Giovanni Rotiroti e psihanalist şi predă
Limba şi Literatura Română la Universitatea
„L’Orientale” din Napoli. Cercetările sale
în domeniul românisticii au o abordare
multidisciplinară şi comparatistă şi privesc
în mod deosebit secolul XX şi literatura
contemporană în contextul european
înainte şi după cezura reprezentată de
Auschwitz, acordând multă atenţie
exerciţiului critic al traducerii de poezie
şi proză, filosofie şi teatru. A urmărit şi
aprofundarea metodologiei critice legate
de traducerea în italiană a unor opere
literare ale unor autori români sau de
origine română, îmbinând didactica,
cercetarea ştiinţifică şi eventualele
oportunităţi profesionale pentru studenţi.
În cărţile sale s-a ocupat de Ion Luca
Caragiale, Ionesco, Dan Botta, Eliade,
Urmuz, Tzara, Fondane, Celan, Gherasim
Luca, Nichita Stănescu. Despre Cioran în
mod deosebit a scris: Il demone della
lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e
filosofia, Soveria Mannelli, Rubbettino,
2005 şi Il segreto interdetto. Eliade, Cioran
e Ionesco sulla scena comunitaria dell’esilio,
Pisa, Edizioni ETS, 2011. A îngrijit următoarele
volume ale lui Cioran: Emil Cioran, Lettere
al culmine della disperazione (1930-
1934), ediţie îngrijită de Giovanni Rotiroti,
traducere de Marisa Salzillo, postfaţă de
Antonio Di Gennaro, Milano – Udine,
Mimesis, 2013; Emil Cioran, Il Nulla. Lettere
a Marin Mincu (1987-1989), ediţie îngrijită
şi traducere de Giovanni Rotiroti, Postfaţă
de Mircea Ţuglea (Traducere de Irma
Carannante), Apendice de Antonio Di
Gennaro, Milano – Udine, Mimesis Edizioni,
2014; Emil Cioran, Sulla Francia, ediţie
îngrijită şi traducere de Giovanni Rotiroti,
Roma, Voland, 2014.
Domnule Giovanni Rotiroti, aţi
terminat de curînd un nou proiect
extrem de interesant, coordonarea
traducerii în limba italiană a
volumului Martei Petreu Cioran sau
un trecut deocheat (Il passato
scabroso di Cioran, a cura di
Giovanni Rotiroti, postfazione di
Mattia Luigi Pozzi, trad. de Magda
Arhip şi Amelia Natalia Bulboaca,
Orthotes, Napoli-Salerno, 2015, 453
p.). Care au fost principalele
dificultăţi pe care le-aţi întîmpinat
în realizarea acestui proiect? Cum vaţ
i alcătuit echipa pentru a duce la
bun sfîrşit această traducere?
Înainte de toate e foarte important
să ştiţi că nu e uşor să găseşti un
editor italian care vrea să publice
cărţi româneşti (dar nici italiene,
franceze, olandeze ş.a.m.d) în Italia,
pentru ca e destul de complicat şi
nici un editor nu-şi asumă complet
riscul comercial pînă la capat. Din
fericire, datorită Institutului Cultural
Român, există TPS Programme care
suportă costurile de traducere şi prin
acest sprijin fundamental se poate
face ceva semnificativ şi în Italia în
legătură cu cultura română din ultimii
ani. În 2015 am reuşit, după cinci
ani de încercări nereuşite la mulţi
editori, să public cartea lui Petre
Solomon, Paul Celan. Dimensiunea
românească (P. Solomon, Paul Celan.
La dimensione romena, a cura di
G. Rotiroti, prostfazione di Mircea
Ţuglea, trad. de Irma Carannante,
Mimesis, Milano-Udine, 2015, pagini
227) şi, cum bine ştiţi, cartea Martei
Petreu la Orthotes. Pentru această
carte am avut o echipă alcătuiră
din Amelia Natalia Bulboaca, care
a făcut un masterat în antropologie
în Italia, se ocupă de ceva timp de
Cioran şi a scris în reviste şi în Italia,
şi în Romania, şi Magda Arhip,
care este eleva mea la Orientale de
la Napoli (unde scrie o teza de licenţă
despre Cioran) şi a îngrijit şi tradus
volumul de poeme ale lui Octavian
Paler (Octavian Paler, Abbiamo tempo
per tutto, cura e traduzione dal romeno
di Magda Arhip, postfazione di G.
Rotiroti, Novi Ligure, Edizioni Joker,
2014). M-au ajutat pentru cartea
Martei Petreu şi Antonio Di Gennaro,
pe care îl ştiţi, care publică foarte
multe volume de inedite cioraniene
în Italia (interviuri, scrisori), precum
şi Mattia Luigi Pozzi, tinăr cioranian,
care lucrează la Universitatea Catolică
din Milano şi se ocupă actualmente
de Cioran în legătură cu Max Stirner,
dar şi studenta mea Irma Carannante,
care a tradus nu numai Privelişti
de Fundoianu şi Primele poeme ale
lui Tristan Tzara (Benjamin Fondane
Fundoianu, Vedute, a cura di G.
Rotiroti e I. Carannante, Novi Ligure,
Edizioni Joker, 2014 şi Tristan Tzara,
Prime poesie, cura e traduzione dal
romeno di Irma Carannante, Novi
Ligure, Edizioni Joker, 2015), dar a
şi tradus volumul îngrijit de Antonio
Di Gennaro: Emil Cioran, Al di là della
filosofia. Conversazioni su Benjamin
Fondane, a cura di Antonio Di Gennaro,
postfazione de G. Rotiroti, trad. de
Irma Carannante, Milano - Udine,
Mimesis, 2014. În plus, editorul însuşi,
Diego Giordano, specialist italian
în filosofia lui Kierkegaard, ne-a fost
de mare ajutor.
Care sînt în momentul de faţă
principalele tendinţe în privinţa
receptării operei lui Cioran în Italia?
Cum credeţi că s-ar putea înscrie
cartea Martei Petreu în acest
context?
Cum au spus Massimo Carloni
şi Antonio Di Gennaro în cartea dvs.
Cioran, un aventurier nemişcat
(Bucureşti, All, 2015), publicul italian
l-a cunoscut pe Cioran destul de
târziu, la începutul anilor 1980,
din iniţiativa lui Mario Andrea Rigoni
şi a editorului Adelphi Roberto Calasso,
care – cu singura excepţie reprezentată
de Pe culmile disperării, publicată
sub impulsul lui Marin Mincu – i-a
publicat numai opera lui franceză.
În ceea ce priveşte receptarea, iniţial
Cioran a avut un impact considerabil
asupra mediului cultural italian,
câştigând admiraţia a numeroşi
intelectuali şi scriitori. Totuşi, lumea
academică, mai ales în domeniul
filozofic, l-a respins ca pe un corp
străin, deşi eseişti în domenii foarte
diferite ca Vizioli-Orazi, Tripodi,
Rodda, Rizzacasa, Castronuovo, Di
Gennaro, Scapolo – cum observă şi
Di Gennaro – i-au dedicat monografii
şi studii de calitate. „La nivel universitar
– remarcă Massimo Carloni în interviul
acordat dvs. – de o vreme încoace
apar studii despre tânăra generaţie
de intelectuali români din anii ’30 şi
despre implicarea lor în politică”.
Din narcisism eu cred / sper că
Massimo Carloni se referea implicit
la lucrările mele: Il mito della Tracia,
Dioniso, la poesia. Tra Nietzsche,
Platone e Mallarmé. Saggi di estetica
e di poetica sul neoclassicismo di Dan
Botta, Soveria Mannelli, Rubbettino,
2000; Il demone della lucidità. Il «caso
Cioran» tra psicanalisi e filosofia,
Soveria Mannelli, Rubbettino, 2005;
La comunità senza destino. Ionesco,
Eliade, Cioran all’ombra di Criterion,
Firenze, Alefbet, 2008; Odontotyrannos.
Ionesco e il fantasma del Rinoceronte,
Roma, Il Filo, 2009; Il segreto interdetto.
Eliade, Cioran e Ionesco sulla scena
comunitaria dell’esilio, Pisa, Edizioni
ETS, 2011 şi ultimul, care va apărea
în Italia, Cioran, Gherasim Luca, Paul
Celan e l’evento rivoluzionario
dell’amore, Napoli-Salerno, Orthotes,
2016.
Cartea Martei Petreu, Il passato
scabroso di Cioran se înscrie firesc
în acest context.
Opţiunile politice din tinereţe ale lui
Cioran au declanşat o dezbatere
furtunoasă în Franţa, alimentată în
special de cartea scrisă de
Alexandra Laignel-Lavastine. Care
este situaţia în Italia, a fost
influenţată receptarea lui Cioran de
această dezbatere?
Cartea scrisă de Alexandra Laignel-
Lavastine a distrus „mitul lui Cioran”
în Italia pentru că a „dovedit” că
Cioran a falsificat în Occident „trecutul
lui deocheat”. După ce a apărut cartea
ei în Italia, Cioran e acum considerat,
la fel ca Heidegger, un fascist antisemit
şi foştii lui admiratori îi reproşează
că la el gândirea şi acţiunea nu se
potrivesc cu viaţa lui personală.
Unii cititori din România s-au arătat
miraţi de titlul ales pentru varianta
italiană a cărţii doamnei Petreu – Il
passato scabroso di Cioran. Puteţi
să explicaţi care au fost raţiunile de
ordin lingvistic care v-au condus
spre această opţiune?
Passato scabroso în italiană nu
înseamnă un „trecut scabros, neruşinat,
murdar, indecent”, passato scabroso
înseamnă un „trecut problematic,
încurcat, deocheat” ( scabroso agg. [dal lat. tardo scabrosus, der. di
scaber «scabro»[. – 1. Scabro, ruvido,
non uniforme. 2. fig. a. Che presenta
difficoltà; malagevole. b. Difficile
da risolvere, complicato, arduo.
c. Che presenta aspetti particolarmente
delicati, spec. inerenti all’ambito della
morale e del sesso, tali da poter turbare
la sensibilità, la riservatezza e il
pudore altrui).
În română, „scabros” e un cuvânt
foarte tare, foarte depreciativ, cu o
conotaţie mai ales sexuală. Scabros,
scabroasă – (livresc) – necuviincios,
indecent, neruşinat, murdar, scârbos
(din fr. scabreux). Deci în rom. „scabros”
înseamna mai degrabă ceea ce este
în italiană „schifoso” = murdar,
dezgustător; în schimb, în italiană
„scabroso” înseamnă: 1.aspru,
zgrunţuros (la pipăit) 2. (fig.) greu,
delicat, încurcat, ex. problema scabroso
= problemă dificilă / încurcată. Are
implicaţii de „indecent” şi în italiană,
dar divergenţa de sens provine şi din
faptul că neologismul românesc
„scabros” are o apropiere fonetică
de „scârbos” (scârbă) cu etimologie
slavă; probabil s-a contaminat şi
semantic.
Aţi publicat la sfîrşitul lui 2015
Dezvrăjirea lui Cioran, o carte scrisă
direct în limba română. Care este
principala miză a acestui volum?
Am vrut să dovedesc în România
că volumele mele scrise în italiană
merg într-o direcţie total diferită
de cea abordată de Alexandra Laignel-
Lavastine. Ea a încercat să demonstreze
vinovăţia lui Cioran într-o carte de
sute de pagini, dar este greu, cu toată
bunăvoinţa, să-i citeşti opera în cheie
exclusiv ideologică, ca şi cum toate
scrierile sale ar fi considerate tratate
care elogiază xenofobia şi antisemitismul,
mai ales fără să fi dat o importanţă
deosebită textelor lui Cioran deja
publicate, ca, de exemplu, Caietele,
Scrisorile tipărite, trimise membrilor familiei şi unor prieteni, şi textul
autobiografic Ţara mea=Mon Pays.
Şi este poate şi mai grav că nu s-a
explicat cum trebuie prietenia care
îl lega pe Cioran de marele poet şi
filozof Benjamin Fondane (Wechsler-
Fundoianu) în timpul ocupaţiei naziste
la Paris, şi încercarea sa disperată de
a-l ajuta, de a-l face să evite destinul
care îl va purta către o moarte tragică
la Auschwitz. Ocazii pierdute? Oricum,
cercetătoarea preferă totuşi să
stigmatizeze toate scrierile lui Cioran
drept pro-fasciste şi cu ambivalenţe
psihopatologice periculoase, mai ales
în ceea ce îi priveşte pe evrei. Cioran
e antisemit, şi chiar şi atunci când
scrie în favoarea evreilor nu face
altceva decât să răstoarne, pentru
un avantaj personal nu foarte bine
precizat, stereotipuri antisemite
răspândite de ceva vreme în România.
Este condamnat Cioran şi opera sa,
pentru că, din perspectiva lui Laignel-
Lavastine, este întru totul antisemită,
în sensul că antisemitismul lui continuă
şi că, deci, trebuie să vedem în
filosemitismul exagerat şi exuberant
din Ispita de a exista urmele criptice
ale unui antisemitism deloc încheiat,
care transpare pe alocuri în ambiguitatea
stilului.
Această „interpretare ştiinţifică”,
care se bazează pe analiza minuţioasă
a unui număr limitat de documente,
este o problemă metodologică ce
rămâne deschisă şi care, cu siguranţă,
nu epuizează latura întunecată a
chestiunii. Astăzi ştim că Cioran nu
mai e inocent, totuşi nu credem că
se poate rezolva atât de rapid şi că
se poate tranşa atât de net această
chestiune subiectivă delicată prin
recursul la o astfel de „interpretare”.
Înţelegem nevoia de răspunsuri care
să ofere certitudini. Pentru a evita,
aşadar, echivocul, cercetătoarea îi
sugerează într-o manieră drastică
cititorului, cu acordul său, bineînţeles,
să ardă toată opera lui Cioran. Stilul
eliptic, ambivalent şi contradictoriu
al scriitorului ardelean ar putea
să seducă şi să corupă noile generaţii,
care, nepregătite în acest sens, ar
risca să reînvie spectrul antisemitismului.
Cioran este vinovat. Nu există
circumstanţe atenuante. Plecându-se
de la rădăcinile îndepărtate ale
unei gândiri vinovate (din punct de
vedere istoric, moral, metafizic…),
recreându-se un dialog imposibil cu
câteva dintre scrierile de tinereţe ale
lui Cioran, în atmosfera de la Criterion
înainte de diaspora intelectualilor,
se vor naşte, poate, noi reflecţii, sine
ira et cum studio, asupra cazului Cioran,
va avea, poate, loc un alt fel de
ascultare interpretativă a operei sale.
Intrându-se cu dificultate în relaţie
cu scriitura, vor fi invocate gândirea
critică, lecturile şi maladia vinii, chiar
şi în hotarele sale imperceptibile şi
în traseele fatale. În fine, sper că se vor
putea pune în evidenţă trăsăturile
etice, nu morale, ale subiectului.
