Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
“Despre cărţi, numai de bine” cu N.C. Munteanu de Cristian Teodorescu


Al multora dintre dvs. Neculai Constantin Munteanu, autoexilat perpetuu în Germania, după ce în 1990 a decis să se întoarcă “de tot” în România, a revenit zilele trecute la Bucureşti. Nu prentru a-şi revedea prietenii – şi are destui! -, nici pentru neştiute afaceri şi nici pentru a explora mediul politic în vederea unei candidaturi surpriză la alegerile de anul viitor. S-a întors ca să cumpere cărţi de la Târgul “Gaudeamus”. La fel cum în urmă cu cîteva luni a făcut o expediţie în România pentru noile apariţii de la Tîrgul Bookarest.

Neculai Constantin Munteanu sau NCM cum îi spun apropiaţii şi colegii de radio e un caz straniu de personaj public căruia îi place să fie recunoscut pe stradă, dar să n-audă de publicitate. Pentru el e mai important să fie salutat de un ţăran care vinde legume în Piaţa Amzei, decît să dea interviuri pentru posturi de televiziune şi de radio. Cel puţin aşa mi se pare.

L-am convins cu mare greutate să participe la o emisiune de radio, ca să vorbim despre “Gaudeamus” şi despre cartea care se publică în România ultimilor ani. De-abia cînd i-am spus că va fi şi Ioana Pârvulescu în studio s-a înmuiat. Stiam că pînă la urmă aveam să-l conving, dar asta din cauză că el se numără printre acei reprezentanţi ai “Europei Libere” care te ajută şi din spital să duci o emisiune la bun sfîrşit, dacă asta depinde cumva şi de el. N-am discutat decît foarte pe scurt despre încetarea emisiunilor. Cînd îl aduci la subiectul pentru care el mai crede că are de ce reveni în România, N.C. Munteanu devine de o volubilitate scăpărătoare. Observaţii de participant la tîrg, răutăţi de ziarist cu ochi critic şi impresii după impresii despre cărţile pe care le-a cumpărat cu o zi sau două înainte şi pe care a început să le citească în paralel. Mai ales volumele de memorialistică.

L-am văzut şi în tîrg. Bîntuia de la un stand la altul şi cred că e singurul vizitator căruia nu i-a scăpat nici o editură dintre toate cîte au expus la această ediţie. NCM care altfel are groază de aglomeraţie şi se ţine deoparte de obligaţii mondene, scăpînd de inşii plictisitori cu o vorbă de duh şi topindu-se în aglomeraţie.

Data trecută cînd cu Tîrgul Bookarest, n-am apucat să schimbăm impresii. Mai exact n-am apucat să-l întreb cum i se mai pare România. Acum, nu ştiu ce-mi vine şi-l întreb. Mai întîi schimbă vorba şi se întoarce la cărţi. A cumpărat cutare volum memorialistic – ce lectură, moşule, ce lectură ! Il citeşte la concurenţă cu volumul unui autor consacrat, romancier, care a dat lovitura cu cartea asta. S-a întîlnit la Tîrg cu scriitorul cutare – omul, cam nevorbit, cum sînt mulţi autori autohtoni în ultimii ani, i-a spus totuşi cîteva lucruri memorabile. Apoi mi se plînge că nici la Romexpo, ditamai clădirea, nu mergea aerul condiţionat şi se făcea după-amiaza o căldură de-ţi venea să te dezbraci de toate alea. Plus că lipsea aerul, dar altminteri impresie excelentă, chiar dacă şi la Gaudeamus lucrurile sînt amestecate – şi lansări de cărţi şi vînzare la tarabă, ceea ce prin Occident, la marile tîrguri nu se întîmplă. Dar – se grăbeşte să adauge – e de înţeles, la cum merge vînzarea de carte în România, editurile n-au încotro, trebuie să facă negoţ şi la tîrguri ca să se descurce. Mă las furat de ce-mi spune şi-l întreb de cîţi bani a cumpărat cărţi. “De peste 15 milioane, numai în primele două zile”. Cîţi bani o mai fi lăsat la Romexpo până în ultima zi n-am izbutit să aflu. Revin la întrebarea mea despre impresiile lui din România. Şi-l aud spunînd că îi pare rău că a vorbit atîţia ani împotriva lui Ceauşescu la “Europa Liberă”. Crezînd că face vreun banc, pornind de la cine ştie ce asociaţie de idei cu Ziua Naţională, îi cer să fie mai explicit. “Pentru că de fapt, moşule, ăsta e adevăratul preşedinte al României, cel pe care îl merită mulţi din ţara asta. Nu numai cei care oftează după el.” Dacă a văzut că m-a lăsat fără replică, încearcă să mă consoleze: “Despre cărţi, numai bine!”