Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Despre femei şi morală de Iulia Alexa


În Convenio, Despre natură, femei şi morală, reeditarea volumului din 1996, Mihaela Miroiu încearcă fundamentarea unei etici feministe sau a unei etici a feminităţii. Plecând de la versetele Genezei, Mihaela Miroiu discută erudit accepţiunile diverşilor termeni prin care textul scripturistic denotă bărbatul şi femeia şi ale diverselor devieri semantice rezultate de-a lungul vremii din exegeză. Noua interpretare a Bibliei dintr-o perspectivă feministă este realizată pe baza conceptelor tari ale teologiei ortodoxe moderne. De altfel, bibliografia impresionantă de la sfârşitul cărţii sale demonstrează erudiţia autoarei pe teren teologic: Berdiaev, Lossky, alături de "Biblia" feminismului modern, Al doilea sex, al Simonei de Beauvoir. Feminismul profesat de Mihaela Miroiu se sprijină pe baza clasică a teoriilor Andreei Dworkin (autoarea celebrului adagiu "o fată are nevoie de un bărbat precum un peşte de o bicicletă"). De asemenea, are afinităţi mai clare cu feminismul academic francez, poate ceva mai creditabil şi mai puţin politizat gen Helene Cixous sau Luce Irigaray. Exegeza biblică în spirit feminist are multe puncte comune cu interpretările sacralităţii din Powers of horror a Juliei Kristeva, fără a spune prin aceasta că ideile Mihaelei Miroiu sunt lipsite de originalitate, ci că se integrează foarte bine în sistemul destul de complex actualmente al gândirii feministe europene şi americane.
Ceea ce mi se pare cu adevărat nou şi interesant în Convenio este tocmai acesată paralelă făcută între creştinismul ortodox şi feminism şi în particular cu eco-feminismul, o orientare destul de actuală pe teren american care a atras scriitoare de culoare precum Toni Morrison sau Alice Walker. Deşi pare o teorie eterodoxă şi destul de îndrăzneaţă asupra condiţiei feminităţii (văzută ca relaţie, nu doar ca esenţă), cartea Mihaelei Miroiu nu atinge cu nimic misterul sacralităţii Mariei şi al naşterii lui Hristos. Dimpotrivă, acel fiat al Mariei este interpretat cu unelte exegetice noi, postmoderne, dar cît se poate de valide filosofic şi conceptual. De altfel, acesta este marele merit al teoriilor de acest gen: aruncă o lumină nouă asupra unor lucruri deja discutate, dovedindu-le actualitatea. Mihaela Miroiu a găsit tonul ideal, conciliant, departe de exagerările anti-falocrate ale radicalismului feminist. Viziunea autoarei îşi găseşte un punct de convergenţă şi cu formidabilele episoade relatate în corespondenţa dintre Catherine Clement şi Julia Kristeva, tradusă de curând la Albatros şi căreia subsemnata i-a semnalat valoarea într-o recenzie.
Morala din perspectivă feministă este congruentă cu morala creştină. Aici aş îndrăzni să spun că nu creştinismul se adaptează sistemului feminist ci viceversa, femeia este sursă de iubire, concept fundamental al creştinismului, dar care premerge gîndirea feministă. Acest fapt demonstrează încă o dată fundamentarea serioasă a acestei gîndiri, multă vreme privit cu prejudecată. Se citează des versetele din Corinteni, Efeseni şi Timotei care predică supunerea absolută a femeii faţă de bărbat şi veşnica ei inferioritate. Mihaela Miroiu sesizează cu multă subtilitate transcenderea în creştinism a eticii moderne a dreptăţii, creatoare de diferenţe şi ierarhii şi fundamentarea ei pe iubire de aproapele şi de duşman. La fel este contra-argumentată ideea că femeile nu-şi pot transcende interdependenţa şi nu pot accede la transcendent. Semnificaţia lui agape este aceea a carităţii înţelese ca grijă altruistă faţă de toţi oamenii, or, potrivit eticilor feministe chiar şi celor mai radicale (vezi Juliet Mitchell, Dworkin, Germaine Greer), femeia este principalul îngrijitor (caretaker) de aici şi rolul ei de mamă şi poziţia subordonată în societatea patriarhală. Astfel se justifică şi accesul la eros şi agape.
Pe lângă tonul bine găsit, apreciem şi accesibilitatea conceptelor, traducerea filosofiei în termenii şi tempoul narativităţii, ceea ce conduce şi la plăcuta petrecere a timpului în citirea acestei cărţi. Citind cartea Mihaelei Miroiu ajungi să fii de acord şi să îmbrăţişezi feminismul nu doar pentru că e o gândire nouă cu perspective foarte fertile de interpretare, ci şi pentru că e bine susţinută logic, articulată corect şi silogistic. Este o carte de maturitate, pe care o recomand nu doar misoginilor ci tuturor intelectualilor interesaţi de exerciţiul gândirii şi de cultivarea plasticităţii în idei.




Mihaela Miroiu, Convenio, Despre natură, femei şi morală, Polirom, 2002, 272 pag., f.p.