Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Despre unele ùzuri onomastice... de Rodica Zafiu

Dincolo de ceea ce ţine de normele stricte ale gramaticii, folosirea numelor proprii de persoană e supusă unor constrîngeri sociale şi culturale, din sfera codului lingvistic al politeţii. De obicei acestea nici nu sînt înregistrate ca atare, nu sînt explicitate sau exersate în şcoală. De aceea nici încălcările percepute cu un sentiment difuz al neadecvării nu pot fi sancţionate. În cazul limbii române, un uz caracteristic şi cu rădăcini mai vechi impune tratarea diferenţiată a numelor masculine şi a celor feminine. Formula onomastică politicoasă pentru a desemna o femeie este cea "completă" ( prenume + nume de familie), eventual precedată de termenul de politeţe ( doamna, domnişoara). Desemnarea doar prin prenume este semn al relaţiei mai apropiate, căreia i se adaugă în prezent situaţiile de celebritate, mai ales din lumea spectacolului. Numele de familie cu sufix specific feminin ( Ioneasca, Popovicioaia) e familiar, învechit şi în prezent e perceput mai ales ca depreciativ. Numele de familie poate apărea neînsoţit de prenume doar cu condiţia prezenţei unui termen de politeţe ( Doamna Popescu). Alte două soluţii posibile în teorie desemnarea doar prin numele de familie şi prin numele de familie şi iniţiala prenumelui sînt practic excluse din uzul curent. Cea de a doua specifică scrisului se întîlneşte în abrevierile bibliografice sau în liste de tot soiul, dar mai e puţin probabilă în momentul în care se vorbeşte direct de persoana în cauză. În genere, în listele bibliografice, în alcătuirea cărora se confruntă mai multe sisteme ( nume reproduse complet, prenume abreviate, reproducerea exactă a formulei alese de autor în textul citat), la noi funcţionează regula nescrisă de reproducere integrală a prenumelor feminine, chiar cu riscul inconsecvenţei. Sub presiunea unor sisteme internaţionale de indicare a referinţelor, din numele unei autorităţi ştiinţifice de sex feminin poate fi eliminat prenumele, purtător al informaţiei de gen ( mai ales în scurte trimiteri între paranteze, de exemplu "cf. Manoliu Manea 1993"). Citarea în text recuperează pe cît se poate omisiunea. Lucrul nu e de la sine înţeles şi nu se întîlneşte în toate limbile. Într-un volum cu un lung rezumat în engleză ( Anca Manoliu-Dabila, Context şi inferenţe în lectura activă, 2001), se poate observa uşor tratamentul contrastant: repetatelor referiri cu nume întreg din textul românesc le corespunde în engleză sistemul de citare doar cu numele de familie: "teoria Tatianei Slama Cazacu" ( p. 28), "concepţia psiholingvistică a Tatianei Slama Cazacu" ( p. 29), dar "the conceptualisation of Slama Cazacu" ( p. 235). S-ar părea că în conservarea prenumelui, în ciuda constrîngerilor de cod ştiinţific, joacă un rol important şi flexiunea românească: folosirea numelui la cazul genitiv are nevoie de o formă cu terminaţie feminină. Nu flexiunea este totuşi elementul determinant: prenumele e preferat şi în situaţia în care forma sa nu aduce avantaje flexionare: vorbim de "cartea lui Carmen Dumitrescu", nu de "cartea lui Dumitrescu". Din punctul de vedere al teoriilor feministe, probabil că acest fenomen, ca toate situaţiile de diferenţiere lingvistică, poate fi interpretat la fel de bine în cheie pozitivă sau negativă. S-ar putea să fie totuşi vorba, dincolo de tradiţii socio-culturale, de un fapt fundamental lingvistic: fiind clară tendinţa românei de a atribui genul gramatical - în opoziţia masculin-neutru versus feminin -, după formă ( ceea ce e valabil atît pentru denumiri - de aceea Craiova e feminin, iar Braşovul masculin-neutru, Dacia feminină iar Opelul neutru etc., cît şi pentru împrumuturile recente), apariţia unui nume de familie ( cu terminaţie tipică de masculin-neutru) creează confuzii între genul referenţial şi cel formal.
            
În afara zonei aparte, specializate, a studiilor ştiinţifice, e probabil să întîlnim numele de familie folosite singure doar în unele contexte oficiale: şcoală ( "Popescu, ieşi la tablă"), cazarmă, justiţie, administraţie. Chiar dacă traduceri grăbite nu ţin seama de regula nescrisă, producînd perplexitate, uzul tinde să o respecte. Desigur, folosirea numelui de familie singur nu e maximum de politeţe nici pentru bărbaţi; mai multe voci din public au protestat contra obişnuinţei publicistice actuale de a-i desemna pe cunoscuţi politicieni în funcţie direct cu numele de familie. Oricum, în acelaşi număr de ziar în care despre politicieni şi profesionişti ai sportului s-a folosit de mai multe ori forma unică a numelui de familie ( "oamenii lui Iliescu", "partidul lui Năstase", "zdrobit în Bucureşti de Băsescu", "Guşă pretinde că...", "Iordănescu le-a dat liber fotbaliştilor", EZ 3325, 2003, 8), într-un articol despre sărbătorirea sportivei Violeta Beclea-Szekely ( p. 10) apărea de două ori formula onomastică întreagă, o dată pe cea abreviată ( Viorica Beclea) şi de trei ori doar prenumele ( Viorica). În informaţii mai seci despre diverse întreceri sportive, nu e însă rar ca preluat din "lista" de concurs , să apară în text doar numele de familie ( de pildă, "Steff şi Boroş şi-au păstrat astfel titlul", unde este de vorba un cuplu feminin de tenis de masă, EZ 3336, 13).
           
Aceste consideraţii generale sînt însă contrazise repetat, în ultima vreme, de consecinţele lingvistice ale unui "eveniment mediatic". Numeroase articole şi jurnale de televiziune au folosit destul de des numele de familie Vlas singur, deşi aparţine unei femei: "Vlas s-a îmbarcat într-o cursă", "Vlas şi-a anunţat demisia" ( EZ 3326, 2003, 2), "avocatul afirmă că Vlas ar fi declarat" ( EZ 3329, p. 3), "Vlas, ţinută de justiţie şi Parchet departe de ochii presei" ( titlu, în EZ 3331). În reportajele televizate, s-a înregistrat de mai multe ori şi folosirea ( şi mai şocantă) a numelui de familie la genitiv-dativ: "lui Vlas". E drept că majoritatea zdrobitoare a citatelor jurnalistice confirmă regula: de zeci de ori pe aceeaşi pagină, prenumele este reprodus în întregime sau parţial ( "audierile Ioanei Maria Vlas", 3329, "sosirea Mariei Vlas", 3328). Apariţia numelui de familie neînsoţit poate fi explicată prin modele străine, eventual printr-o anume nevoie de scurtime sau de variaţie, dar e desigur favorizată de contextul negativ, defavorabil al citării. Fiind vorba de o persoană urmărită de poliţie, referirea politicoasă "doamna Vlas" apare doar excepţional ( EZ 3328), forma mai brutal denominativă fiind aleasă în mare măsură conştient. Nu putem însă şti dacă nu cumva senzaţia de strident şi abuziv va dispărea în viitor şi nu ne vom obişnui şi cu un asemenea tip de desemnare nediferenţiată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara