Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Despre moarte, cu erudiţie de Cătălin Constantin


Despre moarte, cu erudiţie



Mărturisesc de la bun început că mi-a fost greu să duc pînă la capăt lectura cărţii lui Matei Georgescu, Ipostaze ale morţii într-un timp al dorinţei, de curînd publicată la editura Paideia, şi că a fost nevoie, în repetate rînduri, să mă întorc asupra paginilor citite. Cartea e un lung eseu despre imaginarul morţii din perspectivă antropologică şi psihanalitică şi, secundar, un discurs despre nesiguranţa constitutivă şi inerentă a cercetătorului în faţa subiectului pe care-l studiază. Textul e unul greu, dens, dificil nu doar prin tema abordată, ci în primul rînd prin concentrarea de erudiţie. Bibliografia numără douăzeci de pagini şi majoritatea titlurilor sînt cărţi străine, de strictă specialitate. Pe fiecare pagină a cărţii sînt citaţi mai mulţi dintre autorii cuprinşi în bibliografie şi întreg discursul se construieşte, cît se poate de personal, în jurul reflecţiilor citate. Dacă studiile româneşti din această zonă sau din zone îndeaproape înrudite – nu atît de absente pe cît am fi tentaţi să credem – păcătuiesc prin banalitate, stîngăcie terminologică şi interpretativă, cartea lui Matei Georgescu se află la extrema opusă.

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Orice ochi obişnuit cu lectura unor texte dificile vede că scriitura lui Matei Georgescu e una profundă, că autorul e stăpîn pe instrumentele cu care operează, că nu e vorba de o simplă aglomerare de neologisme fără sens şi coerenţă, aşa cum se întîmplă destul de des. Dar nu ştiu care e modelul cititorului care poate pătrunde în lumea construită de o astfel de carte. Şi piedica principală n-ar fi aceea că discursul e unul personal, ci combinaţia dintre excesul de erudiţie şi discursul personal. Într-un anume sens, nu peiorativ, cartea e un colaj, o acumulare concentrată de lecturi şi interpretări personale. Cred că nu poţi avea acces la sensul multora dintre interpretările lui Matei Georgescu fără medierea textelor la care trimite autorul. Şi acesta ar fi doar primul pas. Ceea ce nu înseamnă că firul demonstraţiei construite de autor e discontinuu. Înseamnă doar că e greu de urmărit şi că trebuie să ai o bibliografie comună.



Nemurirea ca pedeapsă



La editura Hasefer a apărut o carte interesantă despre istoria unuia dintre cele mai răspîndite motive mitice, cu un ecou neobişnuit, surprinzător şi contradictoriu din multe puncte de vedere, în imaginarul popular – evreul rătăcitor.

Studiul lui Avram Rotenberg analizează cu minuţiozitate formele şi transformările, deloc lipsite de inocenţă, ale cunoscutei legende a evreului rătăcitor, care-şi începe istoria în anul 1602, cînd în Germania e tipărită o carte populară ce prezenta în rezumat povestea vieţii unui cizmar evreu, numit Ahasverus, care asistase la crucificarea lui Iisus. Textul german, tradus de Avram Rotenberg în carte, istoriseşte că Ahasverus purta povara nemuririi şi că fusese condamnat să nu aibă odihnă şi să umble necontenit, colindînd desculţ toate colţurile pămîntului, pentru vina de a fi cerut crucificarea lui Iisus şi iertarea lui Barrabas. „Apariţia acestei cărţi populare – notează autorul la începutul studiului – a constituit o piatră de hotar în elaborarea concepţiei europene despre evrei. Tema lui Ahasverus, evreul rătăcitor, a fost reluată în sute de poezii, povestiri, romane sau piese de teatru, în eseuri, în cercetări ştiinţifice sau comentarii teologice, într-o puzderie de lucrări istorice sau memorialistice. ş...ţ Dintre legendele evului mediu şi ale epocii moderne, nici una nu a avut parte de o atît de vastă difuzare de-a lungul secolelor în mai toate ţările Europei, în Asia Mică şi în America de Nord.“.

Analiza lui Avram Rotenberg e una comparativă, vecină deseori cu studiile de imagologie etnică şi de istorie a mentalităţilor. Dar cartea e , în mare măsură, şi un discurs identitar, fie şi numai prin faptul că porneşte, oarecum proustian – dar amintirea are gustul dureros al Holocaustului –, cu evocarea unui tablou atîrnat pe unul dintre pereţii din casa bunicii, care îl înfăţişa pe „jidovul rătăcitor“.

Primele capitole ale cărţii sînt consacrate studiului comparativ al izvoarelor şi posibilelor surse ale legendei despre Ahasverus. E remarcabil prezentată aici elucidarea unei contradicţii: în teologia creştină, promisiunea nemuririi ocupă un loc esenţial, dar, în chip paradoxal, pentru evreul care asistase la Patimile lui Iisus, nemurirea devine pedeapsă perpetuă; însă totodată misiune sacră, pentru că Ahasverus vorbeşte lumii despre suferinţele îndurate de Iisus în timpul Crucificării. Explicaţia faptului e găsită în aceea că legenda îmbină două surse principale, contradictorii – păcătosul Malchus, cel căruia Petru îi tăiase o ureche şi care, ca pedeapsă, e cruţat de moarte, şi evanghelistul Ioan, apostolul despre care unele legende pretindeau că a primit darul vieţii veşnice pentru a propovădui neîncetat învăţătura creştină. Natura personajului Ahasverus e, prin urmare, una ambivalentă şi această ambivalenţă va favoriza dezvoltările şi interpretările ulterioare ale legendei.

Contribuţia cea mai importantă a autorului român la studiul comparativ al diferitelor versiuni ale legendei e capitolul Legenda cizmarului din Ierusalim. Avram Rotenberg analizează aici diferenţele dintre textul cărţii populare germane din 1602 şi textul unei cronici engleze ceva mai timpurii, din care fuseseră preluate mai multe amănunte, pentru a fi însă trecute cu vederea o serie de alte detalii. Acuzaţiile grave aduse poporului evreu de cronica engleză sînt eliminate de autorul anonim al cărţii germane. Nu e neapărat vorba, crede Avram Rotenberg, de o atitudine favorabilă evreilor, ci mai degrabă de reflexul uneia dintre obsesiile cu viaţă lungă ale bisericii catolice şi ale bisericii lutherane: convertirea evreilor la creştinism. De altfel, de-a lungul timpului, legenda cunoaşte o serie întreagă de „contrafaceri“ – e termenul pe care îl foloseşte autorul, poate nu cel mai bun, pentru că el implică o anumită perspectivă moralizatoare, ideea că o poveste „inocentă“ la început a fost coruptă de creştini pentru a sluji drept pretext al unor gesturi cumplite. Ceea ce, sigur, nu e lipsit de adevăr, aşa cum va descoperi cititorul, pe parcursul cărţii. Însă am senzaţia că singura modalitate de a exorciza puterea malefică a unei legende vechi ar fi fost tocmai tratarea ei, pînă la capăt, pe un ton decontractat.



Avram Rotenberg – Evreul rătăcitor, Istoria şi manipularea unui mit, Hasefer, Bucureşti, 2003, 242 p., 65.000 lei..