştepte românul acela din somnul lui cel de moarte; când el este de fapt gata deştept... deştept tun, putem zice, chiar şmecher! încă din ziua în care Remus şi Romulus supseră pe şest, de hoţi, din laptele Lupoaicei...

Imnul schimbându-se, datorită schimbării în sine, ar însemna... nu să ne deşteptăm, ca altă dată, ci pur şi simplu, să nu mai dormim pe noi toată ziulica. în sens european, fireşte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara